Focșani › 26 noiembrie 2020

HCL 365/2020 adoptată

MODIFICAREA ANEXEI NR. 2 LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI NR. 165/2020 PRIVIND APROBAREA ORGANIGRAMEI ȘI STATULUI DE FUNCȚII PENTRU APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI FOCȘANI, CABINETUL PRIMARULUI ȘI VICEPRIMARII MUNICIPIULUI FOCȘANI, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 165/2020 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și viceprimarii municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară, Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care se propune modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr. 165/2020 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și viceprimarii municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare, referatul de aprobare al acestuia înregistrat la nr. 107440/18.11.2020, precum și raportul Direcției economice – Serviciul resurse umane, managementul calității înregistrat la nr. 107492/18.11.2020; - având în vedere rapoartele finale al concursurilor înregistrate la nr. 104949/11.11.2020, nr. 104951/11.11.2020 și nr. 105299/12.11.2020 întocmite de membrii comisiilor de concurs/examen desemnați prin Dispoziția Primarului Municipiului Focșani nr. 739/2020, modificată prin Dispoziția Primarului Municipiului Focșani nr. 820/2020; - văzând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 165/2020, privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și viceprimarii municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 263/2017, privind aprobarea salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul familiei ocupaţionale ”Administraţie”, utilizate în aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focşani, în aparatul permanent de lucru al Consiliului Local al Municipiului Focşani, precum şi în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani, cu modificările și completările ulterioare; - văzând Ordinul Prefectului judetului Vrancea nr. 175/29.04.2020 privind numărul maxim de posturi ce pot fi încadrate în anul 2020, la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Vrancea, cu excepţia celor din cadrul capitolelor bugetare: “Învăţământ” finanțat din bugetele locale, precum și capitolelor bugetare ”Sănătate”, “Asigurări şi asistenţă socială”, ”Servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ – teritoriale respective”, așa cum sunt definite din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sursa de finanțare; -2- - în baza prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; - având în vedere avizul comisiei de buget și administrație publică și amendamentul consilierilor locali; - în baza art. 129 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. c), art. 409 alin. (3) lit. a) și lit. b), art. 478 alin. (1) și alin. (2), art. 540 și în temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr. 165/2020 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și viceprimarii municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: - se desființează 1 (unu) post vacant de arhivar II, studii medii, care figurează la Compartiment administrație publică – Serviciul administrație publică locală, agricultură și se înființează 1 (unu) post de arhivar IA, studii medii, perioadă nedeterminată, normă întreagă; - transformarea unei funcții publice de execuție ocupată de inspector clasa I gradul profesional asistent, care figurează la Birou urmărire, încasare și executare silită – Serviciul de impozite și taxe locale – Direcția economică, în funcție publică de execuție de inspector clasa I gradul profesional principal; - transformarea unei funcții publice de execuție ocupată de inspector clasa I gradul profesional asistent, care figurează la Birou constatare, impunere – Serviciul de impozite și taxe locale – Direcția economică, în funcție publică de execuție de inspector clasa I gradul profesional principal; - transformarea funcției publice de execuție ocupată de inspector clasa I gradul profesional principal, care figurează la Compartiment resurse umane, organizare – Serviciul resurse umane, managementul calității – Direcția economică, în funcție publică de execuție de inspector clasa I gradul profesional superior; - transformarea unei funcții publice de execuție vacantă de inspector clasa I gradul profesional superior care figurează la Serviciul proiecte „UMP – Reabilitarea sistemului de termoficare, Etapa a II-a” – Direcția managementul proiectelor și investițiilor, în funcție publică de execuție de inspector clasa I gradul profesional debutant. Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administrație publică locală, agricultură compartimentelor, birourilor, serviciilor precum și Primarului Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul administraţie publică locală, agricultură, Direcția economică și Serviciul resurse umane, managementul calității. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează, CONSILIER LOCAL SECRETAR GENERAL AL Corneliu - Dumitru Gheoca MUNICIPIULUI FOCȘANI Eduard Marian Corhană Municipiul Focșani, 26.11.2020 Nr. 365

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info