Focșani › 26 octombrie 2010

HCL 298/2010 adoptată

APROBAREA ALOCĂRII DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI PE ANUL 2010 A SUMEI DE 90 MII LEI PENTRU ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Documente

Text

R O M Â N I A JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI H O T Ă R Â R E privind aprobarea alocării din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2010, a sumei de 90 mii lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă Consiliul Local al Muncipiului Focşani, judeţul Vrancea , întrunit în şedinţă ordinară; Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care se propune aprobarea alocării din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2010, a sumei de 90 mii lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, raportul comun al Direcţiei economice şi Direcţiei de resurse umane şi coordonare unităţi subordonate înregistrat la nr. 49699/14.10.2010; - văzând avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe, investiţii, liberă iniţiativă, economic şi servicii publice, Comisiei pentru cultură, sănătate, învăţământ, sport şi tineret şi Comisiei pentru drepturile omului, culte, relaţii cu cetăţenii, muncă şi protecţie socială; - în baza art. 36 alin (1) , alin. (2), lit. „b” si alin (4) lit „a”, precum şi în temeiul art 45 alin. (2) lit „a” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 (1) Se aprobă alocarea din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2010, a sumei de 90 mii lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Suma prevăzută la alin (1) va fi suportată din bugetele proprii ale Primăriei Municipiului Focşani, Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani şi Cantina de Ajutor Social Focşani după cum urmează: - Primăria Municipiului Focşani suma de 30.000 lei de la capitolul bugetar „Cultură, recreere, religie” (67.02), subcapitolul bugetar „Alte servicii în domeniul culturii, recreerii şi religiei”(67.02.50), articolul bugetar 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”; - Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani suma de 40.000 lei de la capitolul bugetar „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” ( 70.02), subcapitolul bugetar „Alte servicii în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării publice” (70.02.50 ), articolul bugetar 20.30.30 -„Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”; - Cantina de Ajutor Social Focşani suma de 20.000 lei de la capitolul bugetar „Asigurări şi asistenţă socială”(68.02), subcapitolul bugetar „Cantine de Ajutor Social” (68.02.15.02), articolul bugetar 20.30.30 -„Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii”. (3) Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Focşani, în vederea nominalizării celor 400 de persoane beneficiare de pachete de alimente ce vor fi date cu prilejul sărbătorilor de iarnă va stabili lista cu persoanele aflate în nevoie socială pe care o va înainta Cantinei de Ajutor Social Focşani. Cantina de Ajutor Social Focşani în baza listei transmise de Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Focşani, va stabili necesarul produselor alimentare, va efectua achiziţia acestora conform prevederilor legale şi va asigura, cu sprijinul Primăriei Municipiului Focşani, înmânarea pachetelor la domiciliul persoanelor în cauză, în săptămâna premergătoare sărbătorilor de iarnă. Art.2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Directia administratie publică locală, compartimentelor, serviciilor şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Direcţia Economică, Directia de resurse umane şi coordonare unităţi subordonate, Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani şi Cantina de Ajutor Social Focşani. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Oloeriu Ioan Liviu CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCŞANI Eduard Marian Corhană Municipiul Focşani, 26 octombrie 2010 Nr.298 ROMÂNIA Anexa la Hotărârea nr.298/2010 JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCŞANI CONSILIUL LOCAL DEVIZ ESTIMATIV PRIVIND CHELTUIELILE NECESARE PENTRU ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ lei |Nr |Denumirea acţiunii |Valoare | |Crt. | | | |A |PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCŞANI |30.000 | |I |Daruri pentru copii de “Mos Nicolae” | | |1. |- 3400 pachete dulciuri x 7 lei /pachet |23.800 | |II |Daruri pentru copii la deschiderea Oraselului copiilor | | |1. |–400 pachete dulciuri x 7 lei /pachet |2.800 | |III |Daruri colindatori | | |1. |– copii - 400 pachete dulciuri x 7 lei /pachet |2.800 | |2. |- adulţi (covrigi, mere, portocale, sucuri, produse |600 | | |patiserie) | | |B |DIRECTIA DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE |40.000 | |1. |Amenajarea oraselului copiilor |40.000 | |C |CANTINA DE AJUTOR SOCIAL |20.000 | |1. |Produse alimentare pentru 400 cazuri sociale x 50 lei |20.000 | | |/familie | | | |T O T A L |90.000 | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ: Oloeriu Ioan Liviu SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCŞANI Eduard Marian Corhană

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info