28 septembrie 2010 · Inițiator: consilierii locali, Fodoreanu Doina, Nistoroiu Neagu, Radu Nitu, Stan Gheorghe, Dobre Vasile
HCL 263/2010 Focșani adoptată
APROBAREA UNUI SCHIMB DE LOCUINTE ANL SITUATE IN FOCSANI CARTIERUL TINERETULUI –SUD SOLICITAT DE TITULARII CONTRACTELOR DE INCHIRIERE IN CONFORMITATE CU LEGEA LOCUINTEI NR.114/1996 REPUBLICATĂ ŞI MODIFICATĂ
Denumire
Hotărârea nr. 263 din 2010 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
263 / 2010
Data
28 septembrie 2010
Inițiator
consilierii locali, Fodoreanu Doina, Nistoroiu Neagu, Radu Nitu, Stan Gheorghe, Dobre Vasile
Se aprobă schimbul de locuințe ANL din Cartierul Tineretului–Sud din Focșani, între Cristina Stratulat (str. Ulmului 11, bl.11, ap.16) și Viorel Bușilă (str. Ulmului 11, bl.11, ap.9), în conformitate cu Legea locuinței. Schimbul este inițiat de titularii contractelor de închiriere și este realizat prin Direcția de administrație publică locală cu sprijinul Serviciului investiții și al fondului locativ, iar decizia va fi comunicată și pusă în execuție de către primărie. Pentru locuitori înseamnă că vor primi o nouă locuință ANL în aceeași zonă, în schimbul celei actuale, fără să se modifice condițiile generale de închiriere pe care le au.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba schimbul de locuinţe ANL situate în Focşani, Cartierul Tineretului –Sud intre d-na Stratulat Cristiana domiciliata in Strada Ulmului nr.11, bl.11, ap.16 si d-nul Buşilă Viorel Ionuţ domiciliat in Strada Ulmului nr.11, bl.11, ap.9
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
Privind aprobarea unui schimb de locuinte ANL situate in
Focsani, Cartierul Tineretului –Sud , solicitat de titularii
contractelor de inchiriere in conformitate cu Legea locuintei nr.114/1996
republicată şi modificată.
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judetul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară:
- văzând proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii locali :
Fodoreanu Doina, Nistoroiu Neagu , Radu Nitu, Stan Gheorghe si Dobre
Vasile, membri ai comisiei sociale, constituită la nivelul Consiliului
Local al municipiului Focşani;
- analizând raportul Serviciului investitii, administrarea
fondului locativ înregistrat la nr.43928/14.09.2010 privind aprobarea unui
schimb de locuinte ANL situate in Focsani, Cartierul Tineretului
–Sud , solicitat de titularii contractelor de inchiriere in conformitate cu
Legea locuintei nr.114/1996 republicată şi modificată.
- având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile
omului, culte, relaţii cu cetăţenii, muncă şi protecţie socială, procesul-
verbal din data de 16.09.2010 al comisiei sociale şi cererea titularilor
de contracte înregistrata la nr.43903/13.09.2010;
- în conformitate cu dispoziţiile art. 33 din Legea locuinţei
nr.114/1996, republicată şi modificată ;
- în baza art. 36 alin.1, alin.2 lit(c),alin 5 lit (b), alin.6
pct.(17) si art. 45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată şi modificată;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1 Se aproba schimbul de locuinţe ANL situate în Focşani,
Cartierul Tineretului –Sud intre d-na Stratulat Cristiana domiciliata in
Strada Ulmului nr.11, bl.11, ap.16 si d-nul Buşilă Viorel Ionuţ
domiciliat in Strada Ulmului nr.11, bl.11, ap.9.
ART.2 Prezenta hotarâre va fi comunicată, de către Direcţia
administraţie publică locală, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi
Primarului municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea
acesteia prin Serviciul investitii, administrarea fondului locativ.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
BOBOC RODICA
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
MUNICIPIUL FOCŞANI, 28 SEPTEMBRIE 2010
Nr. 263
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.