Pe scurtSe aprobă modificarea anexei la hotărârea 312/2009 care stabilește contractarea unei finanțări rambursabile (internă sau externă) în valoare de până la 24.5 milioane de lei pentru realizarea unor investiții de interes local. Modificările vor actualiza lista obiectivelor de investiții finanțate din această împrumuturi, în funcție de noile recomandări ale Direcției economice și de avizele comisiilor relevante. Pentru locuitori înseamnă că se pot demara sau continua proiecte locale finanțate cu banii împrumutați, iar rambursarea se poate face în termene stabilite de autorități, cu impact asupra bugetului și eventualelor taxe sau servicii publice afectate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
R O M Â N I A
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
privind modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Focşani nr.312/2009 privind aprobarea contractării unei
finanţări rambursabile
interne/externe în valoare de maxim 24.500.000 lei, în vederea
realizării unor obiective de investiţii de interes local, cu modificările
şi completările ulterioare
Consiliul local al Muncipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară,
-analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul
Municipiului Focşani, prin care se propune modificarea anexei la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.312/2009 privind aprobarea
contractării unei finanţări rambursabile interne/externe în valoare de
maxim 24.500.000 lei, în vederea realizării unor obiective de investiţii de
interes local, cu modificările şi completările ulterioare, raportul
întocmit de Direcţia economică înregistrat la nr.24996/18.05.2012;
-văzând avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe,
investiţii, liberă initiaţivă, economic şi servicii publice;
-având în vedere nota de fundamentare întocmită de Serviciul
investiţii, administrarea fondului locativ;
-în conformitate cu prevederile Capitolului IV, „Împrumuturi”,
din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
-în baza art.36 alin (1) şi (2) lit.”b”, alin (4) lit „b”,
precum şi în temeiul art. 45 alin.(1) şi alin (2) lit „b”, art. 63 alin.
(1) lit. c) , precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b), alin. (3), (5) şi
(6) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se modifică anexa la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Focşani nr.312/2009 privind aprobarea contractării unei
finanţări rambursabile interne/externe în valoare de maxim 24.500.000 lei,
în vederea realizării unor obiective de investiţii de interes local, cu
modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
|Nr |Denumire obiectiv de |Valoare |Valoarea |Valoarea |Influenţe |Valoarea |
|crt |investiţii |iniţială |actualizat|actualizat| |actualizat|
| | |-lei- |ă |ă |-lei- |ă |
| | |HCL |-lei - |-lei - | |-lei - |
| | |nr.312/200|HCL |HCL | | |
| | |9 |nr.
95/2011|nr.
71/2012| | |
|1 |Refacerea |16.110.000|16.110.000|8.095.000 |- 563.000 |7.533.000 |
| |infrastructurii unor | | | | | |
| |strazi din municipiul | | | | | |
| |Focsani | | | | | |
|2 |Modernizare si |2.500.000 |2.500.000 |2.000.000 |0 |2.000.000 |
| |reabilitare retele de | | | | | |
| |distributie a energiei| | | | | |
| |termice din municipiul| | | | | |
| |Focsani | | | | | |
|3 |Amenajare sens |330.000 |330.000 |0 |0 |0 |
| |giratoriu intersectia | | | | | |
| |str Valcele - Anghel | | | | | |
| |Saligny - Cotesti - Gh| | | | | |
| |Asachi - D Golescu | | | | | |
|4 |Amenajare trotuare si |3.600.000 |0 |0 |0 |0 |
| |ridicari la cota pe | | | | | |
| |sectorul de drum | | | | | |
| |cuprins intre str Cuza| | | | | |
| |Voda de la intersectia| | | | | |
| |cu DN2 la intrarea in | | | | | |
| |municipiu si pana la | | | | | |
| |intersectia cu str | | | | | |
| |Marasesti si pasajul | | | | | |
| |peste calea ferata 500| | | | | |
|5 |Sistematizarea |1.960.000 |0 |0 |0 |0 |
| |intersectiei strazilor| | | | | |
| |1 Decembrie cu Brailei| | | | | |
|6 |Amenajarea |0 |955.000 |955.000 |0 |955.000 |
| |intersectiei pe sens | | | | | |
| |giratoriu B-dul | | | | | |
| |Independentei cu str | | | | | |
| |Marasesti | | | | | |
|7 |Amenajarea |0 |865.000 |865.000 |0 |865.000 |
| |intersectiei pe sens | | | | | |
| |giratoriu B-dul | | | | | |
| |Independentei cu | | | | | |
| |Republicii | | | | | |
|8 |Refacere |0 |3.155.000 |2.000.000 |0 |2.000.000 |
| |infrastructura strazi | | | | | |
| |Simion Barnutiu, | | | | | |
| |Mihail Kogalniceanu, D| | | | | |
| |Cantemir | | | | | |
|9 |Refacere |0 |585.000 |615.000 |0 |615.000 |
| |infrastructura strada | | | | | |
| |Moldova | | | | | |
|10 |Reabilitare strada |0 |0 |5.779.000 |0 |5.779.000 |
| |Brailei | | | | | |
|11 |Retea de canalizare si|0 |0 |1.563.000 |0 |1.563.000 |
| |evacuare a apelor | | | | | |
| |meteorice in cartierul| | | | | |
| |Laminorul | | | | | |
|12 |Retea de canalizare si|0 |0 |2.628.000 |0 |2.628.000 |
| |evacuare a apelor | | | | | |
| |meteorice in cartierul| | | | | |
| |Mandresti | | | | | |
|13 |Refacere |0 |0 |0 |178.000 |178.000 |
| |infrastructură | | | | | |
| |sistematizare zona Sud| | | | | |
| |Bl 6 A şi Bl 6B B-dul | | | | | |
| |Bucureşti | | | | | |
|14 |Refacere |0 |0 |0 |385.000 |385.000 |
| |infrastructură, | | | | | |
| |sistematizare zona Cpt| | | | | |
| |Stoenescu | | | | | |
| |TOTAL |24.500.000|24.500.000|24.500.000|0 |24.500.000|
Art.2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcţia
administraţie publică locală, compartimentelor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia
prin Direcţia Economică şi Serviciul investiţii, administrarea fondului
locativ.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Oloeriu Ioan Liviu
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI
Corhană Eduard Marian
Municipiul Focşani, 29 mai 2012
Nr. 159
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.