25 iunie 2020 · Inițiator: Primarul municipiului Focșani, Popescu Ion

HCL 158/2020 Focșani adoptată

MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA STATUTULUI ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE UTILITĂȚI PUBLICE PENTRU SERVICIUL DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL PRIN CURSE REGULATE „ASOCIAȚIA METROPOLITAN TRANS”

Denumire
Hotărârea nr. 158 din 2020 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
158 / 2020
Data
25 iunie 2020
Inițiator
Primarul municipiului Focșani, Popescu Ion
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Focșani decide să modifice și să completeze statutul Asociației Metropolitan Trans, care administrează transportul public local prin curse regulate, pentru a include prevederi noi sau actualizate. Acest lucru înseamnă că regulile de organizare, conducere și funcționare a asociației se vor schimba, ceea ce poate influența modul în care sunt gestionate proiectele, bugetul și aderările altor localități din zonă. Pentru locuitori, efectele directe pot apărea în termenele de implementare a noilor reguli, în posibile modificări ale finanțării serviciului de transport și în extensia sau ajustarea zonelor deservite de curse.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Acceptarea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, în calitate de asociat a UAT- Comuna Vârteșcoiu, judeţul Vrancea, prin Consiliul Local al Comunei Vârteșcoiu, județul Vrancea

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Privind modificarea şi completarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans” Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară; Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul municipiului Focșani, prin care se propune modificarea şi completarea Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, Referatul de aprobare al proiectului, înregistrat la nr. 53385/17.06.2020, Raportul Serviciului Corp de control al Primarului-compartiment guvernanță corporativă, monitorizare servicii comunitare de utilități publice, înregistrat la nr. 53390/17.06.2020; -văzând avizul favorabil al comisiei de buget și administrație publică; -având în vedere adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans” nr. 335/16.06.2020, înregistrată la Primăria Municipiului Focșani la nr. 52919/16.06.2020; -văzând cererea de aderare nr. 3268/09.06.2020 a Primăriei Comunei Vârteșcoiu, județul Vrancea, adresată Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”; -văzând Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vârteșcoiu, județul Vrancea nr.30/10.06.2020; -având în vedere prevederile art.13 din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, aprobat cu modificările și completările ulterioare; -ţinând cont de prevederile art. 8 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată; -în baza art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 132 si art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: HOTĂRĂȘTE: Art.1. Acceptarea în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, în calitate de asociat a UAT- Comuna Vârteșcoiu, judeţul Vrancea, prin Consiliul Local al Comunei Vârteșcoiu, județul Vrancea. Art.2. Aprobarea modificării și completării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, prin act adiţional cu noul membru. Art.3. Se împuterniceşte Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, să încheie actul adiţional la Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, prin care noul membru va fi menţionat în preambulul statutului. Art.4. Împuternicirea domnului Cristi Valentin Misăilă, Primar al Municipiului Focșani, cetăţean român, născut la data de 13.11.1975 la Mărăşeşti, domiciliat în Focşani str. Cpt. Crețu Florin nr. 10 B, bl. AB 2, ap. 6, posesor al C.I. seria VN nr. 727446, eliberată de SPCLEP Focşani la data de 28.03.2019, pentru a vota în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, în sensul art. 1 şi pentru a semna Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, cuprinzând modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre. Art.5. Împuternicirea doamnei Enache Aurica, director executiv al Asociaţiei de Devoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”, cetățean român, născută la data de 15.04.1968, în orașul Panciu, județul Vrancea, domiciliată în comuna Golești, județul Vrancea, posesoare a C.I. seria VN nr. 763576, eliberată de SPCLEP la data de 21.05.2020, să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor și completărilor aduse Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans”. Art.6. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administrație publică locală agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate, „Asociația Metropolitan Trans” și Primarului Municipiului Focșani, care va asigura executarea acesteia, prin Serviciul administraţie publică locală, agricultură și Serviciul Corp de Control al Primarului- Compartiment guvernanță corporativă, monitorizare servicii comunitare de utilități publice. PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ, Ionuț Mersoiu Contrasemnează, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI, Eduard Marian Corhană Municipiul Focșani, 25 iunie 2020 Nr. 158

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă