HCL 164/2024 Florești adoptată

Hotărâre privind aprobarea finanţării multianuale a unor obiective de investiţii, începute în anul 2024 şi nefinalizate

Denumire
Hotărârea nr. 164 din 2024 a Consiliului Local Florești
Emitent
Consiliul Local Florești
Număr
164 / 2024
Localitate
Florești, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă finanțarea pe mai mulți ani pentru o listă de investiții începute în 2024, care includ modernizarea și extinderea infrastructurii locale (școli, iluminat public, drumuri, rețele de utilități, stații de încărcare pentru mașini electrice, centrul de zi pentru vârstnici etc.) și implementarea unor proiecte de energie regenerabilă pentru autoconsum. Pentru locuitori înseamnă că bugetul local va aloca bani pe mai mulți ani pentru aceste lucrări, posibil cu termene de execuție prezentate în plan, iar unele proiecte vor aduce îmbunătățiri la străzi, spații publice, siguranță la incendiu și acces la utilități în zona lor. Nu se precizează costuri totale sau termene exacte în textul prezentat, dar hotărârea marchează finanțarea continuă a obiectivelor desemnate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea multianuală a următoarelor obiective

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ COMUNA FLOREȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA privind aprobarea finanţării multianuale a unor obiective de investiţii, începute în anul 2024 şi nefinalizate CONSILIUL LOCAL FLOREȘTI, întrunit în ședință ordinară la data de 18 decembrie 2024, Luând în discuţie Proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării multianuale a unor obiective de investiţii, începute în anul 2024 şi netinalizate, Analizând Referatul de aprobare nr. 82724/10.12.2024 întocmit de primarul comunei Floreşti, dl Pivariu Bogdan Nicolae, Raportul de specialitate nr. 82726/10.12.2024, precum şi avizul favorabil al comisiei de specialiatate, În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) şi art 45 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, În temeiul art. 129 şi art. 139 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă finanţarea multianuală a următoarelor obiective: 1. PT, executie post transformator curtea primăriei 2. Regenerare urbană prin amenajare piateţă primărie şi construire parcaj public multietajat 3. Implementare Centrale Electrice Fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului, pentru obiective aflate în gestiunea Comunei Floreşti 4. Sistem interior de stingere a incendiilor- clădire multifuncţională 5. Construire şcoala generală cu clasele 0-VIII, amenajări exterioare, împrejmuire teren, racorduri şi branşamente la utilităţi 6. Reabilitare şi extindere şi mansardare corp CI, amenajare gradiniţă în corpul Cl, împrejmuiri, amenajări exterioare , sat Tăuţi, nr.58 7. Centru de zi pentru persoane vârstnice 8. Modernizare sistem de iluminat public comuna Floresti, judeţul Cluj, etapa III — AFM 9. SF, execuţie, extindere şi modernizare iluminat public străzi comuna Floreşti 10. Extindere retea de distributie zona Valea Gârboului, Floreşti 11. Montare indicatoare rutiere 12. Staţii de încărcare masini electrice 13. Extindere retele de utilităţi publice - apa, canalizare menajeră si iluminat public stradal pentru proiectul: Modernizare străzi şi amenajări urbanistice prin extindere platformă drum în localitatea Floreşti, comuna Floreşti, jud. Cluj, faza 2 14. Proiectare şi execuţie stație pompare ape pluviale str. Izvorului 15. Modernizare străzi şi amenajări urbanistice prin extindere platformă drum în localitatea Floreşti, 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. comuna Florești, jud. Cluj, faza 2 DALI, PT, execuţie modernizare strada Cetăţii şi strada Tăuţiului PT modernizare strada Pădurii SF, PT, exproprieri strada Răzoare SF, PT, execuţie modernizare strada Stejarului — Hagău SF drum de legătura Stadionului-Tineretului (TR35) si regularizare accese secundare SF, Pt modernizare str. Sub Cetate, Cetăţii şi Uruşagului Reabilitare acces auto primăria Floreşti şi amenajare staţie de transport public Drum acces cimitir sat Luna de Sus Reparaţii poduri Luna de Sus Camere supraveghere parc sportiv de agrement Optimizarea funcţionării reţelei de canalizare pluvială în zona Parcului Poligon şi a străzilor adiacente, loc Florești, jud. Cluj Sala gonflabila pe suprafata terenurilor de sport Liceul Teoretic Dumitru Tautan Lucrări execuţie alimentare cu energie electrică - 7 staţii de încărcare - renovare energetică a clădirilor rezidenţiale Proiectare canalizare str. Mănăstirii, sat Tăuţi Perdele separare sala de sport ANL Art. 2. Finanţarea lucrărilor de execuţie pentru aceste obiective de investiţii se vor face din venituri proprii şi alte fonduri atrase şi constituite la bugetul local. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Floreşti şi aparatul de specialitate al acestuia. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Florești, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la adoptare, Primarului Comunei Floreşti, Prefectului Judeţului Cluj şi se aduce la cunoștință publică, în termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale către prefect, prin afişare la sediul Primăriei, respectiv pe pagina de internet aferentă www. floreşticluj.ro. Nr. 164 din 18 decembrie 2024 TOTAL CONSILIERI 21 Prezenţi 21 Voturi pentru 21 Albert Zoltân Contrasemnează secretar general, Orza Alin Răzvan /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: floresticluj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă