Comuna Florești aprobă încheierea unui protocol de colaborare cu Asociația Cununa Someșană și Copiii Florești, iar Primarul va semna în numele comunei. Protocolul stabilește cadrul de colaborare între cele două părți pentru activități culturale și sociale, iar serviciile municipale competente vor asigura implementarea prevederilor. Decizia poate implica eventuale contribuții sau sprijin din partea administrației locale, iar publicitatea hotărârii se va face în termenii stabiliți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă încheierea protocolului de colaborare cu Asociaţia Cununa Someşană şi Copiii Floreşti, conform anexei la prezenta
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
COMUNA FLOREȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA
privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare cu Asociaţia Cununa Someşană și Copiii Floreşti
CONSILIUL LOCAL FLOREŞTI, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 26 septembrie 2024,
Luând în discuţie Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui protocol de colaborare cu
Asociaţia Cununa Someşană şi Copiii Floreşti,
Analizând Referatul de aprobare nr. 65377/12.09.2024, întocmit de primarul comunei Florești, în calitate
de iniţiator, Rapotul de specialitate nr. 65378/12.09.2024, precum şi avizul favorabil al comisiei de
specialitate,
În temeiul art. 129, 139 şi 196 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă încheierea protocolului de colaborare cu Asociaţia Cununa Someşană şi Copiii
Floreşti, conform anexei la prezenta.
Art. 2. Se mandatează domnul Bogdan Nicolae Pivariu, primarul comunei Floreşti, să semneze în
numele şi pe seama comunei Floreşti, protocolul prevăzut la art. 1.
Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Serviciul Fond Funciar, Administrativ,
Cultură şi Sport — Compartiment Cultură şi Sport.
Art, 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Floreşti, în
termen de maximum 10 zile lucrătoare de la adoptare, Primarului comunei Floreşti, Prefectului Judeţului Cluj
şi se aduce la cunoștință publică, în termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale către prefect, prin afişare
la sediul Primăriei, respectiv pe pagina de internet aferentă www. floreşticluj.ro.
Nr. 120 din 26 septembrie 2024 Președinte de şedinţă,
TOTAL CONSILIERI 19
Prezenţi 15
Voturi pentru 15
Contrasemnează secretar general,
Orza Alin Răzvan
|
I. Părţile
Asociaţia Cununa Someșană și Copiii Florești, strada Prof. loan Rusu nr. 44D, com. Florești, jud. Cluj,
înregistrată în Registrul persoanelor juridice prin Hotărârea Civilă nr. 4 din 2012, a Judecătoriei Cluj-Napoca,
CIF 29542158/16.01.2012, reprezentată prin domnul Ban Dinu Călin, în calitate de vicepreședinte, pe de o parte,
şi
Comuna Florești, strada Avram lancu nr.170, Floreşti, jud. Cluj, reprezentată prin primar Pivariu Bogdan
Nicolae pe de altă parte;
II. Temei legal
În temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 118 din 21.12.2006 (actualizată) privind înfiinţarea, organizarea şi
desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale;
Asociaţia Cununa Someșană şi Copiii Florești şi Comuna Floreşti au convenit să încheie următorul
Protocol:
III. Scop
Prezentul protocol se constituie cu scopul menţinerii, creării şi dezvoltării unei comunităţi culturale care să
susțină, să cultive şi să ajute la păstrarea și promovarea de-a lungul timpului, a jocului și cântecului popular
românesc şi a tradiţiilor populare specifice zonei, ca mijloc de manifestare artistică, pentru toate categoriile de
vârstă, atât la nivel profesionist cât și pentru amatori.
IV. Obiective
1. Realizarea de cursuri pentru anul educațional 2024-2025 secţie externă Florești — curs de “Joc Popular” —
instructor — Ban Dinu Călin.
Someșană și Copiii Floreşti, la spectacole, festivaluri, evenimente culturale şi educative, organizate de
aceasta sau in colaborare cu alte instituţii.
3. Asociaţia Cununa Someșană și Copiii Floreşti, să reprezinte şi să promoveze imaginea şi valorile Comunei
Floreşti. Să participe necondiţionat la activităţile cultural-artistice propuse de Primăria Comunei Florești,
în cazul în care este solicitată. Să desfăşoare o activitate continuă de pregătire şi colaborare cu instituţii
acreditate, care să asigure membrilor asociaţiei o pregătire şi specializare cât mai eficientă în domeniul
cultural -artistic.
V. Beneficiari
Cursanţii Asociaţiei Cununa Someșană și Copiii Floreşti care sunt locuitorii comunei Florești.
VI. Durata
Protocolul se încheie pe perioada anului educaţional 2024-2025.
VIE. Obligaţiile părţilor
1. Asociaţia Cununa Someşană şi Copiii Florești se angajează:
a). să reprezinte și să promoveze imaginea și valorile Comunei Floreşti;
b). Să participe necondiţionat la activităţile cultural-artistice propuse de Primăria Comunei Floreşti, în
cazul în care este solicitată;
c). Să desfășoare o activitate continuă de pregătire și colaborare cu instituţii acreditate, care să asigure
membrilor asociaţiei o pregătire și specializare cât mai eficientă în domeniul cultural -artistic.
d). Să asigure resursa umană pentru predare curs joc popular.
2. Primăria comunei Floreşti se angajează:
Floreşti, la spectacole, festivaluri, evenimente culturale și educative, organizate de aceasta sau in colaborare
cu alte instituții.
VIII. Obligaţii comune
1. Promovarea, în mod obiectiv, a imaginii celor două părţi semnatare ale protocolului
IX. Denunţarea
Oricare dintre cele două părţi semnatare poate notifica celeilalte părţi denunţarea protocolului cu 30 de zile
înainte.
X. Răspunderea părţilor
În cazul în care una dintre părţi nu-şi îndeplineşte oricare dintre obligaţiile asumate sau le îndeplineşte în mod
necorespunzător şi acest fapt ar conduce la imposibilitatea realizării obiectului prezentului protocol, aceasta
reprezintă prejudiciu pentru cealaltă parte.
XI. Soluţionarea litigiilor
1) Litigiile de orice fel se vor rezolva pe cale amiabilă. În caz de nerezolvare a conflictului pe cale amiabilă,
se va apela la o instanţă competentă care va soluţiona cauza
2) Modificările sau completările prezentului contract se vor face numai prin act adiţional semnat de ambele
părţi
XII. Dispoziţii finale
1) Niciuna dintre părţi nu răspunde de ncexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător
— total sau parţial — a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului protocol, dacă neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită
de lege. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de 1 zi (24 ore)
producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui;
2) În cazul în care părţile au hotărât să organizeze în comun un alt eveniment/acţiune, aceasta va face
subiectul unui protocol separat.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul PROTOCOL la data de în două exemplare, fiecare dintre
acestea având valoare de original.
Asociația Cununa Someşană şi Copiii Floreşti Comuna Florești
Vicepreşedinte, Primar,
Ban Dinu Călin Pivariu Bogdan Nicolae
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.