Se aprobă Protocolul de colaborare pentru implementarea proiectului „HUB de servicii MMSS - SII MMSS” (cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională). Pentru locuitori, înseamnă că va exista un centru cu servicii integrate MMSS, finanțat parțial din bani UE, cu obiective și termene stabilite în contractul de finanțare; detaliile privind finanțarea, condițiile de acces și termenele de implementare sunt stabilite în proiect și în actele de finanțare. Zones afectate sau rezultate concrete pentru comunitate vor depinde de localizarea văzută în proiectul de hub și de specificațiile din contract, dar se așteaptă îmbunătățiri în servicii sociale, consiliere și sprijin pentru cetățeni.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă implementarea proiectului „HUB de servicii MMSS-SII MMSS”, cod MySmis 130963, finanțat prin fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 28 din 2023 a Consiliului Local Fântânele
Titlu oficial
HCL 28/2023 aprobarea Protocolului de colaborare cu MMSS
ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
COMUNA FÂNTÂNELE
547235 Comuna Fântânele, sat Fântânele, nr. 124, Judeţul Mureş
Telefon/Fax: 0265 — 580112;
Email: fintinele()cjmures.ro
HOTĂRÂREA NR. 28
din 27 aprilie 2023
privind aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării proiectului „HUB de
servicii MMSS - SII MMSS”, Cod MySmis 130963
Consiliul Local al Comunei Fântânele, întrunit în şedinţa ordinară în 27 aprilie 2023;
Văzând referatul de aprobare nr. 1706/28.03.2023 prezentat de către primarul comunei
Fântânele cu privire la aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării proiectului
„HUB de servicii MMSS - SII MMSS”, Cod MySmis 130963, raportul de specialitate al
Compartimentului Asistenţă Socială nr. 1708/28.04.2023 şi Avizul comisiei de specialitate pentru
activităţi social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie, muncă și protecţie socială,
protecţie copii, juridică şi de disciplină, turism pentru adoptarea proiectului de hotărâre, şi avizul
favorabil al comisiilor de specialitate
Având în vedere:
- circulara din data de 27.03.2023 a Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, prin
care se solicită încheierea unui protocol de colaborare în vederea implementării unui proiect,
- Proiectul „HUB de servicii MMSS-SII MMSS, Cod MySmis 130963, cofinanţat din
Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020,
- Contractul de finanțare nr. 13/2.3.1./29.04.2021 privind proiectul "HUB de servicii
MMSS — SII MMSS” cod SMIS 2014+ 130963,
În conformitate cu prevederile:
- art. 112 alin. (3) lit.q) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și
completările ulterioare,
- art.] alin. (4) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul
serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
- Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale,
cu modificările şi completările ulterioare,
- Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor
sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările şi completările ulterioare,
- Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Muncii şi Solidarităţii Sociale,
- prevederile art. alin.(4), art.2, art.4 alin.(2) şi alin.(3), art.6 alin.(1) și art.7 din
Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și
functionare ale serviciilor publice de asistență socială şi a structurii orientative de personal, cu
modificările şi completările ulterioare,
- Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările şi completările ulterioare,
- Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27
aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE,
- Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului
(UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecţia datelor).
Ținând cont de prevederile art. 7 alin.(13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică, republicată,
În temeiul art.129 alin.(2) lit.d) şi lit.e) coroborat cu alin.(7) lit.b) şi alin.(9) lit.a),
art.139 alin.(1), alin.(3) lit.£) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă implementarea proiectului „HUB de servicii MMSS-SII MMSS”, cod
MySmis 130963, finanțat prin fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, în cadrul
Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020.
Art.2. Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Ministerul Muncii și
Solidarităţii Sociale şi U.A.T. Comuna Fântânele, judeţul Mureș, având ca obiectiv asigurarea
colaborării interinstituţionale în cadrul Proiectului „HUB de Servicii MMSS - SII MMSS", cod
SMIS 130963, pentru crearea unui sistem informatic integrat în domeniul asistenţei sociale şi
domeniile conexe, prevăzut în Anexanr. |, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Perioada de derulare a protocolului de colaborare este de la data semnării de
către ambele părți, până la data finalizării perioadei de sustenabilitate a proiectului, respectiv
decembrie 2028.
Art.4. Se desemnează doamna Holl6 Eva-Rozălia, consilier în cadrul Compartimentului
Asistenţă Socială din aparatul de specialitate al primarului comunei Fântânele ca persoană care va
primi în folosință pachetul de echipamente şi care va fi instruită cu privire la administrarea și
utilizarea modulelor din sistemul informatic ce se va crea și dezvolta în cadrul proiectului "HUB de
servicii MMSS-SII MMSS”, Cod MySmis 130963.
Art,5. Se împuterniceşte domnul ing. Varga Jozsef, primar al comunei Fântânele, să
semneze protocolul de colaborare, declarația pe propria răspundere - anexa nr. 2 la prezenta
hotărâre şi toate documentele necesare implementării proiectului "HUB de servicii MMSS-SII
MMSS”, Cod MySmis 130963.
Art.6. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul comunei
Fântânele, prin Compartimentul Asistenţă Socială.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei
Fântânele, în termenul prevăzut de lege, persoanei desemnate la art.4, Primarului comunei
Fântânele, Compartimentului Asistenţă Socială, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale,
Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş pentru efectuarea controlului de legalitate și se aduce la
cunoștință publică prin afișare.
Conţrasemnează
Secretar general
Keserii
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.