28 martie 2022 · Inițiator: Primar, Gheorghe-Cătălin Coman
HCL 68/2022 Fălticeni adoptată
Aprobarea actelor adiţionale la contractele de închiriere având ca obiect spaţii din proprietatea privată a Municipiului Fălticeni
Pe scurt
Se aprobă actul adițional la contractul de închiriere nr. 23985/01.11.2016 pentru spațiul închiriat de Cabinet Individual de Psihologie Rusu C. Constantin din proprietatea Municipiului Fălticeni. Asta înseamnă că condițiile contractului (posibil termene, chirie sau alte prevederi modificate) vor fi actualizate, iar efectele se vor aplica acelui contract și persoanei/entității închiriase spațiul, conform documentului aprobat de Consiliul Local.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă actul adiţional la contractul de închiriere nr. 23985/01.11.2016 încheiat între Municipiul Fălticeni și Cabinet Individual de Psihologie RUSU C. CONSTANTIN, prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Hotărârea nr. 68 din 2022 a Consiliului Local Fălticeni
Titlu oficial
Hotărârea nr. 68 din 28.03.2022 privind aprobarea actelor adiţionale la contractele de închiriere având ca obiect spaţii din proprietatea privată a Municipiului Fălticeni
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea actelor adiționale la contractele de închiriere având ca obiect spații din
proprietatea privată a Municipiului Fălticeni
Consiliul local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare prezentat de domnul prof. Gheorghe-Cătălin Coman, primarul
municipiului Fălticeni, înregistrat la nr. 7053 / 18.03.2022;
- raportul de specialitate al Compartimentului Spațiu locativ înregistrat sub nr.
7071/21.03.2022;
- contractul de închiriere nr. 23985/01.11.2016 încheiat între Municipiul Fălticeni și Cabinet
Individual de Psihologie RUSU C. CONSTANTIN;
- contractul de închiriere nr. 1445/19.01.2016 încheiat între Municipiul Fălticeni și
S.C.MEDICAL TEST S.R.L. Suceava;
- cererea depusă de Cabinet Individual de Psihologie Rusu C.Constantin înregistrată la nr.
22861/14.10.2021;
- cererea depusă de S.C. Medical Test S.R.L. Suceava înregistrată la nr.
20084/14.09.2021;
- raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat Rață Vasile P.F.A.;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi
administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive
si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice,
protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura;
În temeiul prevederilor art. 108, lit. c și art. 362, alin. (1) și alin. (3) din OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile 129, alin. 2, lit. c, alin. 6, lit. b, art. 136, alin. 10 şi art. 139,
alin. 3, lit. g din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă actul adiţional la contractul de închiriere nr. 23985/01.11.2016 încheiat
între Municipiul Fălticeni și Cabinet Individual de Psihologie RUSU C. CONSTANTIN, prevăzut în
anexa nr. 1 la prezenta hotărare.
Art.2. Se aprobă actul adiţional la contractul de închiriere nr. 1445/19.01.2016 încheiat
între Municipiul Fălticeni și S.C.MEDICAL TEST S.R.L. Suceava, prevăzut în anexa nr. 2 la
prezenta hotărâre.
Art.3. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.4. Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine primarului
municipiului Fălticeni, prin compartimetele de specialitate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof. Corbu Luminiţa - Claudia
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 28.03.2022
Nr. 68
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.