HCL 66/2022 adoptată
Hotărârea nr. 66 din 28.03.2022 privind schimbarea destinaţiei unor imobile care au făcut parte din baza materială a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni a căror activitate educaţională este întreruptă de cel puţin 3 ani
Documente
- hcl H202203066.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind schimbarea destinației unor imobile care au făcut parte din baza materială a
unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni a căror activitate
educațională este întreruptă de cel puțin 3 ani
Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al domnului primar, prof. Gheorghe-Cătălin Coman, înregistrată la
nr. 7120 /21.03.2022;
- raportul de specialitate al Direcției Investiții înregistrat sub nr. 7257/22.03.2022;
- prevederile HCL 8/29.01.2016 privind organizarea rețelei școlare a unităților de
învățământ de pe raza municipiului Fălticeni;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi
administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive
si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice,
protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura;
În temeiul prevederilor pct. 2 din Legea nr. 271 din 11 noiembrie 2021 pentru modificarea şi
completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările
ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. c, alin.(7), lit. s și alin. (14), art. 136,
alin.(10) și art.139, alin. (3), lit. g din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1: Se aprobă schimbarea destinației unor imobile care au făcut parte din baza
materială a unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Fălticeni a căror activitate
educațională este întreruptă de cel puțin 3 ani, după cum urmează:
Nr. poziție Date de identificare Date de identificare imobil
Inventar imobil(Destinație actuală) (Destinație modificată)
domeniul
public/privat
613 Construcție, cu suprafața Sediu - Direcția Politia Locală
construită la sol de 156mp, Fălticeni, cu suprafața construită de
situată în municipiul Fălticeni, str. 156mp, înscris în C.F. 36977-UAT
Sucevei, nr. 78, județul Suceava Fălticeni, CAD: 36977-C4
(fostă bibliotecă a Școlii
Gimnaziale ”Alexandru Ioan
Cuza”, actualmente ”Local
administrativ Primărie”, destinație
modificată cu avizul conform al
Ministerului Educației)
C.F. 36977 Fălticeni
CAD: 36977-C4
629 Imobil, proprietate publică a - corp administrativ , cu suprafața
630 municipiului Fălticeni, înscris în construită de 365mp, C.F. 37179-UAT
631 Cartea Funciară nr. 37179, situat Fălticeni , CAD: 37179-C1
în municipiul Fălticeni, str.
Spicului, nr.11, compus din: - magazie, care deservește corpul
- Școala Generală ”Țarna Mare”, administrativ cu suprafața construită
cu suprafața construită de de 82mp, C.F. 37179-UAT Fălticeni,
365mp, CAD: 37179-C1 CAD: 37179-C2
- magazie, care deservește
școala cu suprafața construită de -grup sanitar, care deservește corpul
82mp, CAD: 37179-C2 administrativ, cu suprafața construită
-grup sanitar, care deservește de 17mp, C.F. 37179-UAT Fălticeni,
școala, cu suprafața construită de CAD: 37179-C3
17mp, CAD: 37179-C3
- teren, aferent Școlii Gimnaziale - teren, aferent corpului administrativ,
”Țarna Mare” în suprafață de în suprafață de 2135mp, înscris în C.F.
2135mp, înscris în C.F. 37179- 37179-UAT Fălticeni, CAD 37179
UAT Fălticeni, CAD 37179
623 Imobil, proprietate publică a - corp administrativ , cu suprafața
624 municipiului Fălticeni, înscris în construită de 476mp, înscris în C.F.
Cartea Funciară nr. 38775, situat 38775-UAT Fălticeni, CAD: 38775-C1
în municipiul Fălticeni, str. - corp administrativ - cu suprafața
Armatei, nr.17, compus din: construită de 156mp, înscris în C.F.
- local Școala Generală nr.4, 38775-UAT Fălticeni CAD- 38775-C2
”Gheorghe Gafencu”, cu - corp administrativ – cu suprafață
suprafața construită de 476mp, construită de 148mp, înscris în C.F.
CAD: 38775-C1 38775-UAT Fălticeni, CAD: 38775-C3
- local Grădiniță - cu suprafața - grup sanitar care deservește
construită de 156mp, CAD- corpurile administrative, cu suprafața
38775-C2 construită de 10mp, înscris în C.F.
- local Școală – cu suprafață 38775-UAT Fălticeni , CAD: 38775-C4
construită de 148mp, CAD: - teren, în suprafață de 3572mp,
38775-C3 aferent corpurilor administrative,
- grup sanitar care deservește înscris în C.F. nr. 38775-UAT Fălticeni,
unitățile de învățământ, cu CAD: 38775
suprafața construită de 10mp,
CAD: 38775-C4
- teren, , în suprafață de
3572mp, aferent Școlii Generale
nr.4, ”Gheorghe Gafencu”, CAD:
38775
605 Imobil, proprietate publică a
606 municipiului Fălticeni, înscris în - Secției de Boli Infecțioase și
Cartea Funciară 39433-UAT, Compartimentului Dermatovenerologie
situat în municipiul Fălticeni, din cadrul Spitalului Municipal
(fostă Școală Generală cu clasele Fălticeni, cu suprafața construită de
I-VIII, nr.5, fost Corp D al 612mp, înscrisă în C.F. 39433-UAT
Colegiului Agricol, actualmente Fălticeni
este Unitate cu activitate CAD– 39433-C1
medicală a Spitalului Municipal
Fălticeni (Secție de obstetrică – - Construcție anexă, cu suprafața
ginecologie și Secție de construită de 126 mp, aparținând
neonatologie), destinația Secției de Boli Infecțioase și
imobilului fiind schimbată cu Compartimentului Dermatovenerologie
avizul conform al Ministerului din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni
Educației, compus din: cu suprafața construită, situată în
- Construcție cu suprafața municipiul Fălticeni, str. Ion Creangă
construită la sol de 612mp - nr.84A, județul Suceava, C.F. 39433-
Unitate cu activitate medicală a UAT Fălticeni,
Spitalului Municipal Fălticeni CAD– 39433-C2
(Secție de obstetrică –ginecologie
și Secție de neonatologie) C.F.
39433-UAT Fălticeni,
CAD – 39433-C1 - teren, în suprafață de 3615mp,
- Construcție anexă cu suprafața aferent Secției de Boli Infecțioase și
construită la sol de 126mp, care Compartimentului Dermatovenerologie
deservește Unitatea cu activitate din cadrul Spitalului Municipal
medicală a Spitalului Municipal Fălticeni, înscris în C.F. 39433- UAT
Fălticeni (Secție de obstetrică – Fălticeni, CAD– 39433
ginecologie și Secție de
neonatologie) C.F. 39433-UAT
Fălticeni,
CAD– 39433-C2
- teren, în suprafață de 3615mp
aferent Unității cu activitate
medicală a Spitalului Municipal
Fălticeni (Secție de obstetrică –
ginecologie și Secție de
neonatologie), înscris in C.F.
39433-UAT Fălticeni, CAD–
39433
599 Imobil, proprietate publică a - Corp administrativ , cu suprafața
600 municipiului Fălticeni, înscris în construită la sol de 163mp, C.F.
602 Cartea Funciară 38639-UAT 38639-UAT Fălticeni, CAD– 38639-C1
603 Fălticeni, situat în municipiul - Corp administrativ, cu suprafața
604 Fălticeni, str. Maior Ioan, nr.31, construită la sol de 136mp, C.F.
(fost imobil care deservea 38639-UAT Fălticeni, CAD– 38639-C2
Colegiul ”Agricol” actualmente - Corp administrativ, cu suprafața
Colegiul ”Vasile Lovinescu”) construită la sol de 128mp, C.F.
compus din: 38639-UAT Fălticeni, CAD– 38639-C3
- Construcție – Corp C –Colegiul
”Vasile Lovinescu” cu suprafața - teren, în suprafață de 4180mp
construită la sol de 163mp, C.F. aferent corpurilor administrative, C.F.
38639-UAT Fălticeni 38639-UAT Fălticeni, CAD– 38639
CAD– 38639-C1
- Construcție - Cămin al
Colegiului ”Vasile Lovinescu”, cu
suprafața construită la sol de
136mp,
C.F. 38639-UAT Fălticeni
Număr cadastral – 38639-C2
- Construcție – Local Școală al
Colegiului ”Vasile Lovinescu”, cu
suprafața construită la sol de
128mp,
C.F. 38639-UAT Fălticeni
Număr cadastral – 38639-C3
- teren, în suprafață de 4180mp
aferent Corpului C al Colegiului
”Vasile Lovinescu”, C.F. 38639-
UAT Fălticeni
Număr cadastral – 38639
636 Imobil, proprietate publică a Sediu - Detașamentul nr.6 Jandarmi
637 municipiului Fălticeni, înscris în Fălticeni (subunitate a Inspectoratului
C.F. 40209-UAT Fălticeni, situat de Jandarmi Județean ”Bogdan Vodă”
în municipiul Fălticeni, str. Ion Suceava), cu suprafața construită la
Creangă, nr.19, (fostă Grădiniță sol de 363mp, C.F. 40209- UAT
cu program prelungit Fălticeni, CAD: 40209-C1
nr.1”Licuricii” și terenul aferent
acestea), compus din -teren în suprafață de 1016mp aferent
- Construcție - grădiniță, cu Sediului Detașamentului nr.6 Jandarmi
suprafața construită la sol de Fălticeni C.F. 40209-UAT Fălticeni,
363mp, C.F. 40209- UAT CAD 40209
Fălticeni, CAD: 40209-C1
- teren, în suprafață de 1016mp
aferent grădiniței, C.F. 40209-
UAT Fălticeni, CAD 40209
87 Imobil, proprietate privată a - Construcție – corp administrativ, cu
292 municipiului Fălticeni, înscris în suprafață construită la sol de 205mp,
C.F. nr. 40174-UAT Fălticeni, C.F. 40714, CAD: 40714-C1
situat in municipiul Fălticeni, str. - Teren în suprafață de 634mp care
Pictor Aurel Băeșu, nr.13, fost deservește corpul administrativ, C.F.
atelier al Școlii Generale cu 40714, CAD: 40714
clasele I-VIII, nr.5 Fălticeni,
compus din:
- Construcție - atelier, cu
suprafață construită la sol de 205
mp, C.F. 40714, CAD: 40714-C1
- Teren în suprafață de 634 mp
care deservește atelierul, C.F.
40714, CAD: 40714
621 Imobil situat pe str. Ion -Construcție - Sediu Administrativ
622 Dragoslav, nr.19 ( fost Corp B al ACET SA, cu suprafața construită la
Școlii Gimnaziale ”Mihail sol de 286 mp, C.F. 30522- UAT
Sadoveanu”), înscris în C.F. Fălticeni, CAD: 30522-C1
30522-UAT Fălticeni, compus -Construcție anexa care deservește
din: sediul administrativ , cu suprafața
-Construcție, cu suprafața construită la sol de 80mp, C.F. 30522-
construită la sol de 286 mp, C.F. UAT Fălticeni, CAD: 30522-C2
30522- UAT Fălticeni, CAD: -teren în suprafață de 992mp aferent
30522-C1 Sediului Administrativ ACET SA, C.F.
-Construcție anexă, cu suprafața 30522-UAT Fălticeni, CAD 30522
construită la sol de 80mp, C.F.
30522- UAT Fălticeni, CAD:
30522-C2
-teren în suprafață de 992mp
aferent construcțiilor , C.F.
30522-UAT Fălticeni, CAD 30522
Art.2: Anexa la Inventarul bunurilor imobile care aparțin domeniului public al Municipiului
Fălticeni, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Fălticeni nr. 101/27.11.2008 și cu
modificările şi completările ulterioare, precum și Inventarul bunurilor imobile care apartin
domeniului privat al Municipiului Fălticeni, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului
Fălticeni nr. 102/28.06.2018, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi modificate în mod
corespunzător, cu respectarea Normelor tehnice din 14 mai 2020 pentru întocmirea inventarului
bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al
judeţelor, aprobate prin H.G. nr. 392/2020.
Art.3: Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof. Corbu Luminiţa - Claudia
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 28.03.2022
Nr. 66
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.