Hotărârea nr. 40 din 26.03.2026 privind aprobarea documentaţiei Proiect Tehnic, a indicatorilor tehnico -economici, precum şi de aprobare a categoriilor de cheltuieli finanţate din bugetul UAT MUNICIPIUL FĂLTICENI pentru obiectivul de investiţii 'Creşterea nivelului de siguranţă la acţiuni seismice, precum şi asigurarea funcţionalităţii Colegiului 'Vasile Lovinescu' din Municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, prin lucrări de consolidare şi renovare energetică', aprobat pentru finanţare prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat - Subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTARARE
privind aprobarea documentației Proiect Tehnic, a indicatorilor tehnico -economici, precum și
de aprobare a categoriilor de cheltuieli finanțate din bugetul UAT MUNICIPIUL FĂLTICENI
pentru obiectivul de investiții „Creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și
asigurarea funcționalității Colegiului "Vasile Lovinescu" din Municipiul Fălticeni, județul
Suceava, prin lucrări de consolidare și renovare energetică”, aprobat pentru finanțare prin
Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat - Subprogramul
proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică
Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, județul Suceava:
Având în vedere:
- referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr.7452/16.03.2026;
- raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare Locală înregistrat sub nr.
7487/17.03.2026;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi
administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice,
protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura și Comisiei pentru
învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement;
- prevederile Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al
clădirilor, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 2.853/2022 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 212/2022 privind
unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, privind derularea Programului
Național de Consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat;
- Anexa nr. 1 B la normele metodologice de aplicare a Legii nr. 212/2022 privind unele
măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările
ulterioare, respectiv Cererea de finanțare nr. 17999/28.06.2024 (înregistrată la MDLPA
cu numărul CCRS-1300/28.06.2024) pentru proiectul “Creșterea nivelului de siguranță
la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității Colegiului "Vasile
Lovinescu" din Municipiul Fălticeni, județul Suceava, prin lucrări de consolidare și
renovare energetică”;
- Ordinul MDLPA nr. 2877/2024 pentru modificarea, completarea și înlocuirea Anexelor la
Ordinul MDLPA nr. 338/2023 privind aprobarea Listelor – sinteză ale obiectivelor de
investiții pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile
multietajate cu destinația principală de locuință și pentru Subprogramul proiectarea și
execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în
proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice
centrale sau locale din cadrul Programului Național de Consolidare a clădirilor cu risc
seismic ridicat – poziția 142 din Lista-sinteză a obiectivelor de investiții pentru
Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de
interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și
instituțiilor administrației publice centrale sau locale;
- Circulara MDLPA nr. 33763/28.03.2023 privind depunerea documentelor necesare în
vederea încheierii contractelor de finanțare pentru subprogramele încadrate în categoriile
prevăzute la art. 1, alin. (2), lit. a)-b) din Legea 212/2022;
- Contractul de finanțare nr. 164/08.05.2025 (12951/19.05.2025) încheiat între Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și UAT Municipiul Fălticeni;
- documentația tehnico-economică faza PTH aferentă proiectului de investiții “Creșterea
nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității
Colegiului "Vasile Lovinescu" din Municipiul Fălticeni, județul Suceava, prin lucrări
de consolidare și renovare energetică”;
În baza prevederilor art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de
elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor
de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c si alin.(6) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. a) şi e) si
art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. – Se aprobă documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic pentru
obiectivul de investiții „Creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și
asigurarea funcționalității Colegiului "Vasile Lovinescu" din Municipiul Fălticeni, județul
Suceava, prin lucrări de consolidare și renovare energetică”, aprobat pentru finanțare prin
Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat - Subprogramul proiectarea și
execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică, întocmită de S.C. GT
ARHITECT S.R.L. înregistrată la UAT Municipiul Fălticeni cu nr. 46640/18.12.2025, conform
Anexei nr. 1.
Art.2. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții
„Creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității
Colegiului "Vasile Lovinescu" din Municipiul Fălticeni, județul Suceava, prin lucrări de
consolidare și renovare energetică”, conform Anexei nr. 2 – INDICATORI TEHNICO-
ECONOMICI la prezenta hotărâre.
Art.3. – Se aprobă finanțarea de la bugetul local al UAT Municipiul Fălticeni a sumei de
2.387.317,96 lei fără TVA (2.815.473,94 lei inclusiv TVA), reprezentând categoriile de cheltuieli
finanțate de la bugetul local, conform prevederilor art. 10 din Normele Metodologice, aprobate prin
OMDLPA nr. 2853/2022, cu identificarea categoriilor de cheltuieli ce se finanțează de la bugetul de
stat şi a celor suportate de beneficiar în devizul general, conform Anexei nr. 3 – DEVIZ
GENERAL.
Art.4. – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. – Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Cons. local, ed. Maria Dulgheriu
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 26.03.2026
Nr. 40
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.