Hotărârea nr. 108 din 29.05.2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiţii 'Reabilitare şi eficientizare termică a clădirii P+3, cu destinaţia de internat (cămin C6), amplasată în incinta Colegiului Naţional Nicu Gane, Municipiul Fălticeni, judeţ Suceava' aprobat pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta 5, Axa 2, operaţiunea B.1, precum şi a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂRE
privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor
tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare
și eficientizare termică a clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6), amplasată
în incinta Colegiului Național „Nicu Gane”, Municipiul Fălticeni, județ Suceava”
aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României,
Componenta 5, Axa 2, operațiunea B.1, precum și a sumei reprezentând categoriile
de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, Județul Suceava;
Având în vedere:
- referatul de aprobare a proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 12559/23.05.2023;
- raportul de specialitate al Direcției Investiții înregistrat sub nr. 12561/23.05.2023;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget
finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte,
protectie sociala, activitati sportive si de agrement şi Comisiei pentru amenajarea
teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea
monumentelor istorice si de arhitectura;
În baza prevederilor art. 44, alin. (1) din Legea Nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii Nr. 98/ 2016 privind
achizițiile publice, ale OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului
național de relansare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe
rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu
modificările și completările ulterioare, ale Ordinul MDLPA 440/2022 pentru aprobarea
Ghidului specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene
aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.1/1, componenta 5 - Valul renovării, axa 2 - Schema de granturi
pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, operaţiunea B.1: Renovarea
integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice și ale
H.G. nr. 907 /2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri
publice;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b, și alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (3), lit.
a) și art. 196 alin (1), lit. a) din O.U.G. Nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă documentația tehnico-economică - documentația de avizare a
lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și eficientizare termică a
clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6), amplasată în incinta Colegiului Național
„Nicu Gane”, Municipiul Fălticeni, județ Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Planul
Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 5, Axa 2, operațiunea B.1
conform contract de finanțare nr. 117532 din 17.10.2022, prevăzută în anexa nr. 1
Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții
„Reabilitare și eficientizare termică a clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6),
amplasată în incinta Colegiului Național „Nicu Gane”, Municipiul Fălticeni, județ Suceava”,
conform anexei nr. 2
Arie desfășurată: 2504 mp;
Valoare totală investiție: 16.368.941,42 lei cu TVA
Val. eligibilă: 11.586.854,35 lei fără TVA (13.788.356,68 lei cu TVA)
Val. neeligibilă: 2.191.039,08 lei fără TVA (2.580.584,74 lei cu TVA)
Art.3. Se aprobă devizul general aferent obiectivului de investiții „Reabilitare și
eficientizare termică a clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6), amplasată în
incinta Colegiului Național „Nicu Gane”, Municipiul Fălticeni, județ Suceava”, conform
anexei nr. 3
Art.4. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Municipiului Falticeni a sumei de
2.580.584,74 lei, reprezentand cheltuieli neeligibile.
Art 5. Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Primarul municipiului Fălticeni, prin aparatul de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, prof. Matei Gabriel
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 29.05.2023
Nr. 108
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.