30 ianuarie 2020 · Inițiator: ING. Gheorghe Arteni, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Consilier local
HCL 27/2020 Fălticeni adoptată
Hotărârea nr. 27 din 30.01.2020 privind aprobarea Planului de lucrări de interes local, întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 27 din 2020 a Consiliului Local Fălticeni
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
27 / 2020
Data
30 ianuarie 2020
Inițiator
ING. Gheorghe Arteni, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Consilier local
Se aprobă Planul de lucrări de interes local, întocmit conform Legii veniturilor minime garantate, iar detaliile sunt în anexa hotărârii. Planul stabilește ce lucrări se vor realiza în comunitate pentru sprijin social, iar realizarea lor va fi asigurată de Primărie prin aparatul de specialitate. Pentru locuitori, însemnă investiții sărace în bani publici pentru lucrări locale, cu termenele fiind puse în anexă și puse în practică de primar.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Planul de lucrări de interes local, întocmit în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL FĂLTICENI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de lucrări de interes local, întocmit în conformitate cu
prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare
Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava:
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr.23374/21.10.2019;
- Raportul de specialitate al Sectorului amenajare teritoriu, spaţii verzi, al Sectorului
salubritate şi al Sectorului transport, reparaţii – întreţinere înregistrat sub nr.
2107/28.01.2020;
- avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget
finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ,
Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism,
realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de
arhitectura;
În temeiul prevederilor art. 6, alin. 7 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 1, alin. 14, art. 136, alin. 10 şi art. 139,
alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1: Se aprobă Planul de lucrări de interes local, întocmit în conformitate cu
prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Primarul municipiului Fălticeni, prin aparatul de specialitate, va asigura
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Consilier local, ing. Gheorghe Arteni
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jr. Mihaela Busuioc
Fălticeni: 30.01.2020
Nr. 27
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.