29 iulie 2025

HCL 111/2025 Fălticeni adoptată

Hotărârea nr. 111 din 29.07.2025 privind includerea în Inventarul bunurilor imobile care aparţin domeniului privat al Municipiului Fălticeni a unei suprafeţe de teren în vederea întabulării/înscrierii cu caracter definitiv a dreptului de proprietate în evidenţele de cadastru şi carte funciară

Denumire
Hotărârea nr. 111 din 2025 a Consiliului Local Fălticeni
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
111 / 2025
Data
29 iulie 2025
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide includerea în inventarul bunurilor private ale municipiului Fălticeni a unei suprafeţe de teren, pentru a putea înregistra dreptul de proprietate în evidenţele de cadastru şi carte funciară. Practic, terenul va fi cât mai clar înregistrat oficial pe numele oraşului, ceea ce facilitează provenienţa, folosirea şi eventuale tranzacţii. Pentru locuitori, asta înseamnă faptul că dreptul de proprietate este definit şi protejat legal, iar eventualele intervenţii publice sau decizii legate de acesta vor avea baza în registrul public; nu se specifică termene sau zone afectate în fragmentul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă includerea în Inventarul bunurilor imobile care aparţin domeniului privat al municipiului Fălticeni a unei suprafeţe de teren prevăzute în planul de situaţie anexat, în vederea înscrierii cu caracter definitiv a dreptului de proprietate al Municipiului Fălticeni în evidenţele de cadastru şi carte funciară, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind includerea în Inventarul bunurilor imobile care aparţin domeniului privat al Municipiului Fălticeni a unei suprafeţe de teren în vederea întabulării/înscrierii cu caracter definitiv a dreptului de proprietate în evidenţele de cadastru şi carte funciară Consiliul Local al Municipiului Fălticeni, judeţul Suceava: Având în vedere: - referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 22199/18.07.2025; - raportul de specialitate al Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 22201/18.07.2025; - procesul-verbal al Comisiei speciale pentru întocmirea/actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public/privat al municipiului Fălticeni, înregistrat la nr. 21671/ 16.07.2025; - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Comisiei pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului conservarea monumentelor istorice si de arhitectura; În temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 din Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 888 din Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. c, art. 136, alin. 10 şi art. 139, alin. 3, lit. g din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1: Se aprobă includerea în Inventarul bunurilor imobile care aparţin domeniului privat al municipiului Fălticeni a unei suprafeţe de teren prevăzute în planul de situaţie anexat, în vederea înscrierii cu caracter definitiv a dreptului de proprietate al Municipiului Fălticeni în evidenţele de cadastru şi carte funciară, după cum urmează: Denumire Elemente de identificare Suprafaţa Valoare de inventar (mp) (lei) TEREN categoria de folosință curți- construcții, situat în municipiul Fălticeni, strada Ion Creangă, f.n., 103 16.721,62 județul Suceava Art.2: Primarul municipiului Fălticeni, prin compartimentele de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Cons. local, prof. Vasincu Alina - Anamaria CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 29.07.2025 Nr. 111

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă