29 iulie 2025

HCL 109/2025 Fălticeni adoptată

Hotărârea nr. 109 din 29.07.2025 privind aprobarea decontării navetei personalului didactic şi didactic auxiliar pentru luna IUNIE 2025

Denumire
Hotărârea nr. 109 din 2025 a Consiliului Local Fălticeni
Emitent
Consiliul Local Fălticeni
Număr
109 / 2025
Data
29 iulie 2025
Localitate
Fălticeni, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local stabilește plata locurilor de navetă pentru personalul didactic și didactic auxiliar care solicită decontarea pentru luna Iunie 2025, iar banii vor fi plătiți din bugetele alocate unităților de învățământ, în limita unor prevederi bugetare aprobate. Practic înseamnă că bugetele acestor școli vor suporta costul navetei angajaților, urmând să fie rambursate/contabilizate conform norme ale sistemului de învățământ. Niciun detaliu major despre termene exacte de plată sau zone afectate nu este specificat în fragmentul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA MUNICIPIUL FĂLTICENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea decontării navetei personalului didactic şi didactic auxiliar pentru luna IUNIE 2025 Consiliul Local al municipiului Fălticeni, judeţul Suceava: Având în vedere: - referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 22274/18.07.2025; - raportul de specialitate al Direcției economice înregistrat sub nr. 22276/18.07.2025; - adresele unităţilor de învăţământ din municipiul Fălticeni; - avizele Comisiei pentru programe de dezvoltare economico – socială, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, servicii şi comerţ, Comisiei pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor și ale Comisiei pentru învăţământ, sănătate, cultură, culte, protectie sociala, activitati sportive si de agrement; - prevederile art. 1, alin.3 din Ordinul nr. 6072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior; In temeiul prevederilor art. 2 din H.G. nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, art. 127, lit. k din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar și ale art. 2 din Instrucţiunile ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. d, alin. 7, lit. a, art. 136, alin. 10 şi art. 139, alin. 3, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1: Se aprobă plata drepturilor băneşti aferente personalului didactic şi didactic auxiliar care solicită cheltuieli de deplasare pentru luna IUNIE 2025, plată ce se asigură din bugetele alocate unităţilor de învăţământ prevăzute în anexă, în limita prevederilor bugetare aprobate. Art.2: Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri revine unităţilor de învăţământ. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Cons. local, prof. Vasincu Alina – Anamaria CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MUNICIPIU jr. Mihaela Busuioc Fălticeni: 29.07.2025 Nr. 109

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.falticeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă