Hotărâre privind aprobarea documentației de atribuire referitoare la desfășurarea licitației publice și componenței comisiei de licitație, în vederea închirierii suprafețelor de pajiști aflate în domeniul public al comunei Ezeriș pentru anul 2021
Denumire
Hotărârea nr. 23 din 2021 a Consiliului Local Ezeriş
Consiliul Local al Comunei Ezeriş aprobă documentația pentru licitația publică și înființarea comisiei de licitație, în vederea închirierii suprafețelor de pajiști din domeniul public al comunei pentru anul 2021. Decizia înseamnă că terenurile de pășune disponibile vor fi scoase la licitație, iar participanții pot câștiga concesiunea, respectiv vor semna contracte de închiriere cu primăria, cu termene și condiții stabilite în documentație. Așadar, locuitorii pot vedea eventuale încasări din chirii (dacă se utilizează pajiștile) și reguli clare privind ocuparea, durata contractelor și modul de folosire a terenurilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1 Consiliul Local al Comunei Ezeriş aprobă scoaterea la licitaţie în vederea
închirierii unor suprafeţe de pașjişti în suprafaţă de 36,49 ha din domeniul public al Comunei
Ezeriş , în anul 2021.
Art, 2 Consiliul Local al Comunei Ezeriş aprobă documentaţia de atribuire cu privire
la desfăşurarea licitaţiei publice în vederea închirierii suprafeţelor de pajişti disponibile aflate
în domeniul public al Comunei Ezeriş , pentru anul 2021 :
ANUNȚ privind închirierea suprafețelor de pajiști — anexa nr |
CAIET DE SARCINI privind închirierea suprafețelor de pajişti disponibile în suprafață de 36,49
ha — pajişti disponibile aflate pe teritoriul comunei Ezeriş- localitatea Soceni , anexa nr 2
REGULAMENT DE PĂŞUNAT ÎN COMUNA EZERIS, anexa nr. 3
CONTRACT-CADRU de inchiriere pentru suprafetele de pajisti disponibile , anexa nr 4
REGULAMENT privind procedura de desfăşurare a licitaţiei anexa nr.5
Anexele nr. |, 2, 3, 4, şi 5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art. 3 Consiliul local al Comunei Ezeriş aprobă constituirea comisiei de licitaţie , in
vederea închirierii suprafeţelor de pajişti disponibile aflate în domeniul public al Comunei
Ezeriş , pentru anul 2021, în următoarea componenţă :
Preşedinte : Micșa Ionel viceprimar;
Secretar : Luchian Elena secretar general UAT Ezeriş ;
Membri : Ardelean Claudia consilier UAT Ezeriş
Sîrbu Marius inspector de specialitate UAT Ezeriş ;
Calotă Andriana Norgia consilier UAT Ezeriş
Petru Dragocea consilier local ;
Ştefoni loan , consilier local;
Membri supleanţi : Dalea Ion Gabriel consilier local;
Bagiu Cosmin consilier local;
Comisia este legal constituită în momentul în care sunt prezenţi 2/3 din membrii .
Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se imputerniceşte primarul,
secretarul general, viceprimarul, Compartimentul Financiar Contabil al Comunei Ezeriş şi
doamna Calotă Adriana Norgia ;
Art, 5 Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituţia Prefectului — Judeţul Caraş-Severin ;
- Altor instituţii interesate;
- Persoanelor nominalizate în prezenta hotărâre;
- Se face publică prin grija secretarului comunei Ezeriş, doamna Luchian Elena;
Nr. 23
Din 25.03. 2021 PREȘEDIN
TAR GENERAL
/
4, Administrativ astfel :
CONTRASEMNEAZĂ, SECE
LUCHIAN
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin 14
total consilieri în funcție 9 prezenţi : 9
au votat: PENTRU: 7
ÎMPOTRIVĂ -0
ABŢINERI: 2
ANEXA NR 1 LA HCL 23/25.03.2021
ROMANIA
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
CONSILIUL LOCAL EZERIŞ
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.