16 aprilie 2026 · Inițiator: Primar, Cucu Paul-Daniel

HCL 33/2026 Dulcești adoptată

Președinte ședință

Pe scurt

Se decide numirea domnului Mitrea Vasile să conducă ședințele Consiliului Local Dulcești pentru perioada mai-iulie 2026. Asta înseamnă că, în această perioadă, el reprezintă grupul de consilieri la începutul ședințelor, gestionează ordinea de zi și vorbește în locul lor în fața locuitorilor. Decizia va fi comunicată prin hotărâre, comunicare oficială primarului și prefectului, și publicată la primărie și pe site.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 33 din 2026 a Consiliului Local Dulcești
Titlu oficial
HCL 33 DIN 16.04.2026 PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ
Emitent
Consiliul Local Dulcești
Număr
33 / 2026
Data
16 aprilie 2026
Inițiator
Primar, Cucu Paul-Daniel
Localitate
Dulcești, județul Neamț
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ CONSILIUL LOCAL DULCEŞTI HOTĂRÂRE privind alegerea preşedintelui de şedinţă a Consiliului Local Dulceşti pentru perioada mai-iulie 2026 Consiliul local al comunei Dulceşti, judeţul Neamţ; Având în vedere: art. 15 alin. (2), art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, republicată; art. 3, art. 4 şi art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; » art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; > prevederile art.123 din Ordonanţa de urgentă nr. 57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare 7 Art. 9 şi 10 din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 23 din 19.04.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al consiliului local al comunei Dulceşti, judeţul Neamţ » Referatul de aprobare nr.2430 din 14.04.2026 prin care domnul Cucu Paul-Daniel, primarul comunei, propune alegerea președintelui de şedinţă pentru perioada următoare; » Raportul de specialitate nr.2431 din 24.04.2026 înaintat de către secretarul general al comunei Dulcești; > Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Dulcești În temeiul dispoziţiilor art.129 alin. 1 lit. a si a art.196, alin.a lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂȘTE Art.1. Domnul MITREA VASILE este desemnat să conducă şedinţele Consiliului Local Dulceşti în perioada mai-iulie 2026. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului, în termenul prevăzut de lege, primarului şi prefectului judeţului și se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediul primăriei, precum si pe site-ul www.comunadulcesti.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, MIRCEA ANA-MARIA Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general al comunei ADOBRIŢEI MIOARA-CRISTINA ( Nr. 33 Din 16.04.2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunadulcesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala