28 noiembrie 2023 · Inițiator: Marius SCRECIU

HCL 354/2023 Drobeta-Turnu Severin adoptată

Hotărâre privind privind adiționarea Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune din Municipiul Drobeta Turnu Severin, ajustarea tarifelor

Denumire
Hotărârea nr. 354 din 2023 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin
Emitent
Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin
Număr
354 / 2023
Data
28 noiembrie 2023
Inițiator
Marius SCRECIU
Localitate
Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
Stare
adoptată
Pe scurt

A fost încheiat un Act Adițional la contractul de delegare a transportului local prin concesiune din Drobeta Turnu Severin, prin care se actualizează și se adaptează mai multe anexă ale contractului. Se modifică tarifele de călătorie și reglementările privind gratuitățile/reducerile, modalitatea de acordare a diferențelor de tarif și baza anuală pentru protecția socială, iar noile tarife intră în vigoare începând cu 01.12.2023. Acordul stabilește că restul prevederilor contractuale rămân neschimbate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se modifica Anexa nr.6 - 6.1 - din contractul nr. 25770/22.08.2019– Tarife de călătorie, conform Anexa nr. 2. Art.2. Se modifica Anexa nr. 7.1 - din contractul nr. 25770/22.08.2019 - Categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun, conform Anexa nr. 3. Art.3. Se modifica Anexa nr. 7.2 - din contractul nr. 25770/22.08.2019 - Modul de Acordare a diferențelor de tarif, conform Anexa nr. 4. Art.4. Se modifica Anexa nr. 7.3 - din contractul nr. 25770/22.08.2019 - Fundamentarea anuală a diferențelor de tarif pentru protecția socială conform Anexa nr. 5. Art.5. Ajustarea tarifelor de călătorie prevăzute in anexele nr. 6.1,7.1,7.2 si 7.3 vor intra in vigoare începând cu data de 01.12.2023. Art.6. Prezentul Act Adițional constituie parte integranta a Contractului nr. 25770/22.08.2019, de delegare a gestiunii serviciului de transport public local prin concesiune in Municipiul Drobeta Turnu Severin. Art. 7. Celelalte prevederi contractuale, rămân neschimbate. Prezentul Act Adițional a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. CONCEDENT, CONCESIONAR, Municipiul Drobeta Turnu Severin Transport Public Urban Drobeta SA Primar, Administrator, Screciu Marius Vasile Florescu Aurelia - Teodora Secretar Gen. U.A.T, Pasat Mirela Onuta Direcția Economica, Director Executiv, Bâzoi Ana-Maria Direcția Dezvoltare Locala, Director Executiv, Vâlcu Romulus Directia Juridic Contencios, Director Executiv, Firu Ramona Direcția Tehnica, Director Executiv, Stăiculescu Gheorghe

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă