26 august 2022 · Inițiator: Daniel-Olimpiu CÎRJAN

HCL 232/2022 Drobeta-Turnu Severin adoptată

Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii

Denumire
Hotărârea nr. 232 din 2022 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin
Emitent
Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin
Număr
232 / 2022
Data
26 august 2022
Inițiator
Daniel-Olimpiu CÎRJAN
Localitate
Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide aprobarea unei metodologii pentru atestarea persoanelor fizice care vor să devină administratori de condominii. Conform procedurii, cei interesați trebuie să îndeplinească condiții de capacitate deplină și să aibă certificat de calificare, apoi să depună o cerere însoțită de acte precum actul de identitate, cazier judiciar și fiscal, declarație pe propria răspundere și copie legalizată a documentelor, pentru a fi verificați și autorizați de primar. Pentru cetățeni înseamnă că, dacă îndeplinesc condițiile, pot obține un atestat oficial care le permite să administreze întreținerea, funcționarea și finanțele condominiilor, cu termene și verificări stabilite de compartimentul specializat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1]1. Atestatul va cuprinde datele de identificare ale titularului (nume, prenume, CNP), nr şi data certificatului de calificare profesională emis în condiţiile legii de furnizori autorizați, valabilitatea şi autoritatea emitentă. Modelul atestatului de adminiustrator de condominii reprezintă anexa nr. 2 la prezenta Metodologie. Art.12. Atestatul poate fi suspendat sau retras de către Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive în cazul în care instanţele Pdecăi cpt, competente au stabilit existența unui prejudiciu cauzat de administrator. * se Art.13.. Retragerea atestatului de administrator de condominii se se face prin dispoziţia Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin care comunică persoanei în cauză şi se publică pe site-ul instituției www.primariadrobeta.ro. i Art.14. Persoana pentru care s-a dispus retragerea atestatului este obligată să depună de îndată atestatul de administrator de condominii, în original la Direcţia Patrimoniu . . ie : Art.15. Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determină automat | imposibilitatea exercitării activităţii de administrare condominii. Consilier Juridic, A: Întocmit, Ungureanu Mădălina Mitoleta Nicola Constantin Li Anexa nr. | la Metodologia de atestare CERERE Subsemnata(ul) domiciliată/domiciliat în „str „nr „bl „SE „ap A posesor al CI/Bi seria „nr. CNP „telefon A rog a mi se aproba emiterea atestatului de administrator condominii în baza art 10 alin. (5) şi (6) din “ Legea 196/2018 privind înfințarea, organizarea şi funcționarea asociaţiilor de proprietari ŞI administrarea condominiilor. Declar că am luat la cunostiință de prevederile Regulamentului(UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în cea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal privind libera circulaţie a acestor date și declar în mod explicit că îmi dau acordul în vederea prelucrării datelor cu caracter personal de către Municipiul DrobetaTurnu Severin. Dei pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. . DATA, SEMNĂTURA, Anexez următoarele acte 1.Act de identitate (copie) 2.Certificat de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii, conform prevederilor art.2, lit. (£) din Legea 196/2018. 3.Cazierul judiciar (original) 4.Cazierul fiscal (original) 5.Declaraţie pe proprie răspundere conform careia solicitantul nu este în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni (or

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă