2 iulie 2026 · Inițiator: Marius SCRECIU

HCL 139/2026 Drobeta-Turnu Severin adoptată

Hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.84/29.04.2026 referitor la aprobarea documentației de atribuire a contractului de servicii publice de transport public local pe teritoriul administrativ al municipiului Drobeta Turnu Severin

Denumire
Hotărârea nr. 139 din 2026 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin
Emitent
Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin
Număr
139 / 2026
Data
2 iulie 2026
Inițiator
Marius SCRECIU
Localitate
Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii transportului public local în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Practic, se stabilește ce cerințe tehnice și de calitate trebuie să îndeplinească firmele care vor să preia serviciul și ce informații tehnice există în caietul de sarcini. Pentru locuitori, înseamnă că serviciul de transport va fi organizat conform unor standarde obligatorii de siguranță și eficiență, iar ofertele vor fi evaluate potrivit acestor cerințe minime, cu termene și condiții de punere în aplicare comunicate ulterior.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 Prezentul caiet de sarcini face parte integrată din documentația privind atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și reprezintă ansamblul cerințelor în baza cărora se elaborează propunerea tehnică și financiară de către fiecare entitate interesată, în acord cu necesitățile autorității contractante – UAT Municipiul Drobeta-Turnu Severin. Cerințele prevăzute în prezentul caiet de sarcini reprezintă cerințe minime obligatorii, neîndeplinirea lor atrăgând respingerea ofertei ca neconformă. Denumire entitate contractantă: UAT Municipiul Drobeta-Turnu Severin CIF: 4426581 Adresa: Municipiul Drobeta-Turnu Severin, Str. Mareșal Averescu, nr. 2, județul Mehedinți, cod poștal 220131, România Codul NUTS: RO043 Județul Mehedinți Telefon: 0252314379 Fax: 0252316317 E-mail: [email protected] Adresa de internet: www.primariadrobeta.ro Tipul Autorității contractante: Autoritate locală Activitatea principală: Servicii generale ale administrațiilor publice CAPITOLUL II: OBIECTUL CAIETULUI DE SARCINI Art. 2 Prezentul caiet de sarcini stabileşte condiţiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, stabilind nivelurile de calitate și condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță. Art. 3 Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentaţie tehnică şi de referinţă în vederea stabilirii condiţiilor specifice de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, indiferent de tipul de gestiune. Art. 4 Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia necesară efectuării activităţilor de realizare a serviciului de transport public local prin curse regulate şi constituie ansamblul cerinţelor tehnice de bază. Art. 5 Prezentul caiet de sarcini conţine specificaţiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic, de performanţă şi siguranţă în exploatare. Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecţia muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului, care trebuie respectate pe parcursul efectuării serviciului de transport public local. Art. 6 Terminologia utilizată este cea prevăzută în Regulamentul pentru Efectuarea Serviciului de Transport Public Local de Per

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă