ROMÂNIA
JUDEȚUL ILFOV
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBROEȘTI
HOTĂRÂREA nr. 65
privind aprobarea Contractului de concesiune pentru societatea
MANICEA CLINIC SRL
pentru desfăşurarea activităţii de medicină a familiei, în imobilul situat în
com. Dobroeşti, sat Dobroești str. Soldat Iancu Petre, nr. 21, jud. Ilfov
Analizând temeiurile juridice
a. art. 15, alin. (2). art. 120, alin. (1), art. 121, alin. (1) si (2) si art. 138, alin. (4) si alin. (5)
din Constitutia Romaniei;
b. art. 3 si art. 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15
octombrie 1985. ratificata prin Legea nr. 199 / 1997;
e. H.G nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale;
d. O.G nr. 124/1998. privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale. cu
modificările şi completările ulterioare;
e. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 946/21.07.2004 pentru aprobarea modelului - cadru al
contractului de concesiune încheiat în temeiul H.G nr. 884/2004 privind concesionarea
unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale;
f. Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 299/20.07.2004 pentru aprobarea
modelului - cadru al contractului de concesiune încheiat în temeiul H.G nr. 884/2004
privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale;
g. H.C.L. Dobroeşti nr. 16/ 1999 privind Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public
al comunei Dobroeşti:
h. H.G. 930/ 2002 privind atestarea domeniului public al comunei Dobroești precum şi al
orașelor şi comunelor din judeţul Ilfov;
i.“ Legea nr. 52/ 2003 republicată, privind transparenţa decizională în administraţia publică,
j. Legii nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative. republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de:
a. H.C.L. Dobroești nr. 64 / 31.07.2025 privind însuşirea rapoartului de evaluare pentru
spaţiul cu destinaţia de cabinet medical de pe teritoriul U.A.T. Dobroeşti.
Luând în considerare:
a. proiectul de hotărâre nr.
62/2025 iniţiat de Primar Condu Valentin Laurenţiu;
b. raportul de aprobare al Primarului Condu Valentin Laurenţiu;
H.C.L. Dobroeşti nr. 65 / 31.07.2025 pag. 1/3
€. raportul de specialitate al d-lui [persoană fizică], Șef Compartiment taxe şi impozite locale,
executări silite şi autorizări transport înregistrat cu nr. 22493/22.07.2025;
d. cererea socielăţii MANICEA CLINIC SRL înregistrată sub nr. 17665/27.05.2025
e. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadru! Consiliului Local.
În temeiul prevederilor 129 alin. 2 lit. d, alin. 4 lit. c, alin. 7 lit. n, art. 139 şi art. 196 alin.
(1) lit. a) din Codul administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările şi
completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DOBROEŞTI
întrunit în a 10-a şedinţă din 2025
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art, 1 Se aprobă concesionarea direct către societatea MANICIEA CLINIC SRI. a
spaţiului cu destinația de cabinet medical — medicină de familie și dependințe din incinta
Dispensarului medical, în suprafaţă totală de 77,28 mp siluat în localitatea Dobroeşti. sat
Dobrocști, str. Soldat Tancu Petre, nr. 21, judetul Ilfov.
Art. 2 Se aprobă durata concesionării pe o perioadă de 15 ani, începând cu data de 01
august 2025 cu posibilitatea prelungirii acesteia conform reglementărilor legale în vigoare,
prin acordul părților.
Art, 3 (a) Se stabileşte redevenţa datorată de către concesionar de 16,77 lei/mp/lună
pentru primii 5 ani, stabilită de către concedent pornind dc la prețul pieței, conform H.C.L.
Dobroești nr. 64 / 31.07.2025, în baza Raportului de evealuare realizat de EVALEIX TEEHINIC
SRL.
(b) Nivelu! redevenței se va stabili după această perioadă de către concedeni în urma unui
raport de evaluare, pornind de la preţul pieţei, sub care redevenţa nu poate fi acceptată.
Art. 4 Contractul de concesiune şi procesul verbal de predare — primire vor fi încheiate
în conformitate cu modeiul cadru aprobat prin Ordinul M.S. şi MAI nr. 946/299;/2004 în forma
prevazulă în ancxa nr. | şi 2 la prezenta hotărâre.
Art. 5 Primarul şi compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei comunei
Dobroești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi contestată în condiţiile Lepii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7 Prezenta hotărâre are caracter individual.
H.C1.. Dobroești nr. 65 / 31.07.2025 pag. 2/3
Art. 8 Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin grija Secretarului General
al comunei şi se transmite prin intermediul secretariatului Consiliului Local. către:
> Instituţia Prefectului.
> Structura Arhitect-Şef;
> compartiment taxe şi impozite locale. executări silite şi autorizări transport;
> compartiment achiziţii şi investiţii:
compartiment relaţii cu publicul, registratură;
societatea MANICIEA CLINIC SRL
prin afișare la sediul Primăriei Dobroeşti cât şi pe site-ul www.primariadobroesti.ro
vw
v
PREȘEDINTE DE ȘEDIN ia)
FLEICAN Inch As FLORIN
Contrasemnează pentru legalitate
Hotărârea nr. 65 — Dobroești — Ilfov 31.07.2025
Prezenta Hotărâre a fost adoprată de Consiliul Local Dobroeşti în şedinţă ordinară din data de 31.07.2025 cu 17 voturi „pentru ”.
niciun vot impotrivă, niciun voti abţinere, cu respectarea prevederilor art. 140 alin. (1) din Codul Adminisrativ 2019, cu modificările şi
completările ulterioare.
| CARTUŞ CARE SE COMPLETEAZĂ ANTERIOR ATESTĂRII AUTENTICITĂŢII HOTĂRÂRII, SUB nr. 65 / 31.07.2025
PROCEDURA DE a) FE E E DESCHIS RR € SECRETRy
VOT UTILIZATĂ: prin ridicarea mâinii [Lo | prin apel nominal Eb Ea Lp d A
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV DA/NU> 1 NU HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL DA/NU ; DAO
Oa. ; tijă care se ! majorității calificate de două treimi din numărul consilierilor locali în funcție DA/NU >: ic îneeite nani d 1 12
; PA imaji ii ili i î i > : ; voturi determinat, potrivit;
0.b. iadoptă cu votul: ! raporta absolute a sosirii iocaii în turicție DA/NU > i DA : il ereroltmee a
O.c. ' majorităţii simple a consilierilor locali prezenţi DA/NU > ' !
1. |Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2. | Numărul consilierilor locali în funcţie (rând 22rând 1 şi rând 2=rând4+5+6+7+8+9) 17
3. |Numărulconsilierilor locali prezenţi la adoptarea hotărârii (rând 3 < rând 2 și rând 3=rând4+5+6+9) 17
4. | Numărul voturilor „PENTRU” (rând 4 < rând 3); hotărârea este adoptată numai dacă rând 4 2 rând 0 17
5. |Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” (rând 5 < rând 3) , , . su A Ș 2)
5. Numărul voturilor „ABȚINERE” (rând 6 S rând 3) Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ. 9
7. | Numărul consilierilor locali care absentează motivat [2]
8. | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat [2]
9. ;Numărulconsilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot r 19)
! aseavea în vedere dispoziție art. 228 și 243 alin. (1) it. n) din Ordonanţa de urgență a Guvemului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare
NOTĂ: 1. În numărul consilierilor locali este/sunt inclus/incluși şi viceprimarul/viceprimarii, după cum numărul voturilor cuprinde și votul acestuia/acestora; pentru
consiliul județean sintagma „consilierilor locali” se înlocuiește cu „consilierilor judeţeni”, iar cea de „viceprimari” cu „vicepreședinții consiliului judeţean.
2. Dacă la rândul 9 nu este niciun consilier local în această situație, se trece „zero”, iar pe rândul corespunzător nominalizării consilierilor locali respectivi, se
menţionează „nu este cazul”.
H.C.L. Dobroeşti nr. 65 / 31.07.2025 pag. 3/3
ROMÂNIA
JUDE(NTUL ILFOV
PRIMĂRIA COMUNEI DOBROEȘTI
ANEXA nr. 2 la H.C.L. Dobroeşti nr. 65 / 31.07.2025
4.2. Plata redevenţei se face la cursul BNR din ziua plăţii prin conturile:
- contul concedentului nr. RO7OTREZ42121 A300530XX XX deschis la Trezoreria Iov ;
- contul concesionarului nr. deschis la Sucursala
4.3. Plata redevenţei se va face în primul trimestru al anului pentru care se datorează.
4.4. Neptata redevenţei în termenul prevăzut la pet. 4.3 dă dreptul concedentului să pretindă penalităţi
în cuantum de 0.25 % din valoarea acesteia pe luna de întârziere.
4.3, Neplata redevenţei pentru a perioadă de un an duce la rezilierea contractului.
5. Drepturile părţilor
3.1. Dreptutile concesionarului
3.1.1. Comeestonarul are dreptul de a exploata în mod direct. pe riscul şi pe răspunderea su. bunul
5.2, Drepturile concedentului
5.2.1. Coneedentul are dreptul să inspecteze bunul imobil concesionat, să veriice stadiul de reulizare
3.2.2. Verificarea se vu efectua numai cu notificarea prealabilă a concesionarului şi în următoarele
6. Obligaţiile părților
6.1, Ohligaţiile concesionarului
6.1.1. Coneesionarul este obligat să usigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de
6.1.2. Concesionarul este obligat să plătească redevenţa.
6.1.3. Concesionarul are obligaţia de a restitui bunul concesionat, după expirarea contractului de
condițiile în care a fost preluat, în caz contrar urmând să suporte contravaloarea daunelor produse.
6.1.4. Concesionarul poate investi în bunul imobil concesionat sau poate realiza lucrări de
modernizare a acestuia numai eu acordul concedentului.
6.1.5 În termen de 90 zile de la data incheierii contractului de concesiune, concesionarul este obligat
să depună, cu titlu de garanție suma de lei reprezentând vo cotă — purtedin sura
datorată concendentului cu titlu de redevenţă pentru primul an de activitate.
6.1.7. În cazul în care concesionarul sesizează existența sau posibilitatea existenţei unci cuuze de
natură să conducă lu imposibilitatea realizării activităţii sau serviciului public, va notifica de îndată
acest fapt concedeniuilui, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuității
6.2.1. Concedentul este obligat să nu îl tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din
prezentul contract de concesiune,
6.2.2. Concerdentil nu are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesiune. in afară de
cazurile prevăzute expres de lege şi de prezentul contract.
aducă atingere drepturilor concesionarului, dacă are cunoștință despre aceasta.
7. Modificarea contactului
7... Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a prezentului contract de concesiune,
cu nutificarea prealabilă a concesionaruluii. din motive excepţionale legate de interesul naţional su
locul. după caz.
72. În cazul în cure modificarea unilaterală a contractului de concesiune îi aduce un prejudiciu,
concesionarul are dreptul să primească în mod promp! o despăgubire adecvată şi efectivă.
7.3. În caz ule dezacord între concedeni şi concesionar cu privire la valoarea despăgubiri. aceasta va
74. Dezacordul dintre concedent şi concesionar cu privire la despăgubiri nu poate să constituie un
temei pentru concesionar cure să conducă la sustragerea de lu obligaţiile sale contractuale.
5.1. Prezemul contract de concesiune încetează în următoarele situații:
a) la expirarea duralei stabilite în prezentul contract. dacă părțile nu convin în scris prelungirea
acestuia. în condiţiile legii:
b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune. prin denunţareu unilaterală de către
concedeni. cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina concedentului:
c) în enzul nerespectării obligaţiilor contractuale de câtre concesionar, prin reziliere unilaterală de
câtre concedeni. cu pluta unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d) în cazul nerespeotării obligaţiilor contractuale de câtre concedent, prin rezilierea unilaterală a
contractului de câtre concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului:
e) la dispariția. dintr-a cauză de lorță majoră. a bunului concesionat sau în cazul imposibilității
ohicctive a concesionarului de a-l exploata. prin renunțare. fără plata unei despăgubiri:
) schimbarea destinaţiei spaţiilor după concesionare atrage rezilierea de drept a contractului de
concesiune:
p) coneesionarul poate denunța unilateral contriclul de concesiune pentru motive personale.
nolificând concedentul cu 60 de zile înainte de data denunţării:
h) în cazul în care titularul cabineuilui medical nu mai desfăşoară activitate medicală.
9. Răspunderea contractuală
9.]. Nerespeciarea de câtre părţile contractante a obligaţiilor cuprinse în prezentul contract de
concesiune atrage răspunderea conwactuală a părţii în culpă,
10. Forţa majoră
10.1, Nici una dintre părțile contractante nu răspunde de peexecutarea la termen şi/sau de execularea
în mod necorespunzător. total sau parţial. a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract
de concesiune. ducă ncexecutarea sau executarea necorespunzătoure a obligaţiei respective u fost
10.2. Partea cate invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de 48 de-ore
de la producerea evenimentului. și să ta toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
10.3, Dacă în termen de 10 zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează. părțile au dreptul
să îşi notilice încetarea de plin drept a prezentului contract de coneusiune fără ca vreuna dintre ele să
1. Notiticări
este valahil îndeplinită dacă va [i twansmisă la adresa/sediul prevăzut în prezentul contract de
concesiune.
NA DOBROI
| al,
Vumiiru irtana
n partinent tă 1 impozite local
lite si autorizări transport
Contrasemnează pentru legalitate
p. Secreta General
Dumit ea Adriana
ROMÂNIA
JUDEŢUL ILFOV
PRIMĂRIA COMUNEI DOBROEȘTI
ANEXA Nr. 2 la Contractul de concesiune Nr. 65 / 31.07.2025
PROCES-VERBAL
încheiat astăzi
IN LN
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ. A
FLEICAN LEONARD, FLORIN. |
Contrasemnează pentru legalitate
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.