AFIR
împreună creștem
European sa rormâneze
Corsa
Exrcpeară Investment Bank
i
HOTATAREA CONSILIULUI LOCAL nr. 81 din 27.09.2026
de aprobare a documentaţiei tehnico-economice faza studiu de fezabilitate (S.F.) cu indicatorii
tehnico-economici ai proiectului, de aprobare si implementare proiect şi a cheltuielilor legate de
proiect finantat prin: Fondul pentru Modernizare in colaborare cu Agenţia pentru Finanțarea
Investiţiilor Rurale (AFIR), Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei,
Apelul: Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produsă
din surse regenerabile de energie pentru entități publice
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr. 6694/22.09.2026, al Primarului comunei Deveselu;
- raportul de specialitate nr. 6693/22.09.2026, al secretarului general al comunei Deveselu;
- prevederile Ghidului Solicitantului Condiţii specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru
modernizare, Cerere de Finantare
- prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
60/2022 privind stabilirea cadrului
instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru
Modernizare. precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile Hotarârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare
- prevederile Ordinului nr. 1066 / 08.09.2026 - privind aprobarea Ghidului Solicitantului -
Conditii specifice de accesare a finantarii din Fondul de Modernizare
- prevederile Ghidului solicitantului — Programul - cheie 1: Surse regenerabile de energie şi
stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei electrice
produsă din surse regenerabile de energie pentru entităţi publice;
- avizul comisiei pentru activitati economico-financiare, agricultura. protectia mediului si turism:
- avizul comisiei pentru amenajare teritoriu si urbanism, juridica si de disciplina, munca si
protectie sociala;
- avizul comisiei pentru activitati social-culturale, culte. invatamant, sanatate si familie, protectie
copii. tineret si sport.
In temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu
modificarile si completarile ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI DEVESELU,
HOTARASTE:
Art. 1. Se aprobă participarea Comunei Deveselu si depunerea Cererii de finantare pentru
proiectul cu „Realizarea capacităţilor noi de stocare energie din surse regenerabile pentru
Comuna Deveselu, Judetul Olt,, în vederea finanţării acestuia în cadrul Fondului pentru Modernizare
in colaborare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) prin Programul-cheie 1: Surse
regenerabile de energie şi stocarea energiei, Apelul: Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea de noi
capacităţi de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie pentru entităţi publice.
AFIR
împreună creştem
European satul românesc
Investment Bank
Art. 2. Se aprobă Studiul de fezabilitate — Anexa 1 si Devizul General 907/2016 aferent
proiectului - Anexa 2, ce fac parte integranta din prezenta HCL, elaborat în conformitate cu
prevederile Hotarârii de Guvern nr. 907/2016.
Art. 3. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai proiectului, Indicatorii obligatori 1 1 - 1.2
si ST.1 - ST.6 - Anexa 3, astfel cum sunt menţionaţi în Cererea de finanțare și în Studiul de
fezabilitate.
Art. 4. Se aprobă valoarea totală a proiectului, precum și structura acesteia, astfel cum rezultă din
Cererea de finanțare şi din Bugetul indicativ — Anexa 4, cu cursul BCE 5,2581 valabil la data
04.06.2026 după cum urmează:
Nr, Categorie valoare Valoare EURO
crt.
1__ Valoarea totală a proiectului (cu TVA) 314.612
1.1_|din care valoarea totală eligibilă (fără TVA) 256.197
1.2 [din care valoarea totală neeligibilă (inclusiv TVA) 4.612
2 Ajutorul public nerambursabil solicitat (grant — 100% din 256.197
cheltuielile eligibile, în limita valorii Euro/MW)
3 Cheltuieli neeligibile suportate de beneficiar 4.612
4 VA aferentă proiectului 54,602
Art. 5. UAT Comuna Deveselu va asigura contribuţia proprie la cheltuielile neeligibile ale
proiectului, care pot apărea pe durata de implementare, din bugetul local, precum şi acoperirea
eventualelor cheltuieli care depășesc plafoanele privind valoarea ajutorului public nerambursabil solicitat
per MW instalat.
Art. 6. Se aprobă şi se asumă faptul că proiectul de investiţii vizează realizarea de capacităţi noi
de stocare, destinate în proporţie de 100% autoconsumului beneficiarului.
Art. 7. Se aprobă punerea la dispoziţia proiectului a imobilului (teren şi/sau clădire) necesar
înfiinţării şi funcţionării investiţiei, aflat în proprietatea / administrarea / concesiunea / superficia
solicitantului, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data prevăzută pentru efectuarea plății finale în
cadrul proiectului. În situaţia în care imobilul este deţinut în administrare / concesiune / superficie, se
obţine acordul prealabil al proprietarului pentru realizarea investiţiei. Se asigură menţinerea destinaţiei şi
a funcționării investiţiei pe perioada de monitorizare.
Art. 8. Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului, în
condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din Fondul pentru Modernizare, inclusiv a
resurselor care decurg din modificări ale documentaţiei tehnice ca urmare a măsurilor de
atenuare/compensare a unui potenţial impact asupra mediului.
Art. 9. Se desemnează domnul Iulian Marius ALIMAN. Primar, în calitate de reprezentant legal
al Comunei Deveselu în relaţia cu autoritatea finantatoare. să semneze cererea de finanţare, contractul
de jinanțare şi orice alte documente aferente proiectului.
Art. 10. Se desemnează domnul Dănuţ Octavian URITU. avand functia de şet al serviciului
economic. investitii si achizitii publice, în calitate de responsabil pentru implementarea proiectului, să
reprezinte solicitantul în relaţia contractuală cu finanţatorul.
$ AFIR
împreună r
LL tul româr
rului general al comunei Deveselu, Consili
selu. AFIR, serviciului economic, investitii
Investment Bank
3 i] European
Art, 11. Prezenta se va comunica prin grija secr
local al comunei Deveselu. primarului comunei
achizitii publice, Institutiei Prefectului - ] la cunoștinta publica prin afisare pe
torul oficial local.
site-u
: http:/Awww.primariadeveselu. jude
contrasemneaza pe clilale
Nr. Proiect: 2026
DENUMIRE PROIECT :
Realizarea capacităţilor noi de stocare energie din surse regenerabile pentru COMUNA DEVESELU,
JUDETUL OLT
FAZA DE PROIECTARE: STUDIU DE FEZABILITATE
BENEFICIAR: COMUNA DEVE
ADRESA INVESTITIEI: CON
PROIECTANT GENERAL: ALFA-BIT SRL . BUCURESTI. STR . ARCULUI .NR ILA. CUL RO 5520
]1991003477409
COLECTIV DE ELABORARE SI PAGINA DE SEMNATURI
PROIECTANT SPECIALITATE INSTALATII ELECTRICE
Arculi Nr. LIA . BUCURESTI. CUI RO gg
(a)
(O
STUDIU DE FEZABILITATE
realizat conform HG nr. 907 din 29 noiembrie 2016
European
Investment Bank
AFIR
în ng ună c
| români
Anexa 2. Devizul general aferent proiectului
DEVIZ GENERAL SCENARIUL A
Proiectant general: ALFA-BIT SRL, Bucuresti, str.
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor necesare realizarii obiectivului:
Arcului, nr ll
A, CUI 5520
Realizarea capacităţilor noi de stocare energie din surse regenerabile pentru
COMUNA DEVESELU, JUDEŢUL OLT
Devizul general este parte componenta a studiului de fezabilitate
Valoare
| Valoare
| Denumirea capitolelor şi subeapitolelor de (fără TVA (inclusiv
cheltuieli TRY A) A e Si aaa MA)
îs Aa i | EURO | EURO | EURO
i Dea 3 4 3
| CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea ș şi amenajarea terenului a
1.1 | Obţinerea terenului | 0.00 0.00 0.00
1.2 | Amenajarea terenului E 0,00 0,00 0,00
13 Amenajarea pentru protecţia mediului şi aducerea | 0.00 - 9.00 0.00
ă la starea iniţială _
1.4 | Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor __ 0,00 0.00 _0,00
Total capitol 1 0,00 | 0,00 0,00
CAPITOLUL 2: Cheltuieli pentru asigurarea utililtăţilor necesare obiectivului
A, | | Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare 0.00 Î- 000 0.00
| obiectiv ului de investitii | _
Total capitol 2 a | 0,00 0,00 0,00
CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3 Studii | | 0.00 0.00] 0.00
HE 1.1 Studii de teren o 0,00 0,00 0,00
| 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului | 0,00 | 0.00 0.00
_13.1.3 Alte studii de specialitate | 000| 0.00 0.00
= Documentatii-suport s luieli pentr 1 obtinerea | -
a de avize, marian a aurorizati ci OU 0,99 i
3. o | 0.00] 0.0 00 | 0400]
a performantei en 0.00 9.00 0.00
L I cladirilor
[baiectae 1 15.21500| 3.195.00| 18.410.00
| Tema de proi are Ă a 0.00 0.00] 0
| | Studiu de p bilitate ă . o 000| 0 00 cc 0
. Studiu de fezabilitate / documentaţie de ay E E a ae
crărilor de intervenţii şi deviz 998.00 5.753.00
„general _ a a i uree
334 Documentatiile tehnice necesare in vedi 0.00 0.00 0.00
ii avizelor/acordurilor/autorizatiilor
| Y ȘI 51.00 | 200.00
liilar de executie
craia
Lurmgeară
4
ii) ——
. i 53 European
Investment Bank
AFIR
împreună creştem
sati românesc
3.6. | Organizarea procedurilor de achizitie 3.804,00 799,00 4.603,00
3.7. | Consultanta 18.448,00 3.874 22,322
37.1 Managementul de proiect pentru obiectivul de 14.264.00 2995.00 17.259.00
investitii
Auditul. care dovedește că activităţile economice
3.7.2. | prestate nu depăşesc 20% din capacitatea anuală 380,00 80.00 460.00
globală a entității respective
373 Auditul financiar pentru certificarea cheltuielilor 3.804.00 99.00 4.603.00
solicitate la cererea de rambursare/plată
3.8. | Asistenta tehnica 2.282,00 480.00 2.162,00
3.8.1 | Asistenta tehnica din partea proiectantului 1.902,00 400.00 2.302,00
3.8.1.1 | pe perioada de executie a lucrarilor 1.141,00 240,00 1.381.00
pentru participarea proiectantului la fazele incluse în
sii |IEREEINAII E Gita . 761.00 | 160.00 921,00
lucrărilor de execuţie, avizat de către Inspectoratul de
Stat în Construcţii
3.8.2 | Dirigentie de santier 380.00 80.00 460,00
Coordonator în materie de securitate şi sănătate —
3.8.3 | conform Hotărâre nr. 300/2006, cu modificările şi 0.00 0.00 0.00
completările ulterioare
Total capitol 3 39.749 8.348 48.097
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază - total, din care:
4.1 Construcţii şi instalaţii 185.00 39.00 224.00
4.2 | Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale 190.00 40.00 230.00
43 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care 195.584.00 | 41.073.00 | 236.657.00
necesită montaj
44 Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care 9.00 0.00 0.00
nu necesită montaj şi echipamente de transport
4.5 | Dotări 0.00 0.00 0.00
4.6 | Active necorporale 0.00 0.00 0.00
Total capitol 4 195.959,00 | 41.152,00 | 237.111,00
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli
5.l Organizare de şantier 950.00 200.00 1.150.00
51 Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării 175.00 100.00 575.00
de şantier
5.1.2 | Cheltuieli conexe organizării şantierului 475.00 100.00 575.00
5.2 Comisioane. cote. taxe. costul creditului 9.00 0.00 9.00
55. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii 0.00 9.00 9.00
finanţatoare
355 Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor 1.00 0.00 1.00
de construcţii
Cota aferentă ISC pentru controlul statului în
5.2.3 | amenajarea teritoriului. urbanism şi 1.00 0.00.) 1.00
pentru autorizarea lucrărilor de construcţii |
za E icons al sai aaa N eaaat IE pa] TA cca aratat» d E ax si aa LALA An tan
European
Investment Bank
Şi AFIR
“LE
555 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de 0.00 0.00 | 0.00
construire/desfiinţare
53 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 10% 21.346,00 | 4.483,00 | 25.829.00
5.4 | Cheltuieli pentru informare si publicitate 1.902,00 | 399,00 | 2.301,00
Total capitol 5 | 24.207,00 | 5.082,00 | 29.289,00
CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste - total, din care:
6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0,00 0.00 | __0,00
6.2 Probe tehnologice şi teste 95,00 | 20.00 115,00
Total capitol 6 . i 95,00 20,00 115,00
CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de
| implementare pentru ajustarea de preţ _____ i =]
Cheltuieli aferente marjei de buget (25% din 1.2 + 1.3
7] + 14+2+3,1+3.2+3.3+3.5+3.7+3.8+4+ 0.00 0,00 0.00
5.1.1)
22 Cheltuieli pentru constituirea rezervei de 0.00 9.00 | 0.00
implementare pentru ajustarea de preţ
Total capitol 7 0,00 0,00 0,00
TOTAL GENERAL 260.010,00 54.602,00 314.612,00
Din care C + M(1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) 850,00 179,00 1.029,00
In preturi la data de 4 iunie 2026 curs BCE ; 1
euro= 5,2581 lei
[i 55 Beneficiar, 3 E LL Proiectant general ]
| U.A.T. Comuna Deveselu, judeţul Olt Ă Alfa-Bit S.R.L. |
[a
Primar,
Proiectant de specialitate
lulian Marius ALIMA N
Tritech Group S.R.L.
European
Investment Bank
DEVIZ GENERAL VARIANTA A
Proiectant General: ALFA-BIT S.R.L., Strada Arcului nr. IIA, București, CUL 5520,
J1991003477409
CENTRALIZATORUL
cheltuielilor necesare realizarii obiectivului:
Realizarea capacităților noi de stocare energie din surse regenerabile pentru
COMUNA DEVESELU, JUDEŢUL OLT
_ Devizul general este parte componenta a studiului de fezabilitate
Valoare imi
Nr. Denumirea capitolelor şi subcapitolelor de (fără TVA) TVA (inclusiv
crt. cheltuieli TVA)
lei lei lei
1 2 3 4 5
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului
1] Obţinerea terenului 0.00 0.00 0.00
1.2 Amenajarea terenului 0.00 0.00 0.00
3 Amenajarea pentru protecţia mediului şi | ŢI ata 0.00 0.00
aducerea la starea iniţială
1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protectia utilitatilor 0.00 0.00 _ 0.00
Total capitol 1 0,00 0,00 0,00
CAPITOLUL 2: Cheltuieli pentru asigurarea utililtăţilor necesare obiectivului
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare E
2.1 obiectivului de investitii (bransamentul. 0,00 0.00 0.00
L conectarea la statia de transformare) Ă
Total capitol 2 0,00 |__ 0,00 0,00 |
CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică a i |
[3 ȚStudii a Ea 0.00] 0.00 0.00 ]
_ 3.1.1 Studii de teren | 0.00 0.00 __0.00 |
5 3.1.2 Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00
3.1.3 Alte studii de specialitate 0.00 0.00 0.00.
32 | Documentatii-suport si cheltuieli pentru . 0.00 0.00 0.00
L__ obtinerea de avize.acorduri si autorizatii |
3.3 Expertiza tehnica 0.00 0.00 0.00
34 Cenificarea performantei energetice si auditul E 0.00 9.00 0.00
L | energetic al cladirilor Ii N
3.5 Proiectare | 80.000.00 16.800.00 | 96.800.00
Tema de proiectare E | 0.00 0.00 | 0:00
Studiu de prefezabilitate ji 0.00 0.00 | 0.00 |
| |
| 25.000.00 5.250.00 30.250.00 |
000 | 000 | 000 |]
Carmaia
Lurspeant
, Pau
Pa |
/ i: European
Investment Bank
Verificarea tehnica de calitate a proiectului
5.000.00
AFIR
împreună cteştem
satul românesc
1.050.00
6.050.00
3.5.5 |tehnic si a detaliilor de executie
Proiect tehnic, detalii de executie . Proiect pentru
autorizarea executarii lucrarilor de construire , 50.000,00 | 10.500.00 60.500.00
3.5.6. | Proiect de racordare a sistemului de stocare
3.6. | Organizarea procedurilor de achizitie 20.000.00 4.200,00 24.200,00
3.7. | Consultanta 97.000,00 | _20.370.00 117.370.00
Managementul de proiect pentru obiectivul de 15.000.00 | 15.750.00 90.750.00
3.7.1__| investitii
Auditul. care dovedeşte că activităţile economice
prestate nu depăşesc 20% din capacitatea anuală 2.000,00 420.00 2.420,00
3.7.2. | globală a entității respective
Auditul financiar pentru certificarea cheltuielilor 20.000.00 4200.00 24200.00
3.7.3 | solicitate la cererea de rambursare/plată
3.8. | Asistenta tehnica 12.000,00 2.520,00 14.520.00
3.8.1 | Asistenta tehnica din partea proiectantului 10.000.00 2.100,00 12.100.00
Asistenta tehnica pe perioada de executie a 6.000.00 1.260.00 7260.00
3.8.1.1 | lucrarilor i
Asistenta tehnica pentru participarea
proiectantului la fazele incluse in programul de 4.000.00 340.00 4.840.00
control al lucrarilor de executie.avizat de catre
3,8.1.2 | Inspectoratul de Stat în Constructii
3.82 | Dirigentie de santier 2.000.00 420.00 2.420,00
Coordonator în materie de securitate şi sănătate —
conform Hotărâre nr. 300/2006, cu modificările 0,00 0.00 0,00
3.8.3] şi completările ulterioare
Total capitol 3 209.000,00 |__43.890,00 252.890,00
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază
4] Construcţii şi instalaţii 973.48 204.43 1.177,91
4.2 Montaj utilaj tehnologice si functionale 1.000.00 210.00 1.210.00
43 Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale 1.028.402.00 | 215.964.42 | 1.244.366.42
care necesita montaj
Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale
4.4 | care nu necesita montaj si echipamente de 0.00 0.00 0.00
transport
4,5 | Dotări 0.00 0.00 0.00
4.6 | Active necorporale 0.00 0.00 0.00
Total capitol 4 1.030.375,48 | 216.378,83 | 1.246.754,33
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli
Sl Organizare de şantier 5.000,00 1.050.00 6.050,00
Lucrare de construcţii si instalatii aferente > 00.00 525.00 3.025.00
5.1.1. | organizarii de santier
5.1.2 | Cheltuieli conexe organizării şantierului 2.500.00 525.00 3.025.00
5.2 | Comisioane. cote. taxe. costul creditului 49.21 0.00 49.21
| 521 Comisioanele si dobanzile aferente creditului 0.00 0.00 0.00
bancii finantatoare
Europear
Investme
Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii
| lor de constructii (0,5% din
lor de C+M. fără TVA)
ferenta ISC pentru controlul statului în
t Bank
suma
toriului,urbanism si pentru
lucrarilor de constructii (0.1% din
or de C+M. fără TVA)
autoriza
suma lu
Cota aferenta Casei Sociale a Constructorilor -
CSC (0,59 rilor de C+M,
|IVA)
» din suma luc fără
duri. avize conforme si
i dive şi neprevăzute 10%
pentru informare si publicitate
35.807.44
-10.000.00 |
2.100.00
12.100,00
127.286,76 | I
26.719,89
154.006,65 |
| CAPITOLU L 6C heltuieli pent
robe tehnolog
6.]
| Pregătirea personalului de exploatare
6.2 | Probe tehnologice şi teste
LT otal capitol 6
CAPITOLUL
la beneficiar
|
plementare pentru ajustarea de preț
t 25% din (1.2
ei de buge
i pentru constituirea rezervei de
ru ajustarea de preț
Total capitol |
| TorAL
GENERAL
ata de 4 iunie 2026 curs BCE ; 1 euro =
p
7 Cheltuieli aferente marjei de buget și pentr u constituirea rezervei de
0. 00 ] | 0.00 0,00 |
500.00 | 105.00. 605.0(
500, 00 | 105,00 _ CEO
—p
0.00 | 0,00 0,00
|
— |
0,00 | 0,00 |
| i; DI
9, 00 ae, 0,00 || 0,00
„367. 162, 287.093,74 |
939,43 |__
Investment Bank
i Leu] European
Anexa 3. Indicatorii tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Al INVESTITIEI
Privind cheltuielilor necesare realizarii obiectivului 1
Realizarea capacităţilor noi de stocare energie din surse regenerabile pentru
COMUNA DEVESELU, JUDETUL OLT
1. | Valoarea totala (INV). inclusiv TVA (lei)
Valoarea totala a investitiei;
Lei | 1.654.255.98
Curs euro = 5.2581 lei/euro Euro _ 314.610.98
din care Constructii-Montaj Lei Si desi
Euro 1.029,44
2. |. Esalonarea investitiei (INV/C+M)
Valoarea in primul an al investitiei:
Lei 1.654.255,98
Curs euro = 5.2581 lei/euro Euro ___ Ă ___314.610,98_
, . |Lei 5.412,91
din care Constructii-Montaj
Euro 1.029,41
Durata de implementare a
5 | Durata de realizare(luni)__ | proiectului este de | an .
6 | Capacitati (unitati fizice si valorice) __ i; ba i „valoare UM
Platforma betonata pentru
container _ ] buc
Conectori baterii MC4+,
conectori baterii MC4-____ _ 8 buc
Cablu date de la invertor la
| baterii _ _ XM]
| | Cablu baterii stocare 6 mm |
| (estimativ) | 20 ml
Montaj si punere in functiune
baterii stocare a ] _______ buc
Kit acumulare complet
echipat 215 kWh 6 kit
Tablou electric
Indicatori obligatorii la
ș : Valoare
nivel de proiect
Unitate de măsură
Capacitate nou instalată de
| Indicatorul 1.1
| zu pi MWh 1.290
| | stocare a energiei electrice
Indicatorul 1.2 Reducerea emisi
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.