HCL 37/2021 Dărmănești adoptată
Hotărâre rivind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local Dãrmãnești pentru o perioadă de trei luni (Octombrie 2021 – Decembrie 2021)
- Denumire
- Hotărârea nr. 37 din 2021 a Consiliului Local Dărmănești
- Emitent
- Consiliul Local Dărmănești
- Număr
- 37 / 2021
- Data
- 23 septembrie 2021
- Inițiator
- Primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache
- Localitate
- Dărmănești, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Dărmănești a decis numirea doamnei Giorgiana Gerea în funcția de președinte de ședință pentru următorii trei luni (octombrie-decembrie 2021), adică va conduce ședințele consiliului și va semna hotărârile adoptate în această perioadă. Practic, cineva are rolul de moderator al ședințelor și semnărilor oficiale pe durata acestui interval; nu sunt menționate efecte financiare sau schimbări de zonă pentru locuitori în text. Hotărârea poate fi contestată în condițiile legii, iar actul va fi comunicat celor interesați.
Documente
Text
ROMANIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
COMUNA DÃRMÃNEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local Dãrmãnești
pentru o perioadă de trei luni (Octombrie 2021 – Decembrie 2021)
Consiliul local al comunei Dãrmãnești, judetul Dâmbovița întrunit în ședința
ordinarã din data de 24.09.2021,
Având în vedere:
- Proiectul de hotãrâre inițiat de cãtre primarul comunei Dãrmãnești, Valentin Mihalache nr.
8328/16.09.2021;
- Referatul de aprobare al inițiatorului, inregistrat sub nr. 8329/16.09.2021;
- Raportul de specialitate intocmit de secretarul general al comunei, nr. 8340/16.09.2021;
- Prevederile art. 123 alin (1) și ale art. 129 alin (1) din O.U.G. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
- Dispoziţiile art. 13 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al
Comunei Dãrmãnești, aprobat prin HCL Dãrmãnești nr. 20/26.03.2020;
- Prevederile art. 139 alin. (1), din din OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ,
- Avizul favorabil al Comisiei nr. 2 a Consiliului Local Dãrmãnești
În temeiul art. 196 alin 1, lit. a) din din OUG nr. 57/2019, privind Codul
Administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare adoptã urmãtoarea;
HOTÃRÃRE:
Art. 1 Dna. Giorgiana Gerea se alege preşedinte de şedinţă al Consiliului Local
Dãrmãnești, pentru o perioadă de trei luni ((Octombrie 2021 – Decembrie 2021) interval în
care va conduce sedinţele Consiliului Local şi va semna hotãrârile adoptate de acesta.
Art. 2 Prezenta hotãrâre poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ, modificată și completată
Art. 3. Hotărârea va fi comunicată celor interesaţi de către secretarul general al
comunei şi Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, conform legii
Preşedinte de ședinţã,
Marius – Drãghici Gheboianu
Contrasemneazã pentru legalitate,
Secretar general,
Ana-Maria Slotea
Nr. 37
Dãrmãnești, 24.09.2021
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești în şedinţa ordinarã din 24.09.2021, cu
respectarea prevederilor art. 139 alin (1) din OUG nr. 57/2019, cu un număr de 12 voturi din numărul total de 13
consilieri locali în funcţie şi 12 consilieri prezenţi la vot.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 33/2021Hotãrâre privind renunțarea la calitatea de membru asociat al comunei Dãrmãnești prin Consiliul Local Dãrmãnești în Asociația de…HCL 34/2021Hotãrâre pentru modificarea H.C.L. Dãrmãnești nr. 15/25.03.2021 privind participarea la Programul privind creşterea eficienţei…HCL 35/2021Hotărâre privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2021 –2027 a comunei Dãrmãnești, județul Dâmbovița.HCL 36/2021Hotãrâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al comunei Dãrmãnești, care sã facã parte din Consiliul de…HCL 38/2021Hotãrâre privind rectificarea bugetului local pe trimestrul III 2021HCL 39/2021Hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați, în vederea continuãrii lucrãrilor, pentru obiectivul de…HCL 40/2021Hotãrâre privind rectificarea bugetului local pe trimestrul IV 2021HCL 41/2021Hotãrârâre privind aprobarea Organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului comunei…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.