31 iulie 2017

HCL 93/2017 Curtea de Argeș adoptată

HCL 93/2017

Denumire
Hotărârea nr. 93 din 2017 a Consiliului Local Curtea de Argeș
Emitent
Consiliul Local Curtea de Argeș
Număr
93 / 2017
Data
31 iulie 2017
Localitate
Curtea de Argeș, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă amplasamentele pentru două investiții: construirea unei grădinițe cu program prelungit în Curtea de Argeș, pe teren de 3200 mp în strada Eroilor, și înființarea unei creșe în Curtea de Argeș, pe teren de 1750 mp în strada Unirii. Banii vin din finanțare de stat prin PNDL 2017-2020, deci bugetul local nu se majorează direct, iar aprobarea indică doar locațiile exacte ale investițiilor. Pentru locuitori înseamnă că, în următorii ani, se preconizează proiecte pentru creșterea serviciilor educaționale, pe zonele menționate, cu finanțare din programul național.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL CURTEA DE ARGES CONSILIUL LOCAL HOTARARE nr. 93 /2017 cu privire la aprobarea amplasamentelor unor obiective de investitii Consiliul Local al Municipiului Curtea de Arges, intrunit in sedinta convocata de indata : Avand in vedere referatul nr. 19512/28.07.2017 al domnului Porceanu Constantin – referent in cadrul Compartimentului investitii publice, prin care arata faptul ca, Ministerul Dezvoltarii Regionale a alocat Primariei municipiului Curtea de Arges finantare prin PNDL 2017 – 2020, pentru obiectivele de investitii : « Gradinita cu program prelungit in municipiul Curtea de Arges, judet Arges » cu valoare alocata din bugetul de stat de 3.037.449,00 lei » si « Infiintare cresa in municipiul Curtea de Arges, cu o valoare alocata din bugetul de stat de 2.283.767,52 lei » ; Tinand cont de OMDRAPFE nr. 3679/17.07.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investitii si sumele alocate acestora pentru finantarea P.N.D.L. pentru judetul Arges, in perioada 2017-2020 ; In temeiul art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215/2001, republicata; HOTARASTE Articol unic : Se aproba amplasamentele obiectivelor de investitii, dupa cum urmeaza : - Pentru « Gradinita cu program prelungit in municipiul Curtea de Arges, judetul Arges » amplasament – municipiul Curtea de Arges, strada Eroilor, imobil teren in suprafata de 3200 mp, conform cadastru nr. 81275 ; - Pentru « Infiintare Cresa in municipiul Curtea de Arges » amplasament – strada Unirii, imobil teren in suprafata de 1750 mp, conform cadastru nr. 3697 ; Contrasemneaza Presedinte de sedinta Secretar Municipiu BADESCU NICOLAE-RAZVAN CHIRCA RADU Curtea de Arges – 31 iulie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă