Curtea de Argeș › 23 septembrie 2025

HCL 91/2025 adoptată

HCL 91/2025

Documente

Text

JUDETUL ARGEȘ MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEȘ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE nr. 91 / 2025 privind privind modificarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Curtea de Argeș pentru anul școlar 2025-2026, aprobată prin HCL nr. 113/28.11.2024 Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș, judeţul Argeş, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată; Având în vedere: -Referatul de aprobare nr. 40134/22.09.2025; -Raportul de specialitate nr. 40135/22.09.2025; -Prevederile art. 19. alin. (6) lit a) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar; -Ordinului Ministrului Educației și Cercetării (OMEC) nr. 5197/06.08.2025 pentru reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Argeș, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. -Ordinului Ministrului Educației și Cercetării (OMEC) nr. 5590/25.08.2025 privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Argeș; -Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; -Adresa ISJ Argeș nr. 11930/05.09.2025 înregistrată la Primăria Municipiului Curtea de Argeș sub nr. 37285/05.09.2025, prin care se comunică Ordinul Ministrului Educației și Cercetării privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Argeș; -H.C.L. nr. 113/28.11.2024 privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiului Curtea de Argeș pentru anul școlar 2025-2026; -Avizul Comisiei juridice si cel al Comisiei de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, protecția copilului, cultură, arte și sport. În temeiul art. 129 alin. (1), art.139 alin. (1) și al art.196 alin.(1) lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare H O T Ă R Ă Ș T E: Art. I: Se aprobă modificarea și renumerotarea Anexei la H.C.L. nr. 113/28.11.2024 privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiului Curtea de Argeș pentru anul școlar 2025-2026, în conformitate cu prevederile OMEC nr. 5590/25.08.2025 care stabilește că începând cu anul școlar 2025-2026 se reorganizează unele unități de învâțământ preuniversitar de stat din municipiul Curtea de Argeș, după cum urmează: a) Liceul Tehnologic “Regele Mihai I” din municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, preia ca unitate absorbantă, Școala Gimnazială “Basarab I” din municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, ca structură școlară arondată fără personalitate juridică. În urma procesului de reorganizare prin operațiunea de fuziune prin absorbție, rezultă Liceul Tehnologic “Regele Mihai I” din municipiul Curtea de Argeș cu structura școlară arondată Școala Gimnazială “Basarab I”; b) Școala Gimnazială “Carol I” din municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, preia ca unitate absorbantă, Grădinița cu Program Normal “Căsuța cu Povești” (având structuri școlare arondate Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Grădinița cu Program Normal “Sfânta Ana”, Grădinița cu Program Normal Valea Sasului) ca structuri școlare arondate fără personalitate juridică. În urma procesului de reorganizare prin operațiunea de fuziune prin absorbție, rezultă Școala Gimnazială “Carol I” din municipiul Curtea de Argeș cu structurile școlare arondate Grădinița cu Program Normal “Căsuța cu Povești”, Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Grădinița cu Program Normal “Sfânta Ana”, Grădinița cu Program Normal Valea Sasului. Art. II: Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular cu personalitate juridică și a structurilor școlare arondate în anului școlar 2025-2026 din Municipiului Curtea de Argeș, modificată și renumerotată conform prevederilor art. 1, este prezentată în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Contrasemnează pentru legalitate Președinte de ședință Secretar general al municipiului MARINA IONUȚ-BOGDĂNEL ISABEL JANINA ZARIOIU Curtea de Arges –23 septembrie 2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro