30 aprilie 2024

HCL 45/2024 Curtea de Argeș adoptată

HCL 45/2024

Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2024 a Consiliului Local Curtea de Argeș
Emitent
Consiliul Local Curtea de Argeș
Număr
45 / 2024
Data
30 aprilie 2024
Localitate
Curtea de Argeș, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă concesionarea directă a unui teren intravilan de 47 mp pe strada Negru Vodă nr. 6-8 din domeniul privat al municipiului Curtea de Argeș, fără licitație publică. S-a stabilit valoarea evaluată a lotului la 17.513 lei (aproximativ 3.525 euro) și se aprobă încheierea contractului de concesiune, potrivit raportului de evaluare. Pentru locuitori înseamnă că orașul poate închiria terenul, iar banii rezultate intră în bugetul local, cu impact direct asupra disponibilității fondurilor în zonă și eventualelor condiții de folosință stabilite prin contract.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește Raportul de evaluare nr. 10616/09.04.2024 întocmit de S.C. Patrick Consult Expert S.R.L.-Membru corporativ ANEVAR, prin evaluatorul autorizat ANEVAR, ………………., prezentat în Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Suma rezultată este de 17.513 lei, (echivalentul a 3.525 euro la cursul de schimb de 4,9681 lei/euro folosit de evaluator la data efectuării evaluării) stabilită în baza raportului de evaluare al terenului în suprafață de 47 m.p. din strada Negru Vodă, aparținând domeniului privat al municipiului Curtea de Argeș, având numărul cadastral 90215, înscris…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDETUL ARGEȘ MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEȘ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE nr. 45 / 2024 privind concesionarea unui lot de teren intravilan din domeniul privat al municipiului Curtea de Argeș în suprafață de 47 m.p. pe strada Negru Vodă nr. 6-8 Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș întrunit în ședință ordinară; Având în vedere: -Referatul de aprobare nr. 11923/22.04.2024; -Raportul de specialitate nr. 11927/22.04.2024; -Studiul de oportunitate nr. 11922/22.04.2024; -Cererea înregistrată cu nr. 5449/20.03.2023; -Prevederile art. 108 lit. b, art. 303 alin. (1), art. 362 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; -Prevederile art. 13 alin. (1), art. 15 lit. e, art. 17, art. 22 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii – republicată, modificările și completările ulterioare; -Prevederile art. 61 alin. (1) și (3) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991; -Raportul de evaluare nr. 10616/09.04.2024 întocmit de S.C. Patrick Consult Expert S.R.L.-Membru corporativ ANEVAR, prin evaluatorul autorizat ANEVAR, …………………..; -Avizul Comisiei economice, Comisiei de urbanism amenajarea teritoriului și protecția mediului și cel al Comisiei Juridice. În temeiul art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. b, art. 139 alin. 3 lit. g, art. 196 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1: Se însușește Raportul de evaluare nr. 10616/09.04.2024 întocmit de S.C. Patrick Consult Expert S.R.L.-Membru corporativ ANEVAR, prin evaluatorul autorizat ANEVAR, ………………., prezentat în Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Suma rezultată este de 17.513 lei, (echivalentul a 3.525 euro la cursul de schimb de 4,9681 lei/euro folosit de evaluator la data efectuării evaluării) stabilită în baza raportului de evaluare al terenului în suprafață de 47 m.p. din strada Negru Vodă, aparținând domeniului privat al municipiului Curtea de Argeș, având numărul cadastral 90215, înscris în C.F. nr. 90215 a Municipiului Curtea de Argeș. Art. 2: Se aprobă concesionarea, fără licitație publică, a terenului în suprafață de 47 m.p. din strada Negru Vodă, nr. 6-8, aparținând domeniului privat al municipiului Curtea de Argeș, către domnul ………………….. ……….......Terenul se află în continuarea cabinetului medical pe care îl deține, situat în municipiul Curtea de Argeș, strada ………………..., nr. ….. și se concesionează în vederea extinderii construcției existente. Art. 3: Redevența este de 17.513 lei (valoarea de piață stabilită prin Raportul de evaluare nr. 10616/09.04.2024 întocmit de S.C. Patrick Consult Expert S.R.L.-Membru corporativ ANEVAR, prin evaluatorul autorizat ANEVAR, ………………….) și va fi achitată integral în primii 10 ani ai concesiunii. Art. 4: Durata concesiunii se stabilește la 25 de ani, începând cu data încheierii contractului de concesiune, cu posibilitatea de prelungire prin acordul de voință al părților încheiat în formă scrisă, cu condiția ca durata însumată să nu depășească 49 de ani. Art. 5: Se aprobă Contract de concesiune-cadru, conform Anexei nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6: Se împuternicește Primarul Municipiului Curtea de Argeș să semneze contractul de concesiune. Contrasemnează pentru legalitate Președinte de ședință Secretar general al municipiului MOISESCU MARIUS OCTAVIAN ISABEL JANINA ZARIOIU Curtea de Arges – 30 aprilie 2024

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă