HCL 83/2023 Cucerdea adoptată

Aprobarea studiului de fezabilitate actualizat, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea de canalizare

Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate actualizat, indicatorii tehnico-economici actualizați și devizul general actualizat pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, finanțat prin Programul Anghel Saligny, precum și sumele din bugetul local aferente realizării obiectivului. Aceasta înseamnă că se stabilizează cum și cât se vor cheltui bani publici, ce etape și termene urmează să respecte execuția proiectului și care vor fi sursele de finanțare, cu aprobarea finală a autorităților locale. Vor fi afectate zonele ulterioare ale canalizării în Cucerdea, iar locuitorii vor afla când începe lucrările și cum vor fi implicați în derularea investiției.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Cucerdea

Denumire
Hotărârea nr. 83 din 2023 a Consiliului Local Cucerdea
Titlu oficial
HCL nr. 83/2023 privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea de canalizare
Emitent
Consiliul Local Cucerdea
Număr
83 / 2023
Localitate
Cucerdea, județul Mureș
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene · Apă, căldură, iluminat

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL MUREȘ COMUNA CUCERDEA CUCERDEA, nr. 329, jud. MURES, 547190, tel./fax: 0265-457198, tel. 0265-457144, e-mail: HOTĂRÂREA NR. 83 privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat, a indicatorilor tehnico-economici actualizați şi a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Înfiinţare reţea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului Consiliul Local al comunei Cucerdea, judetul Mureş, întrunit în şedinţă ordinară din data de 21 decembrie 2023, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 7.443/20.12.2023 al proiectului de hotărâre prin care se propune aprobarea studiului de fezabilitate actualizat. a indicatorilor tehnico-economici actualizaţi și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii „Înfiinţare reţea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, aprobat pentru finanţare prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanţate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului și Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul financiar contabil, impozite şi taxe locale din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Comunei Cucerdea înregistrat sub nr. 7.444/20.12.2023, - Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 înregistrate sub nr. 228. 236 şi 243/21.12.2023, Văzând HCL nr. 48/2021 privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ a obiectivului de investiţie: „Jnfiinţare rețea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, În conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. art. 4 alin. (1) lit. „a” din OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii “Anghel Saligny”, art. 6, alin. (1) litera ..b” din Ordinul nr. 1.333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a” — d” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. republicată şi actualizată, art, 129 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. d”. alin. (7) lit n”, art. 139, art. 196, art. 198 alin, (1), art. 200 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art]. Se aprobă documentația tehnico-economică — studiul de fezabilitate actualizat pentru obiectivul de investiţii „Înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiții „Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei. întocmită de SC BRA AUTOSTAR SERVICE SRL. Art. 2, Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Înfiinţare rețea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiţii „Înfiinţare reţea de canalizare menajeră în comuna Cucerdea”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Art. 4. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al UAT Comuna Cucerdea a sumei de 7.552.806,44 lei în care sunt cuprinse şi categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1333/2021. Art. 5. Primarul Comunei Cucerdea, prin Compartimentul financiar contabil, impozite și taxe locale din subordinea sa, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri cu respectarea dispoziţiilor din actele normative în materie, Art. 6. Secretarul general al Comunei Cucerdea are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului Comunei Cucerdea, Instituţiei Prefectului Judeţului Mureș, Compartimentului financiar contabil, impozite şi taxe locale şi se aduce la cunoștință publică prin publicarea acesteia pe pagina de internet WWW.e-comune.ro/primaria-cucerdea-ms.ro. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Stîngaciu Liliana-Magdalena Secretar general Sabău Carmen-Georgeta 7 U- Nr. 83/2023 Prezenţi la ședință: 9 consilieri Adoptată în şedinţa ordinară din data de 21 decembrie 2023 Cu un număr de 9 voturi „pentru”, din numărul total de 9 consilieri în funcţie

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: cucerdea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala