Craiova › 30 martie 2017

HCL 85/2017 adoptată

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI AL R.A.T. SRL CRAIOVA PE ANUL 2017

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.85 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al R.A.T. SRL Craiova, pe anul 2017 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.03.2017; Având în vedere raportul nr.40380/2017 întocmit de Direcţia Economico- Financiară prin care se propune aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al R.A.T. SRL Craiova, pe anul 2017; În conformitate cu prevederile art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrative-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr.47/2014, Legii nr.6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017 şi Ordinului Ministrului Finanţelor nr.20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia; În temeiul art.36 alin.2 lit. b coroborat cu alin.4 lit. a, art.45 alin.2 lit. a, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit. b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al R.A.T. SRL Craiova, pe anul 2017, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, dl.Zorilă Dan, să voteze în Adunarea Generală a Asociaţilor R.A.T. SRL, bugetul de venituri şi cheltuieli al R.A.T. SRL, pentru anul 2017. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico-Financiară, R.A.T. SRL Craiova şi dl.Zorilă Dan vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT. SECRETAR, Radu MARINESCU Ovidiu MISCHIANU Anexa la Hotărârea nr.85/30.03.2017 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2017 la R.A.T. SRL mii lei Realizat/ % Preliminat Propuneri Nr. Estimări Estimări INDICATORI an an curent % rd. an 2018 an 2019 9=7/5 10=8/7 precedent 2017 2016 0 1 2 3 4 5 6=5/4 7 8 9 10 I. VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) 1 39593 41815 106 43069 44361 103 103 1 Venituri totale din exploatare, din care: 2 39593 41815 106 43069 44361 103 103 a) subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare 3 20654 19845 96 20440 21054 103 103 b) transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare 4 0 0 0 0 0 0 0 2 Venituri financiare 5 0 0 0 0 0 0 0 3 Venituri extraordinare 6 0 0 0 0 0 0 0 II CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21) 7 37299 39511 106 40696 41917 103 103 1 Cheltuieli de exploatare, din care: 8 37285 39502 106 40687 41907 103 103 A. cheltuieli cu bunuri si servicii 9 11896 14752 124 15195 15650 103 103 B. cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate 10 402 300 75 309 318 103 103 C. cheltuieli cu personalul, din care: 11 20018 22000 110 22660 23340 103 103 C0 Cheltuieli de natură salarială(Rd.13+Rd.14) 12 16039 17650 110 18180 18725 0 103 C1 ch. cu salariile 13 15976 17570 110 18097 18640 0 103 C2 bonusuri 14 63 80 127 82 85 0 103 C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 15 0 0 0 0 0 0 0 cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de personal 16 0 0 0 0 0 0 0 Cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor C4 organe de conducere si control, comisii si comitete 17 76 70 92 72 74 0 103 cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, C5 18 3903 4280 110 4408 4541 0 103 fondurile speciale şi alte obligaţii legale D. alte cheltuieli de exploatare 19 4969 2450 49 2524 2599 0 103 2 Cheltuieli financiare 20 14 9 64 9 10 103 103 3 Cheltuieli extraordinare 21 0 0 0 0 0 0 0 III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 22 2294 2304 100 2373 2444 103 103 IV IMPOZIT PE PROFIT 23 0 0 0 0 0 0 0 PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA V 24 0 0 0 0 0 IMPOZITULUI PE PROFIT, din care: 0 0 1 Rezerve legale 25 0 0 0 0 0 0 0 Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de 2 26 0 0 0 0 0 lege 0 0 3 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi 27 2294 2304 100 2373 2444 0 103 Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării 4 ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi 28 0 0 0 0 0 0 0 5 Alte repartizări prevăzute de lege 29 0 0 0 0 0 0 0 Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la 6 30 0 0 0 0 0 Rd. 25, 26, 27, 28, 29 0 0 Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de 7 bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă 31 0 0 0 0 0 0 0 Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite 8 actionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care: 32 0 0 0 0 0 0 0 - dividende cuvenite bugetului de stat a) 33 0 0 0 0 0 0 0 - dividende cuvenite bugetului local b) 33a 0 0 0 0 0 0 Pagina 1 din 2 Data 19.04.2017 Ora16:09 Realizat/ % Preliminat Propuneri Nr. Estimări Estimări INDICATORI an an curent % rd. an 2018 an 2019 9=7/5 10=8/7 precedent 2017 2016 0 1 2 3 4 5 6=5/4 7 8 9 10 c) VENITURI TOTALE - dividende (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) cuvenite altor acţionari 34 0 0 0 0 0 0 Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - 9 Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare 35 0 0 0 0 0 0 VI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE 36 0 0 0 0 0 0 0 CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din VII 37 0 0 0 0 0 care 0 0 a) cheltuieli materiale 38 0 0 0 0 0 0 0 b) cheltuieli cu salariile 39 0 0 0 0 0 0 0 c) cheltuieli privind prestarile de servicii 40 0 0 0 0 0 0 0 d) cheltuieli cu reclama si publicitate 41 0 0 0 0 0 0 0 e) alte cheltuieli 42 0 0 0 0 0 0 0 VIII SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 43 142 3445 0 1665 1540 0 92 1 Alocaţii de la buget 44 0 0 0 0 0 0 0 alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori 45 0 0 0 0 0 0 0 IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 46 142 3445 0 1665 1540 0 92 X DATE DE FUNDAMENTARE 47 0 0 0 0 0 0 0 1 Nr. de personal prognozat la finele anului 48 749 749 100 749 749 100 100 2 Nr.mediu de salariaţi total 49 698 725 104 740 740 102 100 Castigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) 3 determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000 50 1915 2029 106 2047 2109 101 103 Castigul mediu lunar pe salariat deterninat pe baza 4 cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000 51 1907 2020 106 2038 2099 101 103 Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total 5 52 57 58 102 58 60 personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49) 101 103 Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal 6 53 0 0 0 0 0 mediu (cantitate produse finite/ persoană) 0 0 Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale 7 54 942 945 100 973 1002 (Rd.7/Rd.1)x1000 103 103 8 Plăţi restante 55 3264 3100 95 3050 3000 98 98 9 Creanţe restante 56 62 61 98 60 59 98 98 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ RADU MARINESCU Pagina 2 din 2 Data 19.04.2017 Ora16:09

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro