23 februarie 2017 · Inițiator: Primar, Craiova (Primarul Municipiului Craiova)

HCL 64/2017 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractului de concesiune încheiat între consiliul local al municipiului Craiova şi sterie violeta

Pe scurt

Consiliul Local Craiova aprobă prelungirea duratei contractului de concesiune nr. 125157/2005 pentru cabinetul medical al Dr. Sterie Violeta, pentru încă 6 ani și o lună, începând cu 02.03.2017 până la 01.04.2023, iar spațiul este situat în Craiova, str. Craiovița Nouă, Bl.160 G, ap.1. Se autorizează Primarul să semneze actul adițional și se actualizează efectul hotărârilor anterioare nr.238/2004 și nr.85/2006. Astfel, pentru locuitori, această decizie prelungeste concesiunea spațiului în care funcționează cabinetul, afectând gestionarea și utilizarea spațiului public pentru servicii medicale pe încă aproximativ șase ani.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractului de concesiune nr.125157/28.01.2005, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Sterie Violeta, medic titular al Cabinetului Medical Individual Dr. Sterie Al.Violeta, având ca obiect spaţiul situat în municipiul Craiova, str. Craioviţa Nouă, bl.160 G, ap.1, pentru o perioadă de 6 ani şi o lună, începând cu data de 02.03.2017, până la data de 01.04.2023

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Craiovita Noua.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Craiovita Noua” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 64 din 2017 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTULUI DE CONCESIUNE ÎNCHEIAT ÎNTRE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ŞI STERIE VIOLETA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
64 / 2017
Data
23 februarie 2017
Inițiator
Primar, Craiova (Primarul Municipiului Craiova)
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Locuri citate
Craiovita Noua (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.64 privind prelungirea duratei contractului de concesiune nr.125157/2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Sterie Violeta, medic titular al Cabinetului Medical Individual Dr. Sterie Al. Violeta Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.02.2017; Având în vedere raportul nr.18893/2017 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune prelungirea duratei contractului de concesiune nr. 125157/2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Sterie Violeta, medic titular al Cabinetului Medical Individual Dr. Sterie Al. Violeta; În conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată, Hotărârii Guvernului nr.884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale şi Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr.1322/2006 privind aprobarea normelor de stabilire a criteriilor şi metodologiei de preluare a activităţii unui praxis existent; În temeiul art.36, alin.2, lit. c, coroborat cu alin.5, lit. b, art.45, alin.3, art.61, alin.2, art.123, alin.1 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; hotărĂŞte: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractului de concesiune nr.125157/28.01.2005, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Sterie Violeta, medic titular al Cabinetului Medical Individual Dr. Sterie Al.Violeta, având ca obiect spaţiul situat în municipiul Craiova, str. Craioviţa Nouă, bl.160 G, ap.1, pentru o perioadă de 6 ani şi o lună, începând cu data de 02.03.2017, până la data de 01.04.2023. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze actul adiţional de modificare a contractului de concesiune nr.125157/2005. Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.238/2004 şi nr.85/2006. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Cabinetul Medical Individual Dr. Sterie Al. Violeta vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | PT. SECRETAR, | | Marin Traian RADU | Ovidiu MISCHIANU | | | | | | | | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala