MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 570
privind aprobarea execuţiei bugetare a fondurilor externe nerambursabile, la
data de 30.09.2013
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.10.2013;
Având în vedere raportul nr.148812/2013 întocmit de Direcţia Elaborare şi
Implementare Proiecte prin care se propune aprobarea execuţiei bugetare a fondurilor
externe nerambursabile, la data de 30.09.2013 şi rapoartele comisiilor de specialitate
ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.252, 254, 255, 256 şi
257/2013;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,
modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
63/2010;
În temeiul art.36 alin. 2, lit b coroborat cu alin. 4, lit. a şi art.45, alin. 2, lit. a, art.
61, alin. 2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind
administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă execuţia bugetară a fondurilor externe nerambursabile, la data de
30.09.2013, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte şi
Direcţia Economico - Financiară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Traian Alexandru Corneliu BEŢIU Nicoleta MIULESCU
Anexa la HCL 570/31.10.2013
PRESEDINTE DE SEDINTA
Traian Alexandru Corneliu BETIU
Diferenta
Valoare
Prevederi Trim I Trim II Trim III fata de Observatii
achitata
prevederi
Cap. 80.08. Actiuni generale economice,
comerciale si de munca
Amenajarea spatiului destinat
80.08.01.10 Incubatorului de afaceri 200,000 200,000 0 0 167,000
Craiova
Suma de 200 mii lei a fost incasata de
la UNDP in data de 05.11.2012. Pentru
Bunuri si servicii realizarea proiectului au fost semnate
33,000 33,000 33,000 contractele de furnizare
– 80.08.01.10.20
nr.77389/21.05.2013 pentru achizitie
cu montaj instalatii climatizare si
respectiv nr.52768/01.04.2013 pentru
achizitie cu montaj sistem
supraveghere video, in suma totala de
109 mii lei. Suma de 109 mii lei a fost
Cheltuieli de achitata din fonduri proprii de la
capital - 167,000 200,000 -33,000 0 167,000 bugetul local, urmand ca acestea sa fie
80.08.01.10.71 recuperate din sumele incasate,
reprezentand fonduri externe
nerambursabile.
Cap. 84.08. (Transporturi)
MODERN (MObility,
Development and Energy use
84.08.50 ReductioN - Mobilitate, 3,346,000 23,000 3,323,000 0 10,368 3,335,632
Dezvoltare si Reducerea
Consumului de Energie)
Suma de 1.612 lei reprezinta economie
Cheltuieli de
realizata in implementarea proiectului
personal – 3,000 3,000 1,388 1,612
(cheltuieli pentru indemnizatii de
84.08.50.10
delegare neconsumate)
Suma de 31.020 lei reprezinta
Bunuri si servicii economie realizata in implementarea
40,000 20,000 20,000 8,980 31,020
– 84.08.50.20 proiectului (cheltuieli pentru deplasări
si comisioane bancare neconsumate)
Suma de 3.303 mii lei reprezinta plata
intermediara acordata de catre
Comunitatea Europeana, pe care CL
Craiova are obligatia de a o distribui
celorlalti beneficiari participanti la
Alte transferuri acordul de finantare odata cu
3,303,000 0 3,303,000 0 0 3,303,000
– 84.08.50.55 acceptarea de catre Comisie a
costurilor declarate de catre
participantii la proiect. Aceasta suma
urmeaza a fi transferata pe parcursul
anului 2013, odata cu primirea
acordului din partea Comisiei Europene
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.