27 octombrie 2022

HCL 532/2022 Craiova adoptată

APROBAREA EXECUŢIEI BUGETULUI INSTITUŢIILOR PUBLICE ŞI A ACTIVITĂŢILOR FINANŢATE INTEGRAL SAU PARŢIAL DIN VENITURI PROPRII AFERENTĂ PRIMELOR 9 LUNI ALE ANULUI 2022 (30 SEPTEMBRIE 2022)

Denumire
Hotărârea nr. 532 din 2022 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
532 / 2022
Data
27 octombrie 2022
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Primarul Craiovei a fost de acord cu execuția bugetelor instituțiilor publice și a activităților finanțate din venituri proprii pentru primele 9 luni ale anului 2022 (până la 30 septembrie 2022), prezentând anexele cu detaliile. Se aprobă veniturile și cheltuielile efectuate, conform documentelor atașate, iar responsabilii locali (Primăria, Serviciul Administrație Publică Locală și Direcția Economico-Financiară) au obligația să implementeze hotărârea. Pentru locuitori înseamnă clar ce finanțări s-au încheiat până în septembrie 2022 și cine gestionează fondurile în continuare, fără efecte imediate de noi taxe sau termene suplimentare pentru cetățeni.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă execuţia bugetului instituţiilor publice şi a activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aferentă primelor 9 luni ale anului 2022 (30 septembrie 2022), conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 532 privind aprobarea execuţiei bugetului instituţiilor publice şi a activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aferentă primelor 9 luni ale anului 2022 (30 septembrie 2022) Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.10.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr.175429/2022, raportul nr.178306/2022 întocmit de Direcţia Economico-Financiară și raportul de avizare nr.178606/2022 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea execuţiei bugetului instituţiilor publice şi a activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aferentă primelor 9 luni ale anului 2022 (30 septembrie 2022) şi avizele nr.68/2022 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.50/2022 al Comisiei II-Urbanism, Protecţia Mediului şi Conservarea Monumentelor, nr.68/2022 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale, nr.49/2022 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport şi nr.68/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.49 alin.12 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010; În temeiul art.129 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.a, art.139 alin.3 lit.a, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă execuţia bugetului instituţiilor publice şi a activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aferentă primelor 9 luni ale anului 2022 (30 septembrie 2022), conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Economico- Financiară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă