Craiova › 19 decembrie 2019

HCL 532/2019 adoptată

REPARTIZAREA ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII A ZECE LOCUINŢE SOCIALE

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 532 privind repartizarea, în vederea închirierii, a unor locuinţe sociale Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 19.12.2019; Având în vedere referatul de aprobare nr.210192/2019, raportul nr.214897/2019 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari și raportul de avizare nr.215752/2019 întocmit de Direcția Juridică, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ prin care se propune repartizarea, în vederea închirierii, a unor locuinţe sociale şi avizele nr.412/2019 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberă Iniţiativă şi Relaţii Internaţionale, nr.415/2019 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport, nr.419/2019 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti şi nr.421/2019 al Comisiei I- Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului; În conformitate cu prevederile art.48 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.30 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel national, art.1 alin.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, Hotărârii Guvernului nr.310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/m2) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome, art.108, art.286 şi art.296 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.471/2018 privind aprobarea listelor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor sociale, precum şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii din fondul locativ de stat, în anul 2019; În temeiul art.129, alin.2, lit.d, coroborat cu alin.7, lit.q, art.139, alin.1, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a zece locuinţe sociale, către persoanele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să încheie şi să semneze contractele de închiriere a locuinţelor prevăzute la punctele 1, 4, 6, 7, 9 din anexa la prezenta hotărâre. Art.3. Contractele de închiriere a locuinţelor prevăzute la punctele 2, 3, 5 8, 10 din anexa la prezenta hotărâre, vor fi încheiate de către Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | |Bianca Maria Carmen PREDESCU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro