Pe scurtSe aprobă un plan comun pentru deszăpezire, prevenirea și combaterea poleiului în Craiova pentru sezonul 2023-2024. Acesta spune cine organizează și cum vor fi puse în aplicare măsurile (datorii ale Primăriei, Direcției de Servicii Publice și a SC Salubritate Craiova), precum termene și responsabilități. Pentru locuitori, înseamnă drumuri mai sigure iarna, intervenții ale utilajelor și echipelor publice, iar eventual costuri sau bugete vor fi gestionate de autorități și entități implicate, cu termenele aferente sezonului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Programul comun de acţiune pentru deszăpezirea, prevenirea şi combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru sezonul de iarnă 2023-2024, prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.528
privind aprobarea Programului comun de acţiune pentru deszăpezirea,
prevenirea şi combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru sezonul de
iarnă 2023-2024
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară
din data de 26.10.2023;
Având în vedere referatul de aprobare nr.344182/2023, raportul
nr.348192/2023 al Direcţiei Servicii Publice şi raportul de avizare
nr.353091/2022 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate şi
Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea Programului comun
de acţiune pentru deszăpezirea, prevenirea şi combaterea poleiului în
municipiul Craiova, pentru sezonul de iarna 2023-2024 și avizele nr.
47/2023
al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului,
nr.
42/2023 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii
Internaţionale şi nr.
51/2023 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică
şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de
salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările și completările
ulterioare şi ale Ordinului ANRSC nr.82/2015 privind aprobarea
Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.2 lit.d, coroborat cu alin.7 lit.n,
art.139 alin.1, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Programul comun de acţiune pentru deszăpezirea,
prevenirea şi combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru
sezonul de iarnă 2023-2024, prevăzut în anexa, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice şi
S.C.Salubritate Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
|Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |
| | |
| | |
| | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.