Pe scurtSe aprobă documentația de avizare și indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Modernizare și reabilitare străzi, alei și trotuare în Craiova – Modernizare strada Brăila” (varianta 1). Pentru locuitori înseamnă că strada Brăila va fi modernizată, cu bani, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri publice, cu o valoare totală de 5.492.114,76 lei (cu TVA), iar lucrările vor fi planificate conform acestor indicatori. Se stabilește acum cadrul pentru derularea investiției, inclusiv termenele și etapele, în funcție de aprobarea documentației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Documentația de avizare şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare şi reabilitare străzi, alei şi trotuare în municipiul Craiova – Modernizare strada Brăila”, varianta 1, astfel: Valoarea totală (inclusiv TVA) 5.492.114,76 lei din care construcţii montaj (C+M), inclusiv TVA 4.672.205,48 lei Durata de realizare a investiţiei 13 luni, din care 1 lună proiectare şi 12 luni execuţie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.503
privind aprobarea Documentației de avizare și a indicatorilor tehnico-
economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare şi reabilitare
străzi, alei şi trotuare în municipiul Craiova – Modernizare strada Brăila”
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară
din data de 29.09.2022;
Având în vedere referatul de aprobare nr.158626/2022, raportul
nr.160696/2022 al Direcţiei Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii și raportul
de avizare nr.161692/2022 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate
şi Contencios Administrativ prin care se propune aprobarea Documentației de
avizare și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
investiții „Modernizare şi reabilitare străzi, alei şi trotuare în
municipiul Craiova – Modernizare strada Brăila” şi avizele nr.
59/2022 al
Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului,
nr.
59/2022 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii
Internaţionale şi nr.
59/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică
şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006
privind finanţele publice locale, Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind
etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice şi şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor
măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi
prorogarea unor termene;
În temeiul art.129 alin.2 lit.b, coroborat cu alin.4 lit.d,
art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 și art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Documentația de avizare şi indicatorii tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții „Modernizare şi reabilitare străzi,
alei şi trotuare în municipiul Craiova – Modernizare strada Brăila”,
varianta 1, astfel:
Valoarea totală (inclusiv TVA)
5.492.114,76 lei
din care construcţii montaj (C+M), inclusiv TVA
4.672.205,48 lei
Durata de realizare a investiţiei
13 luni,
din care 1 lună proiectare şi 12 luni execuţie,
prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Investiţii,
Achiziţii şi Licitaţii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
| PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
| Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.