29 septembrie 2022

HCL 477/2022 Craiova adoptată

Modificarea hotărârii consiliului local al municipiului Craiova nr.351/2020 referitoare la desemnarea reprezentanţilor consiliului local al municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de…

Pe scurt

Se schimbă reprezentantul Consiliului Local Craiova în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din oraș: în locul lui Diaconu Dan va fi desemnat Florescu Marinel, în următoarele trei unități menționate (Colegiul Național Frății Buzești, Școala Gimnazială Sf. Dumitru și alte unități listate în hotărâre). Pentru locuitori înseamnă că un nou ales va merge la întâlniri ale consiliilor școlare, influențând decizii despre buget, politici educaționale și managementul școlilor din Craiova, fără a se preciza sume exacte în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se desemnează dl. Florescu Marinel, ca reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Craiova, în locul dlui.Diaconu Dan, după cum urmează: a) Colegiul Naţional ,,Fratii Buzeşti" Craiova; b) Şcoala Gimnazială ,,Sf. Dumitru" Craiova; c) Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Romanescu" Craiova; d) Colegiul ,,Ştefan Odobleja" Craiova; e) Şcoala Postliceală ,,Edunet" Craiova

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 477 din 2022 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MODIFICAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.351/2020 REFERITOARE LA DESEMNAREA REPREZENTANŢILOR CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE ALE UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT ŞI PARTICULAR DIN MUNICIPIUL CRAIOVA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
477 / 2022
Data
29 septembrie 2022
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.477 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.351/2020 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.09.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr.159116/2022, raportul nr.159122/2022 întocmit de Serviciul Resurse Umane şi raportul de avizare nr.161776/2022 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.351/2020 referitoare la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Craiova şi avizele nr.59/2022 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.43/2022 al Comisiei IV-Învăţământ, Cultură, Sănătate, Culte, Tineret şi Sport şi nr.59/2022 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr.4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei- cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit.d, coroborat cu alin.7 lit.a, art.139 alin.3, lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrative, cu modificările şi completările ulterioare; hotărăŞte: Art.1. Se desemnează dl. Florescu Marinel, ca reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Craiova în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Craiova, în locul dlui.Diaconu Dan, după cum urmează: a) Colegiul Naţional ,,Fratii Buzeşti" Craiova; b) Şcoala Gimnazială ,,Sf. Dumitru" Craiova; c) Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Romanescu" Craiova; d) Colegiul ,,Ştefan Odobleja" Craiova; e) Şcoala Postliceală ,,Edunet" Craiova. Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.351/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane, dl.Florescu Marinel şi unităţile de învăţământ prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR GENERAL, | | |Nicoleta MIULESCU | |Lucian Costin DINDIRICĂ | | | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala