31 octombrie 2019

HCL 433/2019 Craiova adoptată

Mandatarea reprezentantului consiliului local al municipiului Craiova Să Voteze ordinea de zi în adunarea generală ordinară a acţionarilor s.C. compania de apă „oltenia” s.a. din data de 07.11.2019

Pe scurt

Consiliul Local Craiova hotărăște să împuternicească reprezentantul său să voteze în Adunarea Generală a Acționarilor de la Compania de Apă Oltenia S.A. pentru ordinea de zi din 07.11.2019. Asta înseamnă că, în numele locuitorilor, reprezentantul poate decide cum votează în cadrul acelei ședințe, conform prevederilor legale menționate. Decizia poate afecta bugetul și direcțiile companiei, cu impact asupra serviciilor de apă și, posibil, asupra costurilor pentru locuitori.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova-dna.Creţu Cristina Mădălina, să voteze în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de 07.11.2019, ora 12,00, ordinea de zi cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 433 din 2019 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MANDATAREA REPREZENTANTULUI CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SĂ VOTEZE ORDINEA DE ZI ÎN ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR S.C. COMPANIA DE APĂ „OLTENIA” S.A. DIN DATA DE 07.11.2019
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
433 / 2019
Data
31 octombrie 2019
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.433 privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova să voteze ordinea de zi în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de 07.11.2019 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în sedinţa ordinară din data de 31.10.2019. Având în vedere referatul de aprobare nr.178279/2019, raportul nr. 181195/2019 al Direcţiei Economico-Financiară și raportul de avizare nr.181498/2019 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ, prin care se propune mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova să voteze ordinea de zi în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de 07.11.2019 şi avizele nr.344/2019 al Comisiei III- Servicii Publice, Liberă Iniţiativă şi Relaţii Internaţionale, nr.357/2019 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti şi nr.361/2019 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului; În conformitate cu prevederile art.6 alin.3, art.10 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ- teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, Legii nr.50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 şi Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr.3145/2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia; Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.4/2015 privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova, în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. Compania de Apă Oltenia S.A.; În temeiul art.129 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.a, art.132, art.139 alin.3 lit.a, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se aprobă mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova-dna.Creţu Cristina Mădălina, să voteze în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de 07.11.2019, ora 12,00, ordinea de zi cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico-Financiară, S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A. şi dna. Creţu Cristina Mădălina vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. | PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Gheorghe NEDELESCU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala