Pe scurtConsiliul Local Craiova aprobă mandatarea reprezentantului municipiului, Cristina Mădălina Crețu, să voteze la Adunarea Generală a Acționarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A. din 26.11.2021 pentru prelungirea mandatelor administratorilor neexecutivi în Consiliul de Administrație cu încă 4 luni, până la finalizarea procedurii de selecție a noilor administratori. Decizia înseamnă că, în această perioadă, băncile/cei responsabili cu compania vor păstra conducerea actuală, iar actul stabilește termenele și condițiile pentru prelungire până la alegerea noilor administratori.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.488
privind mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, prin Consiliului
Local al Municipiului Craiova, să voteze ordinea de zi în Adunarea Generală
Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de
26.11.2021
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în sedinţa
ordinară din data de
25.11.2021.
Având în vedere referatul de aprobare nr.207408/2021, raportul
nr.207930/2021 al Direcţiei Economico-Financiară și raportul de avizare
nr.208663/2021 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și
Contencios Administrativ, prin care se propune mandatarea reprezentantului
Municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, să
voteze ordinea de zi în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C.
Compania de Apă „Oltenia” S.A., din data de 26.11.2021 şi avizele nr.
8/2021
al al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea
domeniului, nr.
8/2021 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã
şi Relaţii Internaţionale şi nr.
8/2021 al Comisiei V-Juridică,
Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile Legii societăților nr.31/1990,
republicată, cu modificările ulterioare şi Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor
publice cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.2 lit.a şi d, coroborat cu alin.3 lit.d
şi alin.7 lit.n, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1
lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova, prin
Consiliul Local al Municipiului Craiova-dna.Creţu Cristina Mădălina,
să voteze în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Compania
de Apă „Oltenia” S.A., din data de 26.11.2021, prelungirea mandatelor
administratorilor neexecutivi/membrii în Consiliul de Administrație
pentru o perioada de 4 luni, dar nu mai tarziu de finalizarea
procedurii de selectie a noilor administratori.
Art.2. Se aprobă încheierea actului adițional la contractul de mandat al
fiecărui administrator neexecutiv, având ca obiect modificarea
art.2 alin.1 din contractul de mandat, care va avea următorul
conţinut: "se prelungește durata contractului de mandat pentru
fiecare administrator neexecutiv, începând cu data de 30.11.2021, pe
o perioada de 4 luni, dar nu mai mult de data finalizării procedurii
de selecție a noilor administratori", prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se împuterniceşte reprezentantul Municipiului Craiova, prin
Consiliul Local al Municipiului Craiova, în Adunarea Generală
Ordinara a Acţionarilor S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A., să
semneze actul adiţional la contractul de mandat.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de
specialitate:Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia
Servicii Publice, S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A. și dna. Creţu
Cristina Mădălina vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |CONTRASEMNEAZĂ, |
| |SECRETAR GENERAL, |
|Lucian Costin DINDIRICĂ |Nicoleta MIULESCU |
| | |
| | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.