Pe scurtConsiliul Local Craiova aprobă raportul de evaluare care estimează valoarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate din oraș, iar documentul din anexă face parte integrantă din hotărâre. Practic, se stabilește cât valorează aceste vehicule pentru a putea proceda la administrarea lor (valorificare sau scoatere din circuit), cu termenele și pașii următori fiind asigurați de Primărie prin Serviciul Administrație Publică Locală și Direcția Patrimoniu. Decizia trebuie pusă în aplicare de primar și compartimentele relevante ale administrației locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.393
privind însuşirea raportului de evaluare având ca obiect estimarea
valorilor vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe raza municipiului
Craiova
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 28.10.2021;
Având în vedere referatul de aprobare nr.177492/2021, raportul
nr.177494/2021 al Direcţiei Patrimoniu și raportul de avizare
nr.182208/2021 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și
Contencios Administrativ prin care se propune însuşirea raportului de
evaluare având ca obiect estimarea valorilor vehiculelor fără stăpân sau
abandonate pe raza municipiului Craiova și avizele nr.
5/2021 al Comisiei I-
Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.
5/2021 al
Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale
şi nr.
5/2021 al Comisiei V-Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi
Cetăţeneşti;
În conformitate cu art.553 alin.1 din Codul Civil, art.7 alin.1 din
Legea poliţiei locale nr.
155/2010, cu modificările și completările
ulterioare, art. 8 din Legea nr.421/2002 privind regimul juridic al
vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului
public sau privat sl statului sau al unităților administrativ-teritoriale,
modificată și completată de Legea nr.309/2009, art.10 din Anexa nr.1 a
Hotărârii de Guvern nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de
aplicare a Legii nr.421/2002;
În temeiul art.129 alin.2 lit. c, art.139 alin.3 lit.g,
art.154 alin.1 și art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă însuşirea raportului de evaluare având ca obiect estimarea
valorilor vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe raza municipiului
Craiova, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate:
Serviciul Administraţie Publică Locală și Direcţia Patrimoniu vor
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
| Dan-Ştefan SPÂNU | Nicoleta MIULESCU |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.