Craiova › 31 august 2017

HCL 333/2017 adoptată

TARIFELE PENTRU UTILIZAREA LOCURILOR PUBLICE SAU PRIVATE DIN PIEŢELE MUNICIPIULUI CRAIOVA ŞI DIN TÂRGUL MUNICIPAL CRAIOVA ÎNCEPÂND CU 1 OCTOMBRIE 2017

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.333 privind aprobarea tarifelor pentru utilizarea locurilor publice sau private din pieţele municipiului Craiova şi din Târgul Municipal Craiova, începând cu data de 01 octombrie 2017 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.08.2017; Având în vedere raportul nr. 114732/2017 întocmit de Direcţia Patrimoniu, prin care se propune aprobarea tarifelor pentru utilizarea locurilor publice sau private din pieţele municipiului Craiova şi din Târgul Municipal Craiova, începând cu data de 01 octombrie 2017; În conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, art 39 din Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.c, art.45 alin.2 lit.c, art.61 alin.2 şi art.115 alin 1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă tarifele pentru utilizarea locurilor publice sau private din pieţele municipiului Craiova şi din Târgul Municipal Craiova, conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu 1 octombrie 2017. Art.2. Pe aceeaşi dată, îşi încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.216/2016. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT.SECRETAR, Stelian BĂRĂGAN Ovidiu MISCHIANU Anexa nr. 1 la Hotărârea nr.333/2017 NIVELUL TARIFELOR PE PIETE, UTILIZATE DE SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL PENTRU ANUL 2017 Nr. SPECIFICATIE Nivel tarife Nivel tarife pe zi Crt. Lei/mp/zi Tarif folosire locuri publice/private pentru vanzare pe 1 mesele de pe platourile pietelor si mese pliante pentru 10 producatori agricoli Piete Tarif folosire locuri publice/private pentru vanzare pe 2 mesele de pe platourile pietelor si mese pliante – sector 10 agenti economici, pe baza de acord Piete Tarif folosire locuri publice/private pentru vanzare pe 3 mesele de pe platourile pietelor si mese pliante pentru producatori agricoli in pietele Valea Rosie , Dezrobirii, 6 Craiovita Orizont Tarif folosire locuri publice/private pentru vanzare pe 4 mesele de pe platourile pietelor si mese pliante, Valea 6 Rosie, Dezrobirii, Craiovita Orizont – sector agenti economici, pe baza de acord 5 Tarif utilizare mese vitrine frigorifice ( inclusiv consumul de energie electrica ) in sectoarele de produse 22 lactate pe baza de acord sau cu plata zilnica Piete 6 Tarif utilizare mese/mese tip galantar in sectoarele lactate pe baza de acord sau cu plata zilnica ( 1 loc=0,5 mp )Piete 16 8 lei/loc/zi 7 Tarif utilizare loc galantar format din masa tip galantar 25 lei/loc/zi si lada frigorifica proprie pentru locurile de vanzare de cel putin 1 mp 25 12,50 lei/loc/zi pentru locurile de vanzare in suprafata mai mica de 1 mp (1 loc=0,50 mp) Piete 8 Tarif pentru vanzarea din boxe situate in halele – 3,5 domeniu public/privat , pe baza de acord Piete 9 3 Tarif comercializare oua in boxe / tonete pe baza de acord Piete 10 10 Tarif comercializare lumanari pe mese / tonete pe baza de acord Piete 11 Tarif pentru folosirea locurilor publice/private de vanzare pe platourile pietelor – sector produse mestesugaresti pe baza de acord 4 Piete 12 Tarif comercializare produse de larg consum , nealimentare , pe tonete , mese in trepte , pe baza de 4,3 acord Piete 13 Tarif pentru expunere la vanzare, pe baza de acord.Expunerea se va face pe o suprafata aprobata de 4 conducerea SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL Piete 14 Tarif ocupare domeniu public/privat pentru 8 24 lei/loc/zi vanzare de pepeni, varza, produse sezoniere din containere, pe baza de acord sau cu plata zilnica 15 Tarif vanzare pomi de Craciun in locuri 12 240 lei/loc/zi publice/private, pe baza de acord Piete (minim 20 mp) 16 Tarif vanzare produse in locuri publice/private pe 1 10 lei/loc/zi platforme betonate/minim10 mp Piete 17 Tarif pentru ocuparea terenului cu tonomate cafea lapte, aparate inghetata, ATM- uri sau alte agregate 10 asimilate pe baza de acord ( un loc de vanzare minim 1 mp) Piete 18 Tarif de comercializare ocazional a)pentru locurile de vanzare de cel putin 1 mp 12 3 lei/loc/zi b) pentru locurile de vanzare in suprafata mai mica de 1 mp ( 1 loc = 0,25 mp ) Piete 19 Tarif pentru folosirea cantarelor apartinand SC Piete si 6 lei/cantar/zi Targuri Craiova SRL Craiova 20 Tarif comercializare animale mici ( ovine caprine ) in sectoare amenajate in piete /Targ 6 lei/zi/cap 21 Tarif parcare autoturisme Piata Centrala 3 lei/ora Tarif parcare dubite, autoutilitare > 3,5 tone Piata 22 Centrala 5 lei/ora Tarif acces auto pentru aprovizionare agenti economici 23 care isi desfasoara activitatea in Piata Centrala, pentru spatiile si terenurile proprietate privata a acestora pe baza de abonament cu plata anticipata, in cadrul programului de functionare, in functie de suprafata spatiului comercial : 1 mp-10 mp 100 lei/luna 10 mp -20 mp 200 lei/luna > 20 mp 300 lei/luna Piete 24 Tarif pentru aprovizionarea agentilor economici, cu produse perisabile ( carne, lactate, oua, produse de patiserie, etc.) exclus fructe si legume, ce detin relatii contractuale si/sau acorduri incheiate cu SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, in afara programului de aprovizionare. 10 lei/30 Tariful se va percepe inclusiv pentru aprovizionarea min agentilor economici cu legume /fructe ce detin relatii contractuale si/sau acorduri incheiate cu SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL, care depasesc programul de aprovizionare Programul de intrare pentru aprovizionare in Piata Centrala este: Zilnic, intre orele: 05.00-08.00 18.00-20.00 Sambata si duminica, intre orele: 05.00-08.00 13.00-15.00 In cadrul programului de aprovizionare nu se va percepe taxa 25 Tarif pentru folosinta locurilor publice/private cu terase, pe baza de acord 0,8 Piete 26 Tarif publicitate pe baza de acord lunar/ minim 1 mp 1 Pe teren 1 Pe cladiri 27 Tarif pentru rezervarea meselor de pe platouri pe 3,5 domeniul public/privat, pe baza de acord cu plata lei/mp/zi anticipata, la cerere, pentru producatori. Piete 28 Tarif depozitare destinat numai pentru agentii 0,8 economici/producatori agricoli care detin relatii contractuale si/sau acorduri incheiate cu SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL Piete 29 Abonament parcare cu plata anticipata in Piata Centrala, zona vest, pentru comerciantii care au relatii comerciale cu SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL -autoturisme < 2 tone 150 lei/luna -autoutilitare > 2 tone 200 lei/luna 30 Tarif intrare grup sanitar - piata Centrala, 1 leu/intrare piata Brazda lui Novac Tarife minime lunare pentru inchirierea prin licitatie publica a terenurilor si a spatiilor comerciale, situate in pietele aflate in proprietatea/exploatarea SC Piete si Targuri Craiova SRL. Nr.crt SPECIFICATIE Tarife minime pentru anul 2017 Lei/mp/luna 1 Pentru spatiile din zidarie si alte constructii provizorii/definitive activitati comerciale 50 lei sau prestari servicii Piete 2 Pentru spatiile de depozitare/spatii aflate in 30 lei proprietatea/exploatarea SC Piete si Targuri Craiova SRL cu destinatia de depozitare 3 Pentru boxe situate in Hala de Carne din Piata Centrala Pentru spatii de comercializare 50 lei Pentru spatii de depozitare si dotari 10 lei specifice 4 Pentru inchirierea unor suprafete de teren apartinand domeniului public/privat, in 22 lei vederea edificarii de constructii provizorii de catre chiriasi pe baza de Autorizatie de Construire PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Stelian BĂRĂGAN Anexa nr. 2 la Hotărârea nr.333/2017 Tarife zilnice- Târgul Municipal Craiova Nr.crt. Denumire taxa Lei/mp/zi Explicatii 1 Tarif teren neamenajat pentru 0,5 1,5 lei/loc/zi comercializare produse second -hand 2 Tarif teren - platou acoperit pentru 1,5 4,5 lei/loc/zi comercializare produse second hand 3 Tarif teren – platou acoperit pentru 90 lei/loc/luna comercializare produse second hand – plata anticipata 01 a lunii 4 Tarif teren neamenajat-legume fructe 3 5 Tarif teren neamenajat-produse noi 2 6 lei/loc/zi 6 Tarif teren-sector animale mici si 12,00 3 lei/loc/zi pasari(un loc=0,25 m.p) 7 Tarif teren -vanzare produse din autovehicule: a)-legume -fructe en gross: -autoturisme <1,5 tone 15 lei/zi -autoutilitare >1,5 tone si < 3tone 18 lei/zi -autovehicule peste 3 tone 30 lei/zi -tiruri 90 lei/zi b)-cereale: -autoturisme<1,5 tone 20 lei/zi -autoutilitare>1,5 tone si < 3tone 24 lei/zi -autovehicule peste 3 tone 40 lei/zi -tiruri 120 lei/zi c)-alte produse: -autoturisme<1,5 tone 25 lei/zi -autoutilitare>1,5 tone si < 3tone 30 lei/zi -autovehicule peste 3 tone 50 lei/zi -tiruri 150 lei/zi 8 Tarif acces auto Targ Municipal Craiova pentru -autoturisme < 1,5 tone 3 lei/zi -autoutilitare > 1,5 tone si < 3 tone 5 lei/zi -autoutilitare > 3 tone 10 lei/zi 9 Tarif intrare aprovizionare in afara programului de aprovizionare -autoturisme < 1,5 tone 10 lei/intrare -autoutilitare >1,5 tone si < 3tone 15 lei/intrare -autoutilitare > 3 tone 20 lei/intrare Tarife pe baza de acord Târg Municipal 1. Tarif teren- vanzare legume fructe en-gross din auto autoturisme <1,5 tone 15 lei/zi autoutilitare > 1,5 tone si < 3tone 18 lei/zi autovehicule > 3 tone 30 lei/zi tiruri 90 lei/zi 2. Tarif teren-tonomate cafea,lapte,aparate inghetata, 10 lei/mp/zi ATM-uri,etc,pe baza de acord pe minimum 1 m.p 3. Tarif teren-vanzare pomi de Craciun 12 lei/mp/zi 4. Tarif comercializare produse de larg consum, nealimentare, 4,3 lei/mp/zi pe tonete, mese in trepte Tarife minime lunare pentru închirierea prin licitaţie publică a terenurilor şi a spaţiilor comerciale, situate în Târgul Municipal, aflate in propietatea /exploatarea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL. Tarif închiriere suprafeţe de teren 18 lei/mp/luna în vederea edificarii de construcţii provizorii de către chiriaşi pe baza de Autorizaţie de Construire PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Stelian BĂRĂGAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro