25 ianuarie 2024

HCL 31/2024 Craiova adoptată

ÎNCETAREA CONCESIUNII CĂTRE S.C. PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. ASUPRA TERENULUI SITUAT ÎN STR.DIMITRIE GEROTA NR.7 APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2024 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
31 / 2024
Data
25 ianuarie 2024
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se încetează concesiunea acordată S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. pentru terenul public de lângă nr. 7 Dimitrie Gerota, în suprafaţă de 31.556 mp, iar terenul va reveni în administrarea Consiliului Local Craiova. Se modifică contractul de concesiune pentru a actualiza bunurile publice și privat ale orașului aferente Pieţelor şi Târgului 1 Mai, reflectând trecerea terenului în administrarea municipiului. Pentru locuitori înseamnă că terenul nu mai este concesionat unei firme și este gestionat direct de primărie, cu efecte asupra eventualelor activități comerciale pe acel spațiu și a programelor locale aferente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încetarea concesiunii către S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. asupra terenului în suprafaţă de 31.556,00 mp, situat în str. Dimitrie Gerota nr.7, care aparţine domeniului public al municipiului Craiova şi preluarea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 31 privind încetarea concesiunii către S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. asupra terenului situat în str.Dimitrie Gerota, nr.7, aparţinând domeniului public al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.01.2024; Având în vedere referatul de aprobare nr.11740/2024, raportul nr.18156/2024 întocmit de Direcţia Patrimoniu şi raportul de avizare nr.18284/2024 întocmit de Direcţia Juridică, Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ prin care se propune încetarea concesiunii către S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. asupra terenului situat în str.Dimitrie Gerota, nr.7, aparţinând domeniului public al municipiului Craiova și avizele nr.1/2024 al Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului, nr.1/2024 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.1/2024 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile art.858 - 865 din Codul Civil; În temeiul art.108, art.129 alin.2 lit.c coroborat cu alin.6 lit.a şi b, art.139 alin.3 lit.g, art.154 alin.1, art.196 alin.1 lit.a, art.297, art.315 alin.1 şi 4 şi art.362 alin.1 şi alin.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă încetarea concesiunii către S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. asupra terenului în suprafaţă de 31.556,00 mp, situat în str. Dimitrie Gerota nr.7, care aparţine domeniului public al municipiului Craiova şi preluarea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova. Art.2. Se aprobă modificarea contractului de concesiune nr.4487/12.01.2012 încheiat între Municipiul Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L., având ca obiect bunurile proprietate publică şi privată ale municipiului Craiova, situate în Pieţele şi Târgul 1 Mai, după cum urmează: a. anexa 1 se modifică prin anularea poziţiei aferente terenului, în suprafaţă de 31.556,00 mp, situat în municipiul Craiova, str.Dimitrie Gerota, nr.7; b. art.3 se modifică prin diminuarea redevenţei lunare, cu suma de 19.626,70 lei/lună, respectiv, de la 93.267,28 lei/lună, la 73.640,58 lei/lună. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze actul adiţional de modificare a Contractului de concesiune nr.4487/12.01.2012. Art.4. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.397/2011, nr.495/2015 nr.203/2017 şi îşi încetează efectele Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.61/2016, nr.27/2017, nr.400/2018 şi nr.196/2020. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul Local, Direcţia Patrimoniu şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Lucian Costin DINDIRICĂ | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă