29 iulie 2010

HCL 284/2010 Craiova adoptată

Modificarea hotărârii consiliului local al municipiului Craiova nr. 311/2008

Pe scurt

Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 311/2008 pentru a solicita finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2007–2013, pentru proiectul „Centrul Multifuncțional Craiova – Pavilion Central”. Practic, orașul cere bani nerambursați pentru a realiza centrul, din fonduri regionale destinate sprijinirii mediului de afaceri local. Aflate condițiile, termenele și condițiile de eligibilitate sunt cele legislative menționate în text pentru accesarea acestei finanțări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 311/2008 şi va avea următorul conţinut: „Art.1. Se aprobă Proiectul (cererea de finanţare) „Centrul Multifuncţional Craiova – Pavilion Central”, în vederea contractării unei finanţări nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul de intervenţie 4.1 – Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de imporţanţă regională şi locală, proiect cu o valoare totală de 87.446.455,28 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 284 din 2010 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MODIFICAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR. 311/2008
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
284 / 2010
Data
29 iulie 2010
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 284 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.07.2010; Având în vedere raportul nr.103697/2010 întocmit de Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare, Tehnică şi Investiţii prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.311/2008 referitoare la aprobarea proiectului (cererea de finanţare) pentru „Centrul Multifuncţional Craiova – Pavilion Central”, în vederea solicitării unei finanţări nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.118, 119, 123, 124 şi 125/2010; În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Hotărârii Guvernului nr.28/2008 privind aprobarea conţinutului – cadru al documentaţiei tehnico – economice aferente investiţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programe operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului nr.267/208 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală” în cadrul axei prioritare „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local” din cadrul Programului operaţional regional 2007 – 2003; În temeiul art.36 alin.2 lit.d coroborat cu alin. 4 lit.d, art.45 alin.2 lit.e şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 311/2008 şi va avea următorul conţinut: „Art.1. Se aprobă Proiectul (cererea de finanţare) „Centrul Multifuncţional Craiova – Pavilion Central”, în vederea contractării unei finanţări nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul de intervenţie 4.1 – Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de imporţanţă regională şi locală, proiect cu o valoare totală de 87.446.455,28 lei. Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico – economici pentru investiţia „Centrul Multifuncţional Craiova – Pavilion Central, rezultaţi în urma elaborării devizului general la faza PT prin aplicarea cotei standard a TVA de 24%: 1.Valoarea totală a investiţiei 87.398.694 lei, inclusiv T.V.A. (20.744.017 Euro) Valoarea (C+M) 62.676.217 lei, inclusiv T.V.A (14.876.155 Euro) ( 1 Euro =4,2132 lei) Art.3. Cota de co-finanţare a proiectului prevăzut la art.1, va fi asigurată de Consiliul Local al Municipiului Craiova, după cum urmează: - 33.157.133 lei (7.869.822 euro) – contribuţia proprie la cheltuielile eligibile, în procent de 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului; - 4.893.934 lei (1.161.572 euro) – contribuţia proprie la cheltuielile neeligibile; - 16.238.255,28 (3.854.138 euro) – TVA. ( 1 euro=4,2132 lei) Art.4. Consiliul Local al Municipiului Craiova va asigura cofinanţarea proiectului, astfel: - 5.095.956,95 lei (1.209.522 euro) – de la bugetul local; - 49.193.365,33 lei (11.676.010 euro) – prin contractarea unui credit bancar” Art.2. Pe data prezentei hotărâri, îşi încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.59/2010. Art.3. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Proiecte, Programe de Dezvoltare Tehnică şi Investiţii şi Direcţia Economico - Financiară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, |CONTRASEMNEAZĂ, | | |SECRETAR, | |Lucian MINCU |Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala