29 noiembrie 2012

HCL 262/2012 Craiova adoptată

Constituirea fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari respectiv 17 unităţi locative

Pe scurt

Se aprobă constituirea unui fond de locuințe destinate închirierii persoanelor și/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințe retrocedate în natură foștilor proprietari, și aprobarea listei de repartizare a acestor locuințe. Pentru locuitori înseamnă că există acum un fond destinat să ofere spații de închiriat celor afectați, cu reguli stabilite privind ordinea de acordare în anul 2012. În practică, se stabilește cine intră în priorități pentru chirie, iar fondul este finanțat și reglementat prin acte legislative și hotărâri anterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, respectiv 17 unităţi locative, identificate conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 262 din 2012 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
CONSTITUIREA FONDULUI DE LOCUINŢE DESTINAT ÎNCHIRIERII PERSOANELOR ŞI/SAU FAMILIILOR EVACUATE SAU CARE URMEAZĂ A FI EVACUATE DIN LOCUINŢE RETROCEDATE ÎN NATURĂ FOŞTILOR PROPRIETARI RESPECTIV 17 UNITĂŢI LOCATIVE
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
262 / 2012
Data
29 noiembrie 2012
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Locuri citate
Decebal nr. 43 (hartă) · Bucuresti (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 262 Privind aprobarea constituirii fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari şi a listei de repartizare a acestora Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din 29.11.2012; Având în vedere raportul nr.155203/2012 al Direcţiei Patrimoniu prin care se propune constituirea fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari şi a listei de repartizare a acestora şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.144, 146, 148, 149 şi nr.150/2012; Potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.68/2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, aprobată prin Legea nr. 84/2008, Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.1257/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr57/2008 pentru modificarea Legii locuinţei nr.114/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; Hotărârii Consiliului Local nr.196/2012 referitoare la stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe destinate închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, pe anul 2012. În conformitate cu prevederile art.36, alin 2 lit.d coroborat cu alin 6, lit.a pct.17, art.45, alin. 3, art. 61 alin.2 şi art. 115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1.Se aprobă constituirea fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari, respectiv 17 unităţi locative, identificate conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.Se aprobă lista de repartizare a locuinţelor pentru persoanele şi /sau familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari în anul 2012, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3.Lista de repartizare va fi dată publicităţii prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Craiova Art.4. Împotriva listei de repartizare se poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii. Art.5. Se împuterniceşte Primarul municipiului Craiova să încheie şi să semneze contractele de închiriere cu persoanele prevăzute în anexa nr.2 (poziţiile 1- 16) din prezenta hotarâre. Art.6.Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fond Locativ vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Marian Sorin MANDA Nicoleta MIULESCU Anexa 1 la Hotărârea nr.262/2012 Constituirea fondului de locuinţe destinat închirierii persoanelor şi/sau familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţe retrocedate în natură foştilor proprietari Nr. Adresa unităţii locative Număr crt. camere 1 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.4 2 camere 2 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.5 2 camere 3 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.6 2 camere 4 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.7 2 camere 5 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.8 2 camere 6 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.9 2 camere 7 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.10 2 camere 8 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.11 2 camere 9 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.12 2 camere 10 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.13 2 camere 11 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.14 2 camere 12 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.15 2 camere 13 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.16 2 camere 14 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.17 2 camere 15 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.18 2 camere 16 Bdul Decebal, nr.43, bl.53, ap.19 2 camere 17 Calea Bucureşti, bl.E3, sc.2, ap.5 2 camere PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marian Sorin MANDA Anexa 2 la Hotărârea nr.262/2012 LISTA DE REPARTIZARE A LOCUINŢELOR PENTRU PERSOANELE ŞI/SAU FAMILIILE EVACUATE SAU CARE URMEAZĂ A FI EVACUATE DIN LOCUINŢE RETROCEDATE FOŞTILOR PROPRIETARI in anul _2012_ Nr.pers/ Nr. Nr.crt Nume si prenume Adresa imobil familie cam 1. MIHAI AURELIA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.I, Ap. 4 2 3 2. CIUREZU OLIMPIA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.I, Ap. 5 2 2 3. [persoană fizică]. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.I, Ap. 6 2 2 4. DRAGAN FLORESCU TITEL Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.I, Ap. 7 2 3 5. BOLOVAN MARIANA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.II, Ap. 8 2 2 6. BANICA MARIA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.II, Ap. 9 2 2 7. PAUNA VIORICA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.II, Ap. 2 2 8. STANCIULESCU GHEORGHE Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.II, Ap. 1 2 3 9. VLAD NELICA MARIUS Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.III, Ap. 2 3 10. BRATCOVICI MIHAI Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.III, Ap. 2 2 11. OPRIS DOREL Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.III, Ap. 2 2 12. OLTEANU ION CONSTANTIN Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.III, Ap. 2 4 13. BARDOS MARIANA CAMELIA Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.IV, Ap. 2 2 14. BUZATU NICOLAE Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.IV, Ap. 2 3 15. MACESANU ION Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.IV, Ap. 2 3 16. LUŢĂ CRISTIAN FLORIN Bd. Decebal Nr. 43, Bl. 53, Et.IV, Ap. 2 3 17. ŞTEFAN TEODORA RALUCA Calea Bucureşti, bl.E3, sc.2, ap.5 2 2 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marian Sorin MANDA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala