Craiova › 29 mai 2014

HCL 213/2014 adoptată

RECTIFICAREA BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI AL S.C. COMPANIA DE APĂ „OLTENIA” S.A PE ANUL 2014

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 213 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A, pe anul 2014 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.05.2014; Având în vedere raportul nr.68915/2014 întocmit de Direcţia Economico - Financiară prin care se propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A, pe anul 2014 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.117, 118, 119, 120 şi 121/2014; În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată, Legii nr.356/2013 privind bugetul de stat pe anul 2014, art.10, alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară şi Ordinului Ministrului Finanţelor nr.2032/2013 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia; În temeiul art.36 alin.2 lit. b coroborat cu alin.4 lit. a, art.45 alin.2 lit. a, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A, pe anul 2014, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.72/2014. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico - Financiară şi S.C. Compania de Apă „Oltenia” S.A vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Gheorghe PÎRVU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.1 la Hotărârea nr. 213 din 29.05.2014 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2014 mii lei % Preliminat Nr. an Aprobat an Propuneri an INDICATORI Rectificari % Estimări an 2015 Estimări an 2016 rd. precedent curent 2014 curent 2014 11=9/7 12=10/9 2013 0 1 2 3 4 5 6 7 8=7/4 9 10 11 12 I. VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) 1 95342 99297 99297 104.15% 103315 106460 104.05% 103.04% 1 Venituri totale din exploatare, din care: 2 95307 99197 99197 104.08% 103165 106260 104.00% 103.00% a) subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare 3 0 0 0 b) transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare 4 0 0 0 2 Venituri financiare 5 35 100 100 285.71% 150 200 150.00% 133.33% 3 Venituri extraordinare 6 0 0 0 II CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21) 7 79398 85611 50 85661 107.83% 89485 92230 104.53% 103.07% 1 Cheltuieli de exploatare, din care: 8 78356 84316 50 84366 107.61% 87485 90230 103.76% 103.14% A. cheltuieli cu bunuri si servicii 9 22885 28521 50 28571 124.63% 31000 33000 108.69% 106.45% B. cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate 10 9195 9346 9346 101.64% 9800 9900 104.86% 101.02% C. cheltuieli cu personalul, din care: 11 40786 40549 40549 99.42% 40685 41230 100.34% 101.34% C0 Cheltuieli de natură salarială(Rd.13+Rd.14) 12 29599 30400 30400 102.71% 31500 31780 103.62% 100.89% C1 ch. cu salariile 13 27074 27540 27540 101.72% 28600 28800 103.85% 100.70% C2 bonusuri 14 2525 2860 2860 113.27% 2900 2980 101.40% 102.76% C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 15 2684 1380 1380 51.42% 200 200 14.49% 100.00% cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de personal 16 2565 1180 1180 46.00% 0.00% Cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor C4 organe de conducere si control, comisii si comitete 17 193 310 310 160.62% 320 350 103.23% 109.38% cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile C5 18 8310 8459 8459 101.79% 8665 8900 speciale şi alte obligaţii legale 102.44% 102.71% D. alte cheltuieli de exploatare 19 5490 5900 5900 107.47% 6000 6100 101.69% 101.67% 2 Cheltuieli financiare 20 1042 1195 1195 114.68% 2000 2000 167.36% 100.00% 3 Cheltuieli extraordinare 21 0 100 100 III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 22 15944 13686 -50 13636 85.84% 13830 14230 101.05% 102.89% IV IMPOZIT PE PROFIT 23 3300 3000 3000 90.91% 4000 4500 133.33% 112.50% PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA V IMPOZITULUI PE PROFIT, din care: 24 12644 10686 10636 84.51% 9830 9730 91.99% 98.98% 1 Rezerve legale 25 800 800 700 800 87.50% 114.29% Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege 2 26 0 3 Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi 27 12644 77 77 0.61% 0.00% Pagina 1 din 14 Data 5/30/2014 Ora11:25 AM % Preliminat Nr. an Aprobat an Propuneri an INDICATORI Rectificari % Estimări an 2015 Estimări an 2016 rd. precedent curent 2014 curent 2014 11=9/7 12=10/9 2013 0 1 2 3 4 5 6 7 8=7/4 9 10 11 12 ConstituireaTOTALE VENITURI (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, 4 plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi 28 4805 4805 6980 8930 145.27% 127.94% 5 Alte repartizări prevăzute de lege 29 0 Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 6 25, 26, 27, 28, 29 30 0 5004 -50 4954 2150 0 42.96% Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu 7 lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă 31 0 Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, 8 în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care: 32 0 0 0 - dividende cuvenite bugetului de stat a) 33 0 - dividende cuvenite bugetului local b) 33a 0 c) - dividende cuvenite altor acţionari 34 0 Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - 9 Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare 35 0 5004 -50 4954 2150 0 VI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE 36 44630 260997 260997 584.80% 189435 3448 72.58% 1.82% CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din VII care 37 44630 260997 260997 584.80% 189435 3448 72.58% 1.82% a) cheltuieli materiale 38 40167 251445 251445 626.00% 106728 42.45% 0.00% b) cheltuieli cu salariile 39 1122 1122 625 55.70% 0.00% c) cheltuieli privind prestarile de servicii 40 4017 5403 5403 134.50% 7236 3448 133.93% 47.65% d) cheltuieli cu reclama si publicitate 41 134 261 261 194.78% 0.00% e) alte cheltuieli 42 312 2766 2766 886.54% 74846 2705.93% 0.00% VIII SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 43 67149 410080 1500 411580 610.70% 278323 5411 67.87% 1.94% 1 Alocaţii de la buget 44 20478 110512 110512 539.66% 67586 463 61.16% 0.69% alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori 45 0 IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 46 67149 410080 1500 411580 610.70% 278323 5411 67.87% 1.94% X DATE DE FUNDAMENTARE 47 0 1 Nr. de personal prognozat la finele anului 48 1040 1101 1101 105.87% 1101 1101 100.00% 100.00% 2 Nr.mediu de salariaţi total 49 1063 1070 1070 100.66% 1100 1100 102.80% 100.00% Pagina 2 din 14 Data 5/30/2014 Ora11:25 AM % Preliminat Nr. an Aprobat an Propuneri an INDICATORI Rectificari % Estimări an 2015 Estimări an 2016 rd. precedent curent 2014 curent 2014 11=9/7 12=10/9 2013 0 1 2 3 4 5 6 7 8=7/4 9 10 11 12 VENITURI Castigul TOTALE mediu (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) lunar pe salariat (lei/persoană) determinat 3 pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000 50 2320 2368 2368 102.03% 2386 2408 100.79% 100.89% Castigul mediu lunar pe salariat deterninat pe baza 4 cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000 51 2122 2145 2145 101.06% 2167 2182 101.02% 100.70% Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal 5 mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49) 52 90 93 93 103.40% 94 97 101.16% 103.00% Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal 6 mediu (cantitate produse finite/ persoană) 53 17847 17006 17006 95.29% 17000 17000 99.96% 100.00% Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale 7 (Rd.7/Rd.1)x1000 54 833 862 863 103.53% 866 866 100.46% 100.02% 8 Plăţi restante 55 0 0 0 0 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro