Craiova › 27 mai 2010

HCL 197/2010 adoptată

MODIFICAREA INVENTARULUI BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 197 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.05.2010; Având în vedere raportul nr.70374/2010 al Direcţiei Patrimoniu prin care se propune modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.141/2008 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.75, 76, 77, 79, 80/2010; În conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii Fondului Funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36 alin.2 lit.c coroborat cu alin.5 lit.a, art.45 alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.141/2008, după cum urmează: a) se completează elementele de identificare a bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. b) se anulează poziţiile referitoare la bunurile prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. c) se completează cu bunurile prevăzute în anexa nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Craiova, în vederea scoaterii din funcţiune, a unor bunuri, prevăzute in anexa nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.147/1999, 173/2001, 79/2006, 80/2006, 81/2006 şi 82/2006. Art.4. Direcţia Patrimoniu va lua măsuri pentru îndeplinirea procedurilor legale, prin intermediul Consiliului Judeţean Dolj, pentru modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr.141/2008. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico – Financiară şi Direcţia Patrimoniu vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Dorel Cosmin MARINESCU Nicoleta MIULESCU 1/73 Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 197/2010 Elemente de identificare Poziţie Poziţie Cod de Nr. Carosabil Trotuar Valoare de Denumirea bunului H.G. nr. H.G. nr. clasificaţi Obs. Crt. Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte inventar (lei) 965/2002 141/2008 e 1 Aleea acces bl. 156 ap. 1 4408 1.3.7.2 105 5 525 Asfalt - - - - 402.270,00 2 Aleea Agroind 2 2378 1.3.7.1 120 6 720 Pamant – – – – 48.220,00 3 Aleea Anul 1848 4 2380 1.3.7.2 211 6,5 1371 Asfalt 211 3,4 718 Asfalt 2.557.788,18 4 Aleea Arh. Duiliu Marcu 5 2381 1.3.7.2 371 6 2226 Asfalt 371 6 2226 Asfalt 5.069.140,00 5 Aleea B.P. Hasdeu 6 2382 1.3.7.2 35 3 105 Asfalt – – – – 119.550,00 6 Aleea Baraganulu 7 2383 1.3.7.1 70 3 210 Pamant – – – – 24.610,00 7 Aleea Bibescu 8 2384 1.3.7.1 50 3 150 Pamant – – – – 150.700,00 8 Aleea Blanduziei 9 2396 1.3.7.1 100 4 400 Pamant – – – – 535.830,00 9 Aleea Brandusa 10 2386 1.3.7.2 55 3 165 Bolovani rau – – – – 909.840,00 10 Aleea Bucegi 11 2377 1.3.7.2 230 5,4 1242 Asfalt + pietris – – – – 191.870,00 11 Aleea Bucura 12 2388 1.3.7.1 260 8 2080 Balast – – – – 233.350,00 12 Aleea Busteni 13 2389 1.3.7.1 280 4 1120 Pamant – – – – 131.280,00 13 Aleea Calugareni 14 2390 1.3.7.2 300 5 1500 Piatra cubica – – – – 176.810,00 14 Aleea II Caracal 15 2391 1.3.7.3 150 4 600 Beton - - - - 358.580,00 15 Aleea Constantin Brancusi 16 2392 1.3.7.2 170 6 1020 Asfalt 170 1,8 216 Asfalt 2.131.700,00 16 Aleea Dionisie Ecleziarhul 17 2393 1.3.7.3 26 1 26 Beton – – – – 43.590,00 17 Aleea Dr. Marcovici 18 2394 1.3.7.1 410 5 2050 Balast – – – – 202.530,00 18 Aleea Drumul Cornesului 19 2368 1.3.7.1 350 4 1400 Balast – – – – 180.510,00 19 Aleea Drumul Jiului 20 2387 1.3.7.1 148 3,5 518 Pamant – – – – 52.040,00 20 Aleea Dunarii 21 2385 1.3.7.1 332 8,29 2752 Balast – – – – 373.340,00 21 Aleea Feleacului 22 2359 1.3.7.2 70 3,1 217 Pavaj 70 1 70 Dale 41.540,00 22 Aleea Floresti 23 2360 1.3.7.1 60 7 420 Pamant – – – - 7.030,00 23 Aleea Fluturi 24 2361 1.3.7.1 90 4 360 Pamant – – – – 42.200,00 24 Aleea Frasinului 25 2362 1.3.7.1 90 2,5 225 Balast – – – – 209.850,00 Aleea General Gheorghe 25 26 2363 1.3.7.2 200 1-5 685 Asfalt + pamant 130 6 780 Pamant 1.503.040,00 Magheru 26 Aleea George Cosbuc 27 2364 1.3.7.2 50 3 150 Asfalt – – – – 267.440,00 27 Aleea Ghetisoarei 29 2376 1.3.7.2 250 7 1750 Asfalt 250 2,6 650 Asfalt 2.298.670,00 28 Aleea Homer 30 2367 1.3.7.1 150 3,5 525 Pamant – – – – 52.750,00 29 Aleea Hortensiei 31 2358 1.3.7.2 100 4 400 Asfalt 100 2,6 260 Asfalt 632.140,00 30 Aleea Ion Vasilescu 32 2369 1.3.7.2 180 3,5 630 Asfalt 180 2 360 Beton 1.051.910,00 31 Aleea Isvarna 33 2370 1.3.7.1 175 11 1925 Pamant – – – – 225.630,00 32 Aleea Livezi 35 2372 1.3.7.2 110 4 440 Bolovani rau 110 2 220 Pamant 150.280,00 33 Aleea Macinului 36 2373 1.3.7.1 180 4,5 810 Balast – – – – 215.660,00 34 Aleea Magnoliei 37 2374 1.3.7.2 280 4-7,1 1740 Asfalt 280 2 560 Asfalt 1.625.210,00 35 Aleea Mamaia 38 2403 1.3.7.2 70 4 280 Asfalt - - - - 174.410,00 36 Aleea Matei Basarab 39 2366 1.3.7.2 120 4 480 Bolovani rau – – – – 824.800,00 37 Aleea Nectarului 40 2395 1.3.7.1 40 4 160 Pamant – – – – 32.150,00 38 Aleea Nicolae Balcescu 41 2415 1.3.7.2 20 3 60 Bolovani rau – – – – 97.490,00 39 Aleea Nicolae Iorga 42 2416 1.3.7.2 210 7,5 1575 Asfalt 210 2 420 Beton 2.235.230,00 2/73 Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 197/2010 Elemente de identificare Poziţie Poziţie Cod de Nr. Carosabil Trotuar Valoare de Denumirea bunului H.G. nr. H.G. nr. clasificaţi Obs. Crt. Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte inventar (lei) 965/2002 141/2008 e Piatra cubica 40 Aleea Elena Teodorini 43 2417 1.3.7.2 200 4-5 1000 – – – – 934.910,00 pamant 41 Aleea Odesa 45 2419 1.3.7.1 300 4 1200 Balast + pamant – – – – 128.600,00 42 Aleea Parului 46 2420 1.3.7.2 60 5 300 Piatra cubica – – – – 234.020,00 43 Aleea Poienii 47 2421 1.3.7.1 105 6 630 Pamant – – – – 84.390,00 44 Aleea Potelu 48 2432 1.3.7.2 520 7 3640 Bolovani rau – – – – 597.411,09 45 Aleea Prunului 49 2423 1.3.7.1 50 3,2 160 Pietris – – – – 18.750,00 46 Aleea Raului 50 2414 1.3.7.1 60 6 360 Pamant 60 2 120 Dale beton 140.330,00 47 Aleea Recunostintei 51 2425 1.3.7.2 75 5 375 Asfalt – – – – 356.740,00 48 Aleea Sfantu Gheorghe 54 2427 1.3.7.2 205 4-5 905 Bolovani rau 205 2 410 Beton 1.728.560,00 49 Aleea Tabaci 56 2429 1.3.7.1 50 7 350 Balast – – – – 301.700,00 50 Aleea Targului 57 2430 1.3.7.1 210 5 1050 Pamant – – – – 351.640,00 51 Aleea Toamnei 58 2405 1.3.7.2 135 4 540 Piatra cubica – – – – 61.600,00 52 Aleea Triajului 59 2424 1.3.7.1 100 4 400 Pamant – – – – 33.490,00 53 Aleea Trotusului 60 2422 1.3.7.1 170 5 850 Pietris – – – - 81.120,00 54 Aleea Vasile Alecsandri 61 2398 1.3.7.1 25 3 75 Pamant – – – – 106.750,00 55 Aleea I Abatorului 63 1.3.7.2 550 6 3300 Asfalt 550 3 1650 Pamant 563.600,00 56 Aleea I Albinelor 64 2399 1.3.7.1 100 3 300 Pamant – – – – 35.160,00 57 Aleea I Alexandru cel Bun 65 2400 1.3.7.1 50 5 250 Pamant – – – – 188.380,00 58 Aleea I Ana Ipatescu 67 2402 1.3.7.2 120 2,65 318 Asfalt – – – – 316.360,00 59 Aleea I Balteni 68 2413 1.3.7.1 305 3,7 1129 Pamant – – – – 132.330,00 60 Aleea I Banul Stepan 69 2404 1.3.7.1 220 4 880 Balast – – – – 85.470,00 61 Aleea I Bariera Valcii 70 2397 1.3.7.2 840 6 5036 Asfalt 840 1 840 pamant 1.919.011,62 62 Aleea I Bechet 71 2406 1.3.7.1 210 5 1050 Balast – – – – 188.130,00 63 Aleea I Brestei 72 2522 1.3.7.2 221 5 1205 Asfalt – – – – 251.800,00 Asfalt + bolov 64 Aleea I Bucegi 73 2408 1.3.7.2 360 5 1800 – – – – 327.940,00 rau 65 Aleea I Calusari 74 2409 1.3.7.1 348 7 2436 Pamant – – – – 285.530,00 66 Aleea I Campia Islaz 75 2410 1.3.7.2 100 4 400 Asfalt – – – – 33.490,00 67 Aleea I Cantonului 76 2411 1.3.7.1 160 4 640 Balast – – – – 62.150,00 68 Aleea I Capsunilor 77 2412 1.3.7.1 75 5 375 Pamant – – – – 43.950,00 69 Aleea I Caracal 78 2356 1.3.7.2 280 5 1400 Asfalt – – – – 1.089.590,00 70 Aleea I Castanilor 79 2299 1.3.7.2 130 6 780 Asfalt 130 1-2 195 Asfalt 672.620,00 71 Aleea I Cernele 80 2375 1.3.7.1 480 4,5 2160 Balast – – – – 354.450,00 72 Aleea I Corneliu Coposu 81 2303 1.3.7.2 90 1,5 135 Asfalt 90 2 180 Asfalt 433.560,00 73 Aleea I Crinului 82 2304 1.3.7.1 161 4 644 Balast – – – – 32.350,00 74 Aleea I Depoului 83 2305 1.3.7.3 440 5,5 2420 Beton – – – – 653.310,00 75 Aleea I Doicesti 84 2306 1.3.7.2 113 4 452 Pavele - - - - 91.750,00 76 Aleea I Drumul Apelor 85 2307 1.3.7.1 130 3,5 455 Pamant – – – – 60.950,00 3/73 Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 197/2010 Elemente de identificare Poziţie Poziţie Cod de Nr. Carosabil Trotuar Valoare de Denumirea bunului H.G. nr. H.G. nr. clasificaţi Obs. Crt. Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte Lungime Lăţime Suprafaţă Imbracaminte inventar (lei) 965/2002 141/2008 e 77 Aleea I Drumul Fabricii 86 2308 1.3.7.2 136 5 680 Piatra cubica – – – – 100.340,00 78 Aleea I Drumul Muntenilor 87 2318 1.3.7.1 250 5 1250 Balast – – – – 163.260,00 79 Aleea I Drumul Ungurenilor 88 2309 1.3.7.1 120 4 480 Balast – – – – 46.620,00 80 Aleea I Fragilor 89 2301 1.3.7.1 295 5 1475 Pamant – – – – 172.890,00 81 Aleea I Fulger 90 2311 1.3.7.1 170 6 1020 Pamant [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro