28 aprilie 2011

HCL 185/2011 Craiova adoptată

SE APROBĂ DEPUNEREA LA AGENŢIA DE INTERVENŢII ŞI PLĂŢI ÎN AGRICULTURĂ A CERERII DE PLATĂ PENTRU SUPRAFAŢA DE 94 62 HA ISLAZ COMUNAL

Denumire
Hotărârea nr. 185 din 2011 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
185 / 2011
Data
28 aprilie 2011
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă depunerea cererii de plată la Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură pentru islazul comunal în suprafață de 94,62 ha, pentru care nu există contracte de arendă sau închiriere. Se desemnează un inspector și se autorizează Primarul să semneze Declarația de Eligibilitate și să asigure implementarea prevederilor hotărârii. Practic, localitatea poate primi fonduri pentru întreținerea pajiștilor pe acea suprafață, iar decizia anulează o hotărâre anterioară și stabilește cine se ocupă de pașii logistici.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, a cererii de plată pentru suprafaţa de 94,62 ha islaz comunal, identificată potrivit anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 185 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.04.2011; Având în vedere raportul nr.64852/2011 întocmit de Serviciul Registrul Agricol prin care se propune depunerea la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, a cererii de plată pentru suprafaţa de 94,62 ha islaz comunal, pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune sau închiriere şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.64, 65, 66, 67 şi 68/2011; În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, modificat şi completat prin Ordinul nr.67/2011 şi Ordinului Prefectului nr.59/2002; În temeiul art.36, alin.9, art.45, alin.1 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă depunerea la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, a cererii de plată pentru suprafaţa de 94,62 ha islaz comunal, identificată potrivit anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se desemnează dl.Stoica Ionuţ Florian, inspector în cadrul Serviciului Registrul Agricol, în vederea depunerii cererii de plată şi a altor documente aferente acesteia, pentru accesarea fondurilor de întreţinere a pajiştilor pentru suprafaţa prevăzută la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze Declaraţia de Eligibilitate, prevăzută în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Pe data prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.212/2010. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Serviciul Registrul Agricol vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Lucian MINCU Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă