30 aprilie 2026

HCL 164/2026 Craiova adoptată

MANDATAREA REPREZENTANTULUI MUNICIPIULUI CRAIOVA PENTRU A VOTA ȘI A SEMNA ÎN CADRUL ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR S.C. PIEȚE ȘI TÂRGURI CRAIOVA S.R.L. ACTUL CONSTITUTIV ACTUALIZAT ȘI CONTRACTELE DE MANDAT CE URMEAZĂ SĂ FIE ÎNCHEIATE CU MEMBRII CONSILIULIUI DE ADMINISTRAȚIE

Denumire
Hotărârea nr. 164 din 2026 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
164 / 2026
Data
30 aprilie 2026
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Craiova poate delega pe reprezentantul său să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L. actualizarea actului constitutiv și introducerea contractelor de mandat cu membrii Consiliului de Administrație. Pentru locuitori, decizia înseamnă că Municipiul poate influența structura și conducerea companiei, cu posibil impact asupra modului în care se gestionează piețele și târgurile și, în final, asupra cheltuielilor și investițiilor publice legate de aceste activități. Enumera în termeni practici: se stabilesc cine reprezintă orașul, ce acte se adoptă, și eventual costuri sau termene asociate procesului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L. actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliului de administrație

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.164 privind mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova pentru a vota și a semna, în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L., actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliului de administrație Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în sedinţa ordinară din data de 30.04.2026. Având în vedere referatul de aprobare nr.131176/2026, raportul nr.131180/2026 al Direcţiei Servicii Publice și raportul de avizare nr.131507/2026 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ, prin care se propune mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova pentru a vota și a semna, în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L., actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliuliui de administrație și avizele nr.11/2026 al Comisiei I - Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea Domeniului, nr.11/2026 al Comisiei III -Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale și nr.15/2026 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările si completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările si completările ulterioare și Legii nr.31/1990 - Legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit. d, coroborat cu alin.7 lit. n, art.132, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. Piețe și Târguri Craiova S.R.L. actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliului de administrație. Art.2. Se împuternicește dl. Mărăcine Alin-Mădălin, administrator al S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L., să efectueze cuvenitele mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Compartimentul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul Local, Direcţia Servicii Publice, dl. Mărăcine Alin- Mădălin şi S.C. Piețe și Târguri S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Marian Daniel PĂLOIU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă