30 aprilie 2026

HCL 163/2026 Craiova adoptată

MANDATAREA REPREZENTANTULUI MUNICIPIULUI CRAIOVA PENTRU A VOTA ȘI A SEMNA ÎN CADRUL ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR S.C. R.A.T. SRL ACTUL CONSTITUTIV ACTUALIZAT ȘI CONTRACTELE DE MANDAT CE URMEAZĂ SĂ FIE ÎNCHEIATE CU MEMBRII CONSILIULIUI DE ADMINISTRAȚIE

Denumire
Hotărârea nr. 163 din 2026 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
163 / 2026
Data
30 aprilie 2026
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Craiova își mandatază reprezentantul să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. R.A.T. SRL actul constitutiv actualizat și contractele de mandat pentru membrii Consiliului de Administrație. Practic, se aprobă ca reprezentantul local să accepte modificările oficiale ale structurii firmei și să încheie contractele cu administratorii, conform legilor în vigoare. Ce înseamnă pentru localnici: decizia nu implică fonduri sau termene imediate, dar poate influența modul în care RAT funcționează și raportează activitatea publică prin consiliul său de administrație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. R.A.T. SRL actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliului de administrație

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.163 privind mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova pentru a vota și a semna, în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. R.A.T. SRL, actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii Consiliuliui de Administrație Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în sedinţa ordinară din data de 30.04.2026. Având în vedere referatul de aprobare nr.131183/2026, raportul nr.131185/2026 al Direcţiei Servicii Publice și raportul de avizare nr.131502/2026 al Direcției Juridice, Asistență de Specialitate și Contencios Administrativ, prin care se propune mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova pentru a vota și a semna, în cadrul Adunării Generale a Asociaților S.C. R.A.T. SRL, actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii Consiliuliui de Administrație și avizele nr.11/2026 al Comisiei I - Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea Domeniului, nr.11/2026 al Comisiei III -Servicii Publice, Liberã Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale și nr.15/2026 al Comisiei V- Juridică, Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările si completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările si completările ulterioare și Legii nr.31/1990 - Legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.129 alin.2 lit. d, coroborat cu alin.7 lit. n, art.132, art.139 alin.3 lit.h, art.154 alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă mandatarea reprezentantului Municipiului Craiova să voteze și să semneze în Adunarea Generală a Asociaților S.C. R.A.T. SRL actul constitutiv actualizat și contractele de mandat ce urmează să fie încheiate cu membrii consiliului de administrație. Art.2. Se împuternicește dl. Tănăsescu Marcel, administrator al S.C. R.A.T. SRL, să efectueze cuvenitele mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Compartimentul Administraţie Publică Locală şi Relaţii cu Consiliul Local, Direcţia Servicii Publice, dl. Tănăsescu Marcel şi S.C. R.A.T. SRL vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. |PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, | | | SECRETAR GENERAL, | | Marian Daniel PĂLOIU | Nicoleta MIULESCU |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă