26 martie 2015 · Inițiator: Consiliul Local al Municipiului Craiova

HCL 122/2015 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii pentru o perioadă de 1 an

Pe scurt

Consiliul Local Craiova decide să prelungească cu 1 an durata contractelor de închiriere pentru două categorii de locuințe: cele pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe naționale de investiții, și cele din domeniul privat al municipiului. Extinderea vizează atât locuințele sociale, cât și pe cele private, conform anexelor 1 și 2 ale hotărârii. Pentru cetățeni înseamnă că plata chiriei și drepturile de folosință vor continua încă un an fără ca locuința să se schimbe, iar Primarul este împuternicit să încheie actele adiționale necesare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 122 din 2015 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII PENTRU O PERIOADĂ DE 1 AN
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
122 / 2015
Data
26 martie 2015
Inițiator
Consiliul Local al Municipiului Craiova
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.122 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, precum şi locuinţe din domeniul privat al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 26.03.2015; Având în vedere raportul nr.40307/2015 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, precum şi locuinţe din domeniul privat al municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.108, 110, 111, 112 şi 113/2015; În conformitate cu prevederile art.72 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată, art.32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, art.8, alin.4 şi 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei şi Titlului IX, Capitolul V - Contractul de locaţiune din Codul Civil; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere, care au ca obiect locuinţele care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, dna. Lia-Olguţa Vasilescu, să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere a locuinţelor prevăzute la art.1 şi 2 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT.SECRETAR, Mihail GENOIU Ovidiu MISCHIANU $1(;$ /$+27Ă5Æ5($15 3UHOXQJLUHFRQWUDFWHGHLQFKLULHUHDORFXLQWHORUSHQWUXWLQHULFRQVWUXLWHSULQ$1/ 1U EZͺKEdZ dͺKEdZ͘ EhD WZEhD ^dZͺK EZͺK >ͺK ^ W REV  ϳϵϴϱ  /ǀĂƐĐƵ sĞƌŽŶŝĐĂ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ Ϯ ϯ UHFDOFXODUHFKLULH  ϳϵϴϴ  /ŽŶĞƐĐƵ ůĞŶĂ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ Ϯ ϲ UHFDOFXODUHFKLULH  ϳϵϵϬ  ,ŽŶĚŽƌ ZĂůƵĐĂDŝŚĂĞůĂ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ Ϯ ϴ  ϭϭϭϭϴ  ĂůŽƐƵ ĂŵĞůŝĂ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ Ϯ ϭϳ UHFDOFXODUHFKLULH  ϭϭϬϬϳ  sŝŶƚŝůĂ ůĞdžĂŶĚƌƵ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ ϯ ϱ UHFDOFXODUHFKLULH  ϭϭϬϬϴ  ĂĚĂůƵƚĂ ůĞŶĂ KůƚĞŶŝĂ ϭ dϭ ϯ ϲ UHFDOFXODUHFKLULH    0LOXW 9DOHQWLQD 2OWHQLD $ 7   VFXWLWODSODWDFKLULHL    3ROLWLF 0DULDQ 2OWHQLD $ 7   UHFDOFXODUHFKLULH    &HUFHO $OH[DQGUX/LYLX 2OWHQLD % 7   UHFDOFXODUHFKLULH    /XWD 7XGRU'RUHO 2OWHQLD % 7   UHFDOFXODUHFKLULH    %DUDQ (OHQD0DULQHOD 2OWHQLD & 7   UHFDOFXODUHFKLULH    %HOGHDQX*HJLX $QGUHHD/RUHGDQD 2OWHQLD & 7   UHFDOFXODUHFKLULH    'LFă 'RUHO 2OWHQLD & 7   UHFDOFXODUHFKLULH 35(ù(',17('(ù(',1ğĂ 0LKDLO*(12,8 3DJH       $QH[DQUOD+RWăUkUHDQU       3UHOXQJLUHFRQWUDFWHGHLQFKLULHUHSHQWUXORFXLQWHOHFDUHDSDUWLQGRPHQLXOXL SULYDWDO0XQLFLSLXOXL&UDLRYDPDUWLH         1U 1XPH 3UHQXPH $GUHVD 1UFRQWUDFWLQFKLULHUHGXUDWD &UW ORFXLQWHL FRQWUDFW   %DVROGHUX )ORULDQ %UHVWHLQU   %OJDUV DS  $OH[DQGUX $OLQD 5DXOXLQU      ,RQHVFX 9LFWRU &O%XFXUHVWL   QUEO3VF DS         35(ù(',17('(ù(',1ğĂ 0LKDLO*(12,8  

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala