REGULAMENTUL PRIVIND ACORDAREA UNUI SPRIJIN FINANCIAR CUPLURILOR INFERTILE DIN MUNICIPIUL CRAIOVA PENTRU EFECTUAREA PROCEDURII DE FERTILIZARE IN VITRO-O ȘANSĂ LA VIAȚĂ-FIV
ORDINEA DE ZI A ŞEDINŢEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA DIN DATA DE 24.06.2021
Art.1. Se aprobă ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Craiova din data de 24.06.2021, prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotăr…
MANDATAREA REPREZENTANTULUI DE DREPT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA DOAMNA PRIMAR LIA-OLGUŢA VASILESCU SĂ VOTEZE ȘI SĂ APROBE ÎN ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAŢILOR ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECODOLJ ACTUL ADIŢIONAL NR.3 LA CONTRACTUL NR.370/22.05.2018 PRIVIND „DELEGAREA PRIN CONCESIONARE A GESTIUNII UNOR ACTIVITĂŢI COMPONENTE ALE SERVICIULUI DE SALUBRIZARE RESPECTIV COLECTAREA ŞI TRANSPORTUL DEŞEURILOR MUNICIPALE ŞI A ALTOR FLUXURI DE DEŞEURI ÎN JUDEŢUL DOLJ PRECUM ŞI OPERAREA STAŢIEI DE SORTARE GOICEA”
CONCESIONAREA CĂTRE R.A.T. SRL A BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Art.1. Se aprobă concesionarea, către R.A.T. SRL, a bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, identificate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre…
ACTUALIZAREA INVENTARULUI BUNURILOR CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Art.1. Se aprobă actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Craiova, prin completare cu bunurile prevăzute în anexa care fac parte integrantă din p…
ORDINEA DE ZI A ŞEDINŢEI EXTRAORDINARE A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA DIN DATA DE 10.06.2021
Art.1. Se aprobă ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Craiova, din data de 10.06.2021, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotă…
DESEMNAREA REPREZENTANŢILOR CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN COMISIA DE EVALUARE PENTRU CONCESIONAREA/ÎNCHIRIEREA BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC/PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Art.1. Se aprobă desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Craiova în comisia de evaluare pentru concesionarea/închirierea bunurilor care aparţin domeniului public/pri…
MODIFICAREA REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM REFERITOR LA CROMATICA FAȚADELOR PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII ARHITECTURAL-AMBIENTALE A CLĂDIRILOR ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA
Art.1. Se aprobă modificarea articolului 2 din Regulamentul local de urbanism referitor la cromatica fațadelor pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor în municipiul…
MODIFICAREA ANEXEI LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.159/2021 REFERITOARE LA APROBAREA REGULAMENTULUI LOCAL PRIVIND STABILIREA CATEGORIILOR DE INTERVENȚII ÎN VEDEREA REABILITĂRII FRONTURILOR CONSTRUITE ÎN ZONA DE ACȚIUNE PRIORITARĂ „CALEA BUCUREȘTI” DIN MUNICIPIUL CRAIOVA
Art.1. Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.159/2021 referitoare la aprobarea Regulamentului local privind stabilirea categoriilor de inte…
APROBAREA PLANULUI URBANISTIC ZONAL REFERITOR LA „RECONSIDERARE URBANISTICĂ ÎN ZONA STR.TRANDAFIRULUI-STR.MERIȘORULUI” ÎN VEDEREA CONSTRUIRII UNEI LOCUINŢE CU REGIM DE ÎNĂLŢIME P+1+M GENERAT DE IMOBILUL SITUAT ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA STR.TRANDAFIRULUI NR.74 A
Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal referitor la „reconsiderare urbanistică în zona str.Trandafirului- str.Merișorului”, în vederea construirii unei locuinţe, cu regim de înălţime P+…
MODIFICAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.417/2014 REFERITOARE LA APROBAREA VALORII ESTIMATE A CONTRACTULUI DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRILE PUBLICE OCUPATE DE ŞCOLI ŞI SPITALE ŞI A CONTRIBUŢIEI PROPRII A MUNICIPIULUI CRAIOVA LA FINANŢAREA ACESTUI CONTRACT
Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.417/2014, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.243/2020, după cum urme…
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA GRĂDINIŢA „CASTELUL FERMECAT”
Art.1.Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, l…
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA GRĂDINIŢA „PARADISUL COPIILOR”
Art.1.Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, l…
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA GRĂDINIŢA „PINOCCHIO”
Art.1.Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, l…
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ”
Art.1. Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, …
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SFÂNTU GHEORGHE”
Art.1. Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, …
ACTUALIZAREA VALORII TOTALE ESTIMATE PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „MĂSURI DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ PRIVIND CLĂDIRI APARȚINÂND DE 6 UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CRAIOVA” LA COLEGIUL „NICOLAE TITULESCU”
Art.1.Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, l…
APROBAREA UNOR MĂSURI PENTRU REALIZAREA UNEI REȚELE DE STAȚII DE REÎNCĂRCARE A VEHICULELOR ELECTRICE PE TERITORIUL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Art.1. Se aprobă identificarea și inventarierea, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a amplasamentelor pentru punerea în funcțiune a 9 stații de al…
MODIFICAREA ANEXEI NR.3 LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.262/2018 REFERITOARE LA APROBAREA CONTRACTULUI DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE PERSOANE CU AUTOBUZE ŞI TRAMVAIE EFECTUAT PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL CRAIOVA
Art.1. Se aprobă modificarea anexei nr.3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.262/2018 referitoare la aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de tra…
APROBAREA CONTRACTULUI DE DELEGARE A GESTIUNII PRIN ATRIBUIRE DIRECTĂ A SERVICIULUI DE RIDICARE TRANSPORT ŞI DEPOZITARE A VEHICULELOR STAŢIONATE ŞI PARCATE NEREGULAMENTAR PE DOMENIUL PUBLIC SAU PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Art. 1. (1) Prezentul Caiet de Sarcini cuprinde condițiile tehnice şi organizatorice pe care trebuie să le îndeplinească operatorul desemnat pentru prestarea activităților de ridicare, trans…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.