Pe scurtSe aprobă majorarea valorii estimate a obiectivului de investiții „Măsuri de performanță energetică” pentru 6 unități de învățământ din Craiova, în care Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” trece de la 5.98 milioane lei la 8.65 milioane lei, inclusiv creșteri separate pentru Școala nr. 23 și nr. 24. În practică, bugetul alocat crește cu aproximativ 2.67 milioane lei, iar proiectul va acoperi lucrări la clădirile acestor școli, ceea ce înseamnă eventuale termene mai lungi, eventual amânări sau extinderi în lista de investiții finanțate, cu impact asupra finanțării locale.
(Note: Am păstrat sensul cerut; dacă doriți o versiune mai succinctă, pot condensa în două propoziții.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, la Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe”, de la valoarea de 5.981.439 lei, fără TVA (1.235.018 euro fără TVA, 1euro =4,8432 lei), la valoarea de 8.650.000 lei, fără TVA (1.755.775 euro, fără TVA, 1 euro=4,9266 lei), din care: a) pentru Școala nr.23 – de la valoarea de 2.586.490 lei, fără TVA (534.046 euro, fără TVA), la valoarea de 3.525.000 lei, fără TVA (715.504 euro, fără TVA, 1 euro=4,9266 lei); b) pentru Școala…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.223
privind actualizarea valorii totale estimate pentru obiectivul de
investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri aparținând de
6 unități de învățământ în Craiova”, la Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe”
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară
în data de 27.05.2021;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 81904//2021, raportul
nr. 84801/2021 al Direcţiei Investiții, Achiziții și Licitații și raportul
de avizare nr.85781/2021 al Direcţiei Juridice, Asistenţă de Specialitate
şi Contencios Administrativ prin care se propune actualizarea valorii
totale estimate pentru obiectivul de investiţii „Măsuri de performanță
energetică privind clădiri aparținând de 6 unități de învățământ în
Craiova”, la Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” şi avizele nr.
130/2021 al
Comisiei I-Buget Finanţe, Studii, Prognoze şi Administrarea domeniului,
nr.
132/2021 al Comisiei II-Urbanism, Protecţia Mediului şi Conservarea
Monumentelor, nr.
135/2021 al Comisiei III-Servicii Publice, Liberã
Iniţiativã şi Relaţii Internaţionale şi nr.
136/2021 al Comisiei V-Juridică,
Administraţie Publică şi Drepturi Cetăţeneşti;
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006
privind finanțele publice locale;
În temeiul art.129 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.d, art.139
alin.3 lit.h, art.154 alin.1 și art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, modificată şi
completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă actualizarea valoarii totale estimate pentru obiectivul de
investiţii „Măsuri de performanță energetică privind clădiri
aparținând de 6 unități de învățământ în Craiova”, la Școala
Gimnazială „Sfântu Gheorghe”, de la valoarea de 5.981.439 lei, fără
TVA (1.235.018 euro fără TVA, 1euro =4,8432 lei), la valoarea de
8.650.000 lei, fără TVA (1.755.775 euro, fără TVA, 1 euro=4,9266 lei),
din care:
a) pentru Școala nr.23 – de la valoarea de 2.586.490 lei, fără TVA
(534.046 euro, fără TVA), la valoarea de 3.525.000 lei, fără TVA
(715.504 euro, fără TVA, 1 euro=4,9266 lei);
b) pentru Școala nr.24 - de la valoarea 3.394.949 lei, fără TVA (700.972
euro, fără TVA), la valoarea de 5.125.000 lei, fără TVA (1.040.271
euro, fără TVA, 1 euro=4,9266 lei).
Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.
244/2020.
Art.3.Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de
specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia
Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii, Direcţia Economico-Financiară şi
Școala Gimnazială „Sfântu Gheorghe” Craiova vor aduce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
|PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, | CONTRASEMNEAZĂ, |
| | SECRETAR GENERAL, |
| Dan - Ştefan SPÂNU | Nicoleta MIULESCU |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.